Mii de credincioşi vor merge mâine la biserică pentru a lua agheazmă mare

▲ Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc mâine Boboteaza ▲ În toate bisericile, mâine, după Sfânta Liturghie, preoţii vor ieşi în curte, unde vor oficia slujba de sfinţire a apei mari ▲ Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ serbează hramul bisericii mari ▲

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc mâine Boboteaza. În toate bisericile, mâine, după Sfânta Liturghie, preoţii vor ieşi în curte, unde vor oficia slujba de sfinţire a apei mari, din care credincioşii vor lua la casele lor pentru a le sfinţi. În localităţile riverane, fluviale sau maritime există obiceiul ca sfinţirea aghezmei să se facă pe malul apei. Ea este urmată de aruncarea crucii în apă, pe care cei mai îndrăzneţi înotători se străduiesc să o prindă, în speranţa că aceasta le va aduce sănătate şi belşug în case. Hram la Mănăstirea Horaiţa Mâine, Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ serbează hramul bisericii mari (FOTO). Mănăstirea Horaiţa a luat fiinţă în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Între anii 1822-1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti (1771-1859), călugăr cu metania din Mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea şi aportul substanţial al mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842) al Moldovei, în urma unei revelaţii dumnezeieşti, ridica prima biserică din lemn a mănăstirii. Înfiinţarea şi consolidarea mănăstirii au fost sprijinite şi de domnitorii Ioan Sandu Sturza (1822-1828) şi Mihail Sturza (1834-1839) ai Moldovei. Actuala biserică a mănăstirii cu hramul „Botezul Domnului“ a fost ridicată în timpul stăreţiei lui Ermoghen Buhuşi. A fost începută în 1848 şi a fost finalizată 19 ani mai târziu. La zidirea şi înzestrarea bisericii cu cele necesare au contribuit, pe lângă credincioşi - prin donaţii -, şi domnitorii din vremea aceea, Grigorie Alexandru Ghica (1849-1856) şi Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), precum şi mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei. O catapeteasmă unică În evoluţia arhitecturii moldoveneşti, biserica Mănăstirii Horaiţa, ca stil, este unică, aici fiind prezente elemente din arhitectura romano-bizantină, precum şi influenţe ruseşti în numărul şi configuraţia celor opt turle. Pictura, în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu, a fost executată de Mihai Chiuaru cu ucenicii săi între anii 1988-1993. Impresionantă este catapeteasma bisericii, lucrată - după unele surse - la Viena. Alte surse indică faptul că aceasta ar fi fost realizată în lemn, cu puţin timp înainte de anul sfinţirii bisericii (1867), de către unii sculptori din apropiere. Catapeteasma este unicat în ţară, probabil şi în lume, în primul rând datorită aşezării amvonului - deasupra uşilor împărăteşti -, amvon care, în tradiţia Bisericii, îşi are locul în partea de nord şi nu în est, cum se află aici. În al doilea rând, datorită dispunerii neconforme cu tradiţia ortodoxă a 2 registre: registrul sfinţilor apostoli, de-a lungul unui bandou semicircular ce are în centru icoana Deisis, şi registrul profeţilor Vechiului Testament, în 14 medalioane intercalate în două vrejuri de viţă-de-vie din lemn sculptat, aurit, ce se ridică de la extremităţile catapetesmei până deasupra amvonului. Aceste registre sunt dispuse pe orizontală la majoritatea catapetesmelor din bisericile ortodoxe. Odorul cel mai de preţ al mănăstirii este icoana Maicii Domnului „Izbăvitoare de secetă“ - făcătoare de minuni.