Militarul ucis în Afganistan a fost înmormântat ieri

Data: 05 Septembrie 2008

Sicriul cu trupul neînsufleţit al sublocotenetului post-mortem Dragoş Traian Alexandrescu, mort în Afganistan, a ajuns, miercuri noapte, la Câmpulung Muscel, unde era aşteptat de peste 300 de persoane - membri ai familiei, rude, prieteni şi colegi. Cortegiul funerar cu sicriul în care se afla trupul militarului ucis în teatrul de operaţiuni din Afganistan s-a deplasat pe traseul Craiova - Slatina - Piteşti şi a ajuns, după aproape şase ore, la Biserica „Sf. Nicolae“, din Câmpulung Muscel, unde şase preoţi au ţinut o slujbă de pomenire. Ulterior, cortegiul funerar a ajuns la domiciliul militarului decedat, în cartierul Rotunda, pe strada Erou Costel Constantinescu. Garda de onoare a Unităţii de Vânători de Munte din Curtea de Argeş a prezentat onorul, iar şase militari ai Batalionului 30 „Dragoslavele“, din care făcea parte militarul ucis, colegi cu acesta, au purtat pe umeri sicriul cu corpul neînsufleţit până la etajul al doilea al blocului unde locuieşte familia Alexandrescu. Cortegiul funerar a plecat din cartierul Rotunda spre capela Cimitirului „Flămânda“. Funeraliile sublocotenentului post-mortem Alexandrescu Dragoş Traian au avut loc ieri, pe aleea Eroilor din Cimitirul „Flămânda“, din Câmpulung Muscel. La Câmpulung Muscel este prezent şi Viorel Alexandrescu, fratele militarului ucis, care a venit din Afganistan cu avionul cu care a fost adus trupul neînsufleţit al sublocotenentului. Viorel Alexandrescu este subofiţer sanitar şi făcea parte din aceeaşi unitate cu Dragoş Traian Alexandrescu, cei doi fiind împreună în teatrul de operaţiuni din Afganistan. Aeronava Hercules C 130 cu trupul neînsufleţit al militarului român ucis în Afganistan, în 31 august, în timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada A1 (Qalat - Kabul), a aterizat miercuri, în jurul orei 16:00, pe Aeroportul Militar din Craiova. La ceremonial, au fost prezenţi membrii familiei militarului ucis şi prieteni apropiaţi ai acestuia, ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, şeful Statului Major General al Armatei, amiral doctor Gheorghe Marin, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general locotenent doctor Teodor Frunzeti, precum şi autorităţi locale şi judeţene.