Mitropolitul Andrei, în mijlocul năsăudenilor
Mii de credincioşi au participat duminică, 10 iulie, în Năsăud, la prima Sfântă Liturghie arhierească oficiată în acest oraş de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Slujba a avut loc în Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae", fiind precedată de slujba de binecuvântare a lucrărilor de renovare executate în acest an în sfântul altar.
Alături de IPS Mitropolit Andrei au slujit 10 preoţi, printre care consilierul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cristian Baciu, consilierul pe probleme de protocol al eparhiei, pr. arhid. Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, Ioan Dâmbu. Ca o recunoaştere a eforturilor depuse spre reabilitarea bisericii şi pentru sporirea vieţii duhovniceşti a credincioşilor din parohie, IPS Andrei l-a ridicat pe pr. paroh Florin Rusu la rangul de iconom, iar preotului coslujitor Lucian Greabu i-a acordat o diplomă de aleasă cinstire. "Năsăudul este un oraş care, în ceea ce priveşte cultura românească, istoria noastră, are un loc aparte. E situat în ţara lui George Coşbuc, ţara tradiţiilor frumoase, iar o vizită canonică era necesară acolo", a spus IPS Andrei. Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" a fost construită între 1882 şi 1884, fiind resfinţită ultima dată în 1993. La începutul anului 2011 au fost demarate lucrări de renovare în sfântul altar. "S-au înlocuit padimentul, podelele şi s-a pus parchet. A fost restaurată pictura din altar, iar în biserică am înlocuit instalaţia de sonorizare", a spus pr. Florin Rusu. PS Vasile Someşanul, la Dobricel Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a săvârşit duminică, 10 iulie, slujba de resfinţire a Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Dobricel, judeţul Bistriţa Năsăud, slujbă urmată de Sfânta Liturghie. Ridicat între 1938 şi 1942, lăcaşul a mai fost renovat în jurul anului 1978. "Din 2008 până astăzi am început o renovare totală a bisericii, care a însemnat schimbarea sistemului de iluminat, reparaţia pereţilor, pictură nouă, vopsirea exteriorului bisericii, construirea unui altar de vară. Pictura bisericii este realizată în tempera, de un pictor din Gherla", a spus pr. Dănuţ Vidican. În Dobricel se află şi o biserică din lemn monument istoric, veche de peste două secole, iar pr. Dănuţ Vidican a arătat intenţia de a începe lucrările de restaurare a lăcaşului, de anul viitor.