Monahia Emanuela Țuțuianu - cântăreață și dirijoare de cor a Agapiei

Păstrăm undeva, într-un ungher al inimii, armonii pe care nu le putem zugrăvi în cuvinte. Cântări, cuvinte și întâmplări tainice se află la adăpost de furii care fură, ori le sapă, de moliile care le strică, toate acestea constituind marea bogăție a fiecăruia dintre noi.

Așa au rămas în aducerile aminte întâia psalmodiere a cântării Hristos a înviat! ori armonia unui concert, trilul privighetorilor, cântarea viorii pe care o evocă compozitorii, scriitorii, dar și oamenii simpli, cu trăiri profunde.

Părintele Petroniu Tănase spunea că deși a călătorit în toată lumea și asculta cele mai frumoase cântări bizantine la Muntele Athos, nu a întâlnit nicăieri slujbe ca la Mănăstirea Neamț.

Au fost și alții care au făcut astfel de mărturisiri înainte de Decretul 410/1959. Ni se vorbește despre cântările și slujbele din vestita Catedrală Sfânta Sofia a Constantinopolului, care i-a îndemnat pe mulți să îmbrățișeze Ortodoxia. Se spune că la Sfânta Sofia încă se mai aud cântări ale Liturghiei neîncheiate din acel sfârșit de mai 1453, când cuceritorii au intrat în catedrală, nerespectând sfințenia și Taina Euharistiei întru cinstirea Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru.

Mitropolitul Kallistos Ware mărturisea că a rămas fascinat în tinerețe de cântarea Lumină lină, într-o biserică ortodoxă din Londra, unde intrase întâmplător.

Adaug și amintirea mea de la o priveghere din tinerețe, poate la hramul Sfinților Arhangheli din 1989, sau cu alt prilej, când, diacon fiind, am ascultat o voce nepământeană. Era cântarea unei Slave din strana dreaptă a bisericii mari a Mănăstirii Agapia.

Îmi amintesc prezența câtorva personaje: stareța, stavrofora Eustochia Ciucanu, alături de ea, maicile venerabile ale așezământului, cântăreața fiind monahia Emanuela Țuțuianu, dirijoarea corului mănăstirii, călugăriță, care s-a ostenit mult, având felurite daruri, dar mai ales al psalmodierii. Mănăstirea Agapia a avut, de altfel, multe astfel de călugărițe. Erau cunoscătoare ale muzicii și, în același timp, trăitoare ale slujbelor. Nelipsite de la rânduielile liturgice, când cântau, intrau într-o legătură tainică cu Cel pe Care Îl lăudau. Așa s-a întâmplat la prive­ghe­rea de care amintesc, când a în­ceput să cânte monahia Emanuela Țuțuianu. O liniște profundă se așternuse în marea biserică a Agapiei. Când s-a terminat Slava, trebuind să împlinesc cele ale diaconiei, am regretat că nu continua cântarea, cum mi s-a întâmplat și alte ori, în diferite ocazii. Era un sentiment de care îmi amintesc limpede. Astfel de trăiri ne îndrep­tățesc să afirmăm împreună cu im­nograful: în biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare...

Așa am înțeles răbdarea și adeseori bucuria unora de a participa la Privegheri care durează 10-12 ore, la slujbe care se fac în tihnă, nesimțind oboseală, nici plictis, întrucât astfel de momente sunt vecine cu veșnicia.

Întâlnind-o de multe ori pe maica Emanuela Țuțuianu, am reflectat la dragostea ei pentru cântare, pentru slujbe și mănăstirea în care a trăit vreme îndelungată, fiind de folos vestitei lavre, prin tine­re­­țea și râvna ei sfântă, care s-au mistuit în dorul slujirii lui Dumnezeu. Am căutat câteva date întru amintirea acestei călugăriței care constituie una din paginile matericului agapian.

Emanuela Țuțuianu s-a născut în anul 1925, în luna martie, ziua 18, în comuna Scobinți, raionul Hârlău, regiunea Iași. A primit la Botez numele Maria, iar părinții ei, Vasile și Ileana, erau iubitori și cinstitori ai învățăturii celei sfinte. A mers la mănăstire când avea 12 ani, cu dorința fierbinte de a îmbrățișa cinul monahal. De la o asemenea vârstă a deprins toate nevoințele monahale. A urmat ani mulți de ascultare la monahia Amfilohia Teleanu, iar în anul 1951 a fost înscrisă la Seminarul mona­hal Cuvioasa Parascheva din Agapia, unde a frecventat cursurile vreme de cinci ani. A deprins lumina cărții, cu învățăturile folosi­toare care se predau atunci de soborul unor profesoare călugărițe, pregătite și preocupate de viața mo­na­hală. A cerut, încă din tine­re­țile ei, să fie primită în rândul monahiilor, respectându-se canonul vieții monahale, cu trecerea anilor și ascultările cuvenite.

În anul 1957, stareța stavrofora Veronica Constantinescu înaintează Patriarhului Justinian Marina cererea însoțită de Procesul-Verbal al Consiliilor reunite ale Mănăstirii Agapia, prin care solicită tunderea în monahism a surorii Maria Țuțuianu. La sfârșitul anului 1957, maica Emanuela Țu­țu­ianu era încadrată într-un post rămas vacant prin pensionarea maicii Adriana Ciobanu, cunoscută cântăreață a mănăstirii. Deosebit de relevantă mi s-a părut înlăn­țui­rea evenimentelor din perioada premergătoare călugăriei ei. La 20 august 1948, prin Raportul nr. 224 se face cunoscută primirea provizorie în Mănăstirea Agapia a surorii Maria Țuțuianu, pentru închinoviere, deși venise mai demult în mănăstire. Solicitarea era făcută de exarhul mănăstirilor, arhimandritul Teoctist Arăpașu, și avizată de Episcopul Valeriu Moglan Botoșăneanul, care, după scurt timp, avea să treacă către Domnul.

Nu întâmplătoare a fost prezen­ța la oficierea slujbei de tundere în monahism a Episcopului-vicar Teoctist Botoșăneanul, la zece ani după înaintarea raportului de primire în mănăstire a nevoitoarei novice.

Astfel, Cabinetul Patriarhal, prin Raportul 654/1957, făcea cunoscut mănăstirii că Patriarhul Justinian a aprobat propunerile făcute de Consiliile reunite, pentru a fi tunsă în monahism sora Maria Țuțuianu, conform motivărilor cuprinse în Procesul-Verbal 42 și în Raportul 62/1957 și l-a delegat pe Episcopul-vicar patriarhal Teoctist Botoșăneanul pentru săvârșirea rânduielii tunderii.

În documentul călugăriei monahiei Emanuela Țuțuianu se specifică: monahia Emanuela Maria Țuțuianu a fost închinată la sfintele icoane, în ziua călugăriei, de către monahia Pavelina Aciubo­tă­riței, tipicărița Bisericii mari „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sfânta Mănăstire Agapia și a fost luată sub mantie de către stavrofora Veronica Constantinescu, stareța Mănăstirii Agapia.

Episcopul Teoctist Arăpașu scria în Raportul Cabinetului Patriarhului că în ziua de 26 ianuarie 1958 a săvârșit tunderea surorii Maria Țuțuianu, care a devenit monahia Emanuela.

Demne de amintit sunt numele aflate în Procesul-Verbal nr. 48 din 2.12.1957, prin care se recomanda Patriarhului României tunderea în monahism a sorei Maria Țuțuian, cu vârsta de 32 de ani și o vechime în mănăstire de 20 de ani, absolventă a seminarului, cinci ani de cursuri teoretice și doi ani de practică în arta broderiei la Seminarul monahal Agapia.

În raport se menționa faptul că, deși șubredă cu sănătatea, arăta supunere în ascultări și avea aptitudini pentru viața duhovnicească, remarcându-se mai ales prin­tr-un deosebit talent al cântării.

Pe lângă stareța stavrofora Veronica Constantinescu, documentul era semnat de duhovnicul mănăstirii, arhimandritul Teofil Luca, și maicile consiliere, Elefteria Țugui, Adriana Ciobanu, Flofteia Șenchea, Galenia Pătrăcescu, Epra­­xia Diaconu, Pulheria An­drieș, Emilia Lu­pușor, Emilia Spiridonescu, Antuza Dăscălescu, Filofteia Dorneanu, Eufrosina Baroi, Olimpiada Handrea, Aciubotăriței Pavelina, Evghenia Rusu, Elpidia Sârbu și Fevronia Pintili, secretară de ședință fiind Eustochia Ciucanu, viitoarea stareță a Mănăstirii Agapia.

După absolvirea seminarului și tunderea în monahism, monahia Emanuela Țuțuianu a fost recomandată pentru urmarea unei Școli de Arte și Meserii pe lângă Patriarhia Română, de către maicile Eufrosina Baroi, Fevronia Pintili și Filofteia Șenchea, fiind apropiată și maicilor Adriana Ciobanu, Filofteia Dorneanu și Epraxia Diaconu.

În urma recomandării primite din partea stareței Veronica Constantinescu, maica Emanuela Țuțu­ianu a frecventat Școala de Pictură de pe lângă Institutul Biblic din București, revenind în mănăstire în vremea vacanțelor.

Prin Adresa 603/06.11.1958 se arată că Institutul Biblic din Bu­cu­rești, situat în strada Schitul Maicilor nr. 23, organiza un examen de pictură pentru atelierele sale, unde monahia Emanuela Țuțuianu era candidată. Trebuia să se prezinte la examen în ziua de 10 noiembrie 1958. Se anunța că durata școlii era de trei ani, cursuri teoretice și practice.

Întreținerea în timpul celor trei ani urma să fie asigurată din lucrările de producție la atelierul de icoane al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. În acea perioadă, la Institutul Biblic, la atelierul de icoane lucra între alții și ierom. Arsenie Boca, dimpreună cu persoane cunoscute ale picturii și artei Bisericii Ortodoxe Române.

În timpul participării la aceste cursuri, maica Emanuela Țuțu­ianu îi trimitea stareței Veronica o scrisoare prin care mărturisea că își dă tot interesul în activitatea zilnică, atât din punct de vedere practic, cât și teoretic.

Avea mai multe profesoare, cu un program încărcat, începând cu ora șase, până la ora 13, timp în care lucrau, propriu-zis, iar după masă, de la ora 15 până la 19, participau la cursuri teoretice. Luau masa la cantina Patriarhiei și era bucuroasă de ce învăța în perioada respectivă, aducându-și aminte de cuvintele pe care stareța le spunea la întâlnirile cu monahiile din mănăstire: cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvioase maici, pe toate le vom face! Emanuela Țuțuianu îi mul­țu­mea pentru cuvinte și îndemnuri, fiind mișcată de învățătura primită. Amintea că nu uită să-și pomenească stareța lor, mama duhovnicească, ale cărei dragoste și atenție le-a simțit mereu.

Din actele maicii Emanuela Țu­țuianu nu aflăm dacă la școala de pictură la care a fost trimisă a fost obosită sau dacă a fost întreruptă în perioada care a urmat Decretului 410/1959.

Monahia Emanuela Țuțuianu a trecut către Domnul la 28 aprilie 2001 și a fost îngropată în cimitirul Mănăstirii Agapia.

Se mai aude parcă trilul de privighetoare, cum era al maicii Emanuela Țuțuianu, când răsuna în biserica mare a mănăstirii, lăudându-L pe Dumnezeu.