Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a poposit duminică, 7 decembrie, la Mănăstirea Timișeni din județul Timiș. Vizita chiriarhului a fost prilejuită de aducerea raclei cu o parte din
Metocul chiriarhal de la Stănița în zi de sărbătoare
Sâmbătă, 6 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie, cu prilejul hramului sfântului lăcaș închinat Sfântului Ierarh Nicolae din incinta Ansamblului ecleziastic al Metocului chiriarhal de la Stănița, localitatea sa natală.
În cadrul Sfintei Liturghii, au fost pomeniți ctitorii acestui sfânt lăcaș, dar și membrii familiei Înaltpreasfinției Sale, trecuți în odihna veșnică a lui Dumnezeu.
Referindu‑se la sărbătorile din timpul Postului Crăciunului, ce au rolul de a sprijini efortul duhovnicesc al creștinului care postește și se pregătește pentru a se uni cu Hristos Domnul prin Sfânta Euharistie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat în cuvântul adresat credincioșilor prezenți faptul că nevoința duhovnicească mediază îmbrățișarea Ortodoxiei ca stil de viață, aceasta fiind de fapt expresia bisericii vii: „Părintele Stăniloae ne spune că mai întâi suntem ortodocși și după aceea români. Adică vrea să spună că noi aparținem mai întâi Ortodoxiei, care nu este neapărat națională, ci este universală. Deci, îmbrățișând Ortodoxia, care înseamnă viața în Hristos, înseamnă că noi aparținem acesteia, suntem frați și constituim Biserica cea vie, formată din persoane conștiente, care se constituie ca un organism unitar - Trupul tainic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care înseamnă Biserica vie. Acest Trup tainic este și biserica de zid, care ne adăpostește atunci când ne rugăm și unde se împart de aici, de la Altar, harul Duhului Sfânt, Tainele Bisericii și cuvântul de învățătură, iar în final, Însuși Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Deci acest mers al sărbătorilor ne ajută pe noi să urcăm din treaptă în treaptă, din cunoaștere în cunoaștere, din slavă în slavă, către sferele cele înalte ale teologiei, ale tradiției, ale dogmaticii”.
La final, părintele protosinghel Gabriel Roșu, egumenul Metocului chiriarhal de la Stănița, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, precum și preoților și diaconilor împreună slujitori, preacuvioasei maici Josefina Giosanu, stareța Mănăstirii Văratec, preacuvioasei maici Dionisia Șchiopu, directorul educațional al Școlii Generale Mușatinii din Roman, fiilor și fiicelor satului Stănița și tuturor pelerinilor pentru prezența la sărbătoarea hramului organizată în cele două zile festive.






.jpg)
