Milostenia, cale a mântuirii şi a vieţii veşnice

Biserica Ortodoxă s-a aflat ieri, 27 noiembrie, în Duminica a 30-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie a fost rostită pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, cap. 18, vers. 18-27 (despre dregătorul bogat şi păzirea poruncilor). Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie săvârşită în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală.

Tânărul dregător din Evanghelia Dumi­­ni­cii a 30-a după Ru­salii era unul evla­vios şi virtuos, însă avea o ne­linişte, o întristare, o căutare mai profundă, a ceva ce nu putea afla în multele sale bogăţii materiale. De aceea, el a întrebat pe Mântuitorul Iisus Hristos un fapt esenţial pentru viaţa pă­mân­tească, şi anume: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” (Luca 18, 18). Fericirea vieţii veşnice nu depinde de o bogăţie de ordin material, pentru că sufletul omului este făcut pentru o bucurie şi o iubire infinită, care se dobândeşte prin legătura omului trecător cu Dumnezeu Cel netrecător, Cel veşnic, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de învăţătură, rostit la finalul Sfintei Liturghii.

Pentru acest tânăr bogat, a avea însemna mai mult decât a fi mai bun, mai milostiv. Din cauza acestui fapt s-a întristat când Mântuitorul Iisus Hristos i-a cerut să vândă averea sa, să o împartă săracilor şi apoi să-I urmeze Lui. „În sufletul acestui dregător a început o luptă cu el însuşi, care ade­sea este cea mai grea, şi anu­me lupta schimbării modului de a gândi, de a fi şi de a făptui. [...] Mântuitorul, deşi apreciază căuta­rea sinceră a acestui tânăr, viaţa lui morală şi evlavia lui religioasă, a văzut în adâncul sufletului acestui dregă­tor bogat un idol ascuns, o patimă ascunsă, adică prea ma­rea lui alipire de bunurile materiale, de averi trecătoare. Tână­rul nu ştia că nemulţumirea lui venea tocmai dintr-un ataşa­ment excesiv faţă de lucrurile materiale. De aceea, milostivirea, ca stare a sufletului, şi milostenia, ca faptă a milosti­virii, devin cale a mântuirii şi a vieţii veşnice. De ce? Pentru că este începutul ­ase­mănării omului cu Dumnezeu Cel milostiv, şi numai cine este milos­tiv intră în Împărăţia mi­lostivirii Preasfintei Treimi, în Împărăţia iubirii milos­tive şi smerite a Prea­sfintei Treimi. Aici, constatăm că nu este suficient să ne rugăm mult, să fim corecţi, să împlinim formal po­runcile, ci este necesară şi o transformare sufletească inte­­r­i­oară, care ne face mai umani, milostivi, aple­caţi spre suferin­ţele, necazu­rile şi lipsurile celor din jur. De aceea, Biserica a rânduit ca aceas­tă Evanghelie să fie citită acum, în Postul Naşterii Domnului”, a precizat Patriarhul Româ­niei.

Dificultatea schimbării este determinată de libertatea voinţei omului de a renunţa sau nu la starea sa egoistă, la modul păti­maş de a avea lucruri materiale trecătoare. De aceea, Mântui­torul a spus: „Cele ce sunt cu ne­putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27), în sensul că schimbarea se poate realiza numai prin harul lui Dumnezeu. „Mântuitorul a constatat dificultatea schimbării lui pe moment, dar l-a lăsat să se lupte cu el însuşi, ştiind că după o vreme de luptă interi­oară, va împlini ceea ce i-a zis. De aceea, a spus că ceea ce este cu ne­putinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu, adică se poate realiza prin harul lui Dumnezeu care converteşte, care schimbă, înnoieşte viaţa oamenilor. Prin smerenie multă, prin rugăciune în genunchi, primim harul lui Dumnezeu de a ne schimba. [...] Domnul Hristos respectă libertatea omului. El propune tâ­nă­rului, dar nu impune. El reco­mandă, dar nu co­mandă. El povă­ţuieşte, dar nu face presiuni asu­pra lui, asupra conştiinţei dregă­torului bogat, ci-l lasă să decidă el, în mod liber, când şi cum va urma sfatul Său”, a mai explicat Părintele Patriarh Daniel.

Potrivit Tradiţiei Bisericii noas­tre, tânărul bogat din Evan­ghelia acestei duminici a biruit egoismul din sine, a urmat Mântuitorului Iisus Hristos, iar apoi a ajuns episcop în Asia Mică.

De-a lungul timpului, mulţi bogaţi şi-au vândut averile fă­cân­du-se monahi, pentru a do­bândi comoara în ceruri, precum dregă­torul bogat din Evanghelie. „Cum adunăm noi comoară în cer, folo­sind averile materiale? Când se face milostenie din lucruri materiale, acestea se transferă la ceruri sub formă de lumină în suflet. Omul bun are faţa luminoasă şi sufletul luminos. Această lumină a milosteniei, a faptei bune este comoara pe care o ia cu el în ceruri după despărţirea de trup, după dez­lipirea totală de lumea mate­rială; şi Dumnezeu, când judecă pe oameni, îi judecă într-o cli­pită, după lumina din sufletul lor, care este nemuritor. Lumina adunată din Sfintele Scripturi, din rugă­ciune, din Sfintele Taine şi din faptele iubirii milostive este comoara pe care nu o fură nimeni, pentru că ea nu se află în jurul omului, ca şi comorile materiale, ci înlăuntrul omului, în sufletul său. Aceştia care au renunţat la bunuri materiale au renunţat la ceva pentru Cineva, au renunţat la ceva material pentru Cineva veşnic, necuprins, cu o iubire nesfârşită, infinită şi veşnică. De aceea, trebuie să fim foarte atenţi când citim Evan­ghelia aceasta, deoarece Mân­tui­torul nu i-a spus ca să vândă averile, să le împartă săra­cilor ca să aibă comoară în cer, fiindcă, dacă se oprea aici, lăsa un om păgubaş, care doar re­nunţă la ceva. Aici este esenţa Evangheliei, când Mântuitorul îi propune să vină după El, adică: renunţă la lucrurile materiale de care te-ai legat ca de un idol, ca să faci o legătură directă cu Dumnezeu, Izvorul vieţii, al fericirii şi al iubirii veşnice pe care tu o cauţi. Această trecere de la modul de existenţă posesiv la modul de existenţă milostiv este răsplătită cu însăşi Comoara Hristos”, a subliniat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.