Moaştele a 32 de sfinţi, la hramul Bisericii Vovidenia din Botoşani

Data: 20 Noiembrie 2008

▲ Racla cu părticele ale mai multor sfinţi prăznuiţi de Biserica Ortodoxă de-a lungul anului bisericesc, aflată în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ - vechea Catedrala mitropolitană din Iaşi, va ajunge astăzi, 20 noiembrie a.c., la Biserica Vovidenia din Botoşani, care îşi serbează mâine, de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, hramul ▲ Pe lângă cinstitele moaşte, va fi adus spre închinare şi unul dintre veşmintele care a acoperit moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva ▲

De hramul Bisericii Vovidenia din Botoşani vor fi aduse, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi racla cu părticelele din moaştele a 32 de sfinţi, precum şi un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva care a acoperit cinstitele ei moaşte timp de câteva luni. Aducerea sfintelor moaşte se datorează părintelui arhimandrit Dosoftei Şcheul, marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Părintele paroh Partenie Apostoaie ne-a spus care va fi programul liturgic din preajma sărbătorii Bisericii Vovidenia. Astăzi, începând cu ora 16:00, va avea loc primirea sfintelor moaşte, după care va începe slujba Vecerniei şi Litia, apoi se va organiza o agapă creştină pentru credincioşii care vor veni la slujbă. „Pe 21 noiembrie vor fi oficiate slujba Acatistului, slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie şi pomenirea celor adormiţi, iar seara se va oficia slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, care este al doilea hram al bisericii noastre şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, după care va începe Taina Sfântului Maslu, care va fi oficiată de şapte preoţi. Sâmbătă dimineaţă, credincioşii noştri sunt aşteptaţi la slujba Acatistului şi la Sfânta Liturghie, iar sâmbătă seara se va săvârşi slujba Privegherii pentru Duminica a XXVI-a după Rusalii. Duminică, 23 noiembrie, după Sfânta Liturghie, racla cu părticele sfinţilor din calendarul ortodox vor pleca către Catedrala mitropolitană din Iaşi“, ne-a explicat părintele paroh. Sfânta Liturghie, săvârşită de trei ori pe săptămână Nu numai la hramuri Biserica Vovidenia are un program liturgic bogat, ci mereu, acesta determinându-i pe botoşăneni să o caute cu regularitate. „Încercăm să venim în întâmpinarea nevoilor oamenilor din parohia noastră prin programul liturgic care are rolul de a-i înduhovnici pe credincioşi. La biserica noastră se săvârşeşte Sfânta Liturghie de vineri până duminică, iar Taina Sfântului Maslu se oficiază de două ori pe săptămână. În Postul Mare organizăm conferinţe religiose cu părinţi profesori de religie. De exemplu, anul acesta a conferenţiat în biserica noastră pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului, jud. Prahova. Prin cuvintele de învăţătură, prin insistenţa şi devotamentul părinţilor care slujesc în biserica noastră încercăm să ajutăm la sporirea duhovnicească a credincioşilor noştri, mai ales că suntem în bune relaţii cu ceilalţi preoţi slujitori: pr. Gheorghe Vizitiu, fost director al Seminarului Botoşani, şi pr. Florariu, de la parohia «Sf. Ecaterina». Pe lângă înfrumuseţarea unui lăcaş de cult, încercăm să ridicăm, piatră cu piatră, bisericuţa din sufletele credincioşilor care sunt, la rândul lor, receptivi la toate acţiunile parohiei, atât prin participarea la sfintele slujbe, cât şi prin ajutorul acordat semenilor aflaţi în încercări“, a subliniat pr. paroh Apostoaie. Menţionăm că parohia Vovidenia din Botoşani este cunoscută în special datorită numeroaselor activităţi cu elevii, fiind una dintre puţinele parohii care au aplicat deja proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“. Aici a funcţionat prima şcoală de cântăreţi bisericeşti din Botoşani Biserica Vovidenia, cu hramurile „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ şi „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Botoşani a fost construită în anul 1835 de către boierii Manole şi Varlam Cârstea, pe locul unui vechi sfânt lăcaş din lemn de 300 de ani, în jurul căruia era cimitirul oraşului. Biserica nu a fost niciodată pictată, iar catapeteasma este cea originală şi a fost îmbrăcată în foiţă de aur. În jurul bisericii, la începutul sec. al XX-lea, a funcţionat prima şcoală de cântăreţi bisericeşti din Botoşani. Între anii 1951 şi 1971 a fost închisă, iar până în anul 1992, parohia a fost, pe rând, filie a parohiilor „Sfântul Dumitru“ şi „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani. Biserica Vovidenia este monument istoric şi este una dintre cele mai mari lăcaşuri de cult din Botoşani. În anul 1999 a început reparaţia capitală prin consolidare şi refacerea turnului clopotniţei. Apoi a fost refăcut interiorul prin realizarea unui strat de tencuială, în vederea executării picturii. În acelaşi timp, s-a început restaurarea catapetesmei.