Mitinguri aviatice şi slujbe de pomenire pentru eroi, de ziua Sfântului Ilie
Ieri, de ziua Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Aviaţiei militare şi civile, la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti, de pe Bulevardul Aviatorilor, a avut loc o ceremonie militară şi o slujbă de pomenire a eroilor.
La evenimentul organizat de Statul Major al Forţelor Aeriene, care a început la ora 9:00, au fost depuse coroane de flori, iar formaţii de aeronave de tipul IAR-330 SOCAT şi C-130 „Hercules“, din Baza 90 Transport Aerian, MiG-21 Lancer, aparţinând Bazei 86 Aeriene, şi IAR-99 ŞOIM, de la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene, au survolat Bulevardul Aviatorilor dinspre Palatul Victoria către Piaţa Presei Libere. Au evoluat, de asemenea, formaţii de elicoptere EC-135, MI-8 şi MI-17, aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Aceste aparate de zbor ale unităţii de aviaţie a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi ale Aeroclubului României au executat salutul tradiţional la verticala monumentului, în onoarea eroilor aerului.
La finalul acestor demonstraţii, oficiali români şi străini, reprezentanţi ai asociaţiilor de veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au luat parte la slujba de pomenire a eroilor.
În garnizoanele din ţară, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene a fost sărbătorită în bazele aeriene şi la Academia Forţelor Aeriene prin organizarea Zilei Porţilor Deschise, unde au fost prezentate aeronave militare în expoziţie statică şi în zbor.
În perioada interbelică, România era a cincea putere aviatică a lumii, după Franţa, Anglia, Germania, Statele Unite ale Americii şi înaintea Uniunii Sovietice. Acest loc este dat de marile realizări ale constructorilor de avioane şi ale piloţilor români. În spiritul acestor tradiţii, aviatorii români organizează în fiecare an, de ziua Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, mitinguri aviatice. (C.B.)