Milostenie şi dragoste creştină la „Sfântul Gheorghe“ din Bacău
A mai trecut un an în care oaspeţii dragi de la "Samarineanul milostiv" au dovedit că sunt şi buni creştini, şi copii înzestraţi spre a învăţa. Pentru că mulţi dintre ei au început să deprindă aici, în pridvorul bisericii, felul în care Îl pot cunoaşte pe Dumnezeu, nu doar prin studiu şi prin lectură, ci şi prin rugăciune şi dragoste faţă de semeni.
Programul social-filantropic, derulat de un deceniu prin Cantina "Samarineanul milostiv", la parohia "Sf. Gheorghe" din Bacău, sub coordonarea părintelui paroh Radu Vasile şi cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, s-a bucurat de susţinerea consecventă a credincioşilor ce alcătuiesc parohia din zona cartierului Cornişa. O dovadă peremptorie că băcăuanii sunt oameni cu o spiritualitate deosebită, cărora le pasă de suferinţele celor mai necăjiţi dintre semeni, dispuşi ca din puţinul lor, în ciuda prognozelor socio-economice, să-şi manifeste credinţa lucrătoare. "Anul 2009 s-a dovedit a fi unul destul de costisitor pentru parohia noastră, prin executarea unor lucrări de pictură exterioară la biserică în valoare de 200.000 de lei. Cu toate acestea, nu s-a renunţat la oferirea mesei de prânz pentru cei 22 de elevi, proveniţi din familii cu venituri modeste, copii care aparţin de cele două şcoli, nr. 10 şi nr. 27, deoarece nu am dorit să întrerupem această tradiţie frumoasă, consolidată la parohia noastră", a declarat preotul Radu Vasile. Grija pentru copiii sărmani Deşi refuză să vorbească prea mult despre acţiunea derulată la biserica din Cornişa, cu implicaţii materiale şi financiare deloc neglijabile, părintele paroh nu trece cu vederea generozitatea pe care credincioşi de aici, şi nu numai, o manifestă faţă de copiii cu posibilităţi reduse. "Dacă ne gândim la valoarea cheltuielilor pentru susţinerea zilnică a acestei cantine, respectiv procurarea de alimente, pregătirea hranei, căldură, lumină etc., acestea sunt destul de importante, ajungând la peste 35.000 de lei într-un an şcolar. Bunul Dumnezeu ne-a ajutat, prin dărnicia enoriaşilor noştri şi a sponsorilor, în mod constant familiile Nechita de la "Corso" şi Otto de la "Curcanul de Aur", E.ON Electrica etc., pentru care, în numele parohiei şi al copiilor de la "Samarineanul milostiv", le mulţumim şi rugăm pe Mântuitorul Hristos să le dăruiască sănătate şi spor în activităţile pe care le derulează", a mai spus pr. Vasile Radu. Cu toate că greutăţile nu ocolesc comunitatea băcăuană, parohul de la "Sf. Gheorghe" are speranţa că faptele de milostenie vor continua şi în anii viitori, acestea fiind considerate parte integrantă din viaţa parohiei. "Aşa cum am spus şi cu alte ocazii, parohia noastră manifestă această grijă pentru copiii sărmani, mai ales că ei sunt fiii noştri spirituali, iar cele două şcoli sunt în raza noastră de activitate. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea putere ca în anul şcolar ce urmează, 2010-2011, să continuăm această frumoasă tradiţie", a conchis părintele Vasile Radu.