Monument istoric reconsolidat şi înfrumuseţat

Data: 30 Iunie 2010

La Parohia Brăneşti, principala preocupare a credincioşilor este înfrumuseţarea bisericii. De curând, au fost finalizate lucrările de restaurare şi consolidare la vechiul lăcaş de cult, monument istoric.

Situată în apropierea oraşului Filiaşi, spre Târgu Jiu, Parohia Brăneşti este una dintre cele mai vechi din zonă. Până acum patru ani, biserica parohială se găsea într-un stadiu avansat de degradare. Odată cu venirea părintelui Ciprian Sârbu, lucrurile s-au schimbat. Noul paroh a reuşit să obţină aprobarea Secretariatului de Stat pentru Culte în vederea finanţării unui proiect structural pentru reconsolidarea bisericii din localitate. Cu ajutorul primăriei, a reuşit să obţină toate aprobările necesare şi să finalizeze proiectul pe care îl începuse. "Repararea bisericii a fost prima mea grijă când am venit aici. Era o datorie pe care trebuia să o duc la capăt. M-am gândit să scriu un proiect. La început nici nu aveam habar de lucrul acesta. Ştiam că este cea mai potrivită metodă de a ieşi din impas şi de a duce totul la capăt fără să-i implic pe oameni, care oricum erau destul de săraci. Prima uşă la care am bătut a fost primăria comunei. Aici am primit fără ezitare sprijinul de care aveam nevoie. A urmat apoi o perioadă de documentare, după care am înaintat hârtiile către Secretariatul de Stat pentru Culte, de unde am obţinut banii, aproape nouă miliarde de lei vechi. Lucrările au început în 2007, la un an după venirea mea în parohie şi s-au finalizat în martie 2009. Am reconsolidat fundaţia, acoperişul, precum şi clopotniţa care aproape stătea să cadă", ne-a declarat parohul de la Brăneşti. Momentan, părintele Sârbu pregăteşte un al doilea proiect, pentru recondiţionarea picturii interioare, care este foarte veche. Cateheze, clopotari, paraclisieri şi cântăreţi voluntari Dintre activităţile care se desfăşoară în parohie, lucrul cu tinerii constituie o prioritate. În cei patru ani de când este preot aici, părintele Ciprian a reuşit să adune în jurul său nu mai puţin de 50 de tineri de diferite vârste. Pentru a-i ţine aproape, părintele organizează, după săvârşirea Sfintei Liturghii, "Ora de duminică". Întâlnirile au loc în biserică şi sunt centrate pe lecturarea de texte biblice, explicarea lor, precum şi vizionarea de filme religioase. În fiecare iarnă, cu ocazia Praznicului Naşterii Domnului, tinerii din Parohia Brăneşti se adună cu mic, cu mare la biserică pentru a participa la tradiţionala serbare. "Anul acesta am rămas surprins să constat că peste 60 de tineri au trecut pragul bisericii noastre. Nici nu ştiam că am atâţia copii în parohie! Lucrul cu tinerii îţi oferă o mulţumire enormă. Noi avem cântăreţ bisericesc şi totuşi are cine să cânte la strană, nu am paraclisier, dar am cu cine să aprind cădelniţa, nu am clopotar, dar există cineva care trage tot timpul clopotul. Minunea este că toţi aceştia sunt tineri. Mulţi dintre ei se îndreaptă spre seminar sau spre Facultatea de Teologie din Craiova", ne-a mai spus părintele Ciprian Sârbu.