Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (LIV)

Următoarea etapă avută în vedere de autorităţile statului în procesul aplicării decretului a constat în formarea echipelor de reprezentanţi ai centrelor eparhiale care să meargă în mănăstiri pentru a comunica textul decretului, iar vieţuitorii vizaţi să iasă din monahism în baza unor tabele întocmite la Departamentul cultelor. Ulterior, terenurile agricole ale mănăstirilor afectate de decret, dar şi ale celor desfiinţate, cât şi imobilele urmau să fie preluate de autorităţile statului. În acest sens, la 17 februarie 1960 împuternicitul regional Bucureşti raporta către departament: „Lucrarea privind personalul ce urmează a fi trimis pe teren de către Arhiepiscopia Bucureştilor să facă prelucrarea cu monahii şi monahiile din mănăstiri şi schituri este terminată. Arhiepiscopia Bucureştilor a avut trei echipe formate din: 1. Virgil Godeanu cu Drăgoescu Gheorghe - recenzarea clădirilor; 2. Justinian Florea cu Xenia Secăreanu - recenzarea clădirilor; 3. Petru Alexandru cu Mircescu Nicolae - recenzarea clădirilor. Lucrarea se va perfecta în 3-4 zile”.
Cu toate acestea, Patriarhul vedea altfel aplicarea decretului, pe care îl considera „fără o bază legală canonică”. În schimb, interpretarea dată de Patriarh era considerată de Securitate ca fiind „falsă”. De altfel, Securitatea aflase că Patriarhul dăduse dispoziţii ca monahii care au absolvit fostele şcoli monahale, şcoli de cântăreţi, seminarii monahale de gradul I (două clase), seminarii monahale complete şi institutele teologice să fie consideraţi cu dreptul de a rămâne în monahism. Or, cei din Securitate susţineau că în „regulile bisericeşti se consideră şcoli de pregătire ale clerului numai seminariile şi institutele teologice”.
Astfel, Securitatea era alarmată deoarece, prin interpretarea dată de Patriarh textului de lege, „însemna rămânerea în mănăstiri a unui foarte mare număr de călugări şi îndeosebi călugăriţe, mulţi sub vârsta de 30 ani”. În acelaşi document se mai spunea că „în ultimii ani au funcţionat şcoli monahale (de două clase) în majoritatea mănăstirilor şi au fost absolvite de cea mai mare parte a călugărilor. La contactul personal cu diverşi călugări, ca şi prin intermediul unor ierarhi ai Bisericii, Patriarhul a comunicat încă din noiembrie 1959 că Decretul 410 nu obligă pe călugării scoşi din monahism să părăsească şi casele construite de călugării respectivi în incinta mănăstirilor. Aceasta este mult discutată în prezent în rândul călugărilor, care speră ca astfel să rămână în cadrul mănăstirilor, chiar şi aceia care, conform decretului, trebuie să părăsească viaţa monahală. Pentru menţinerea tuturor mănăstirilor existente, Patriarhul studiază în prezent posibilitatea ca odată cu aplicarea Decretului 410 să contopească unele mănăstiri, concentrând în câteva un număr mai mare de călugări, iar celelalte să fie propuse a se aproba să rămână afiliate primelor”.
De altfel, la 26 februarie 1960, într-o sinaxă a stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Bucureştilor, Patriarhul afirma: „Vă duceţi la mănăstiri şi lămuriţi personalul cu ceea ce am făcut noi aici. Nu trebuie să se agite o serie de oameni, care ar trebui să părăsească mănăstirea [adică, n.n.], cei care n-au vârsta şi n-au nici şcoli. Nu este încă ceva definitiv. Se poate întâmpla ca să plece şi dintre cei pe care noi i-am trecut ca să rămână. […] Trebuie să ştiţi că nu este nimeni forţat să plece din mănăstire. Legea are un caracter uman şi ea va fi adusă la îndeplinire cu omenie. Dacă vine cineva în mănăstire şi forţează sau vă ameninţă, vă rog să-mi aduceţi la cunoştinţă de îndată. Vor fi şi agenţi provocatori care să vă tragă de limbă sau să vă spună alte lucruri. Trebuie să ştiţi să-i descoperiţi şi să-i daţi pe mâna autorităţilor. […] Măsurile ce s-au luat sunt de ordin social. Se crede că în monahism sunt ţinuţi oameni cu forţa. Că este un fel de înrobire a unor elemente tinere care sunt de folos societăţii. […] Acum este post şi trebuie să stea fiecare liniştit unde se află. Va veni Paştele, iar după Paşti se va vedea ce va fi. Până atunci sfătuiţi pe toţi ca să-şi păzească rânduiala lor, în cuminţenie şi linişte”. (Va urma)