Monumente din sud-estul ţării propuse pentru „Restaurare“

Data: 26 Octombrie 2009

Cetatea Enisala din Tulcea, Edificiul roman cu mozaic şi Ansamblul Arheologic Tropaeum Traiani din Adamclisi, judeţul Constanţa, au intrat, ieri, în competiţia programului „Restaurare“, transmis de TVR 1. Pe parcursul săptămânii trecute, telespectatorii au avut de ales între Castelul Corvinilor de la Hunedoara, Amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Vila Elisabeta de la Băile Herculane. Un număr record de aproape 4.000 de telespectatori au votat pentru cele trei monumente de săptămâna trecută. Telespectatorii care nu au putut urmări programul „Restaurare“ ieri, de la 16:00 la TVR 1 şi TVR HD, au posibilitatea de a-l viziona în reluare la TVR 1 (marţi, de la 11:50), la TVR Cultural (joi, de la 15:05) şi la TVR 3 (marţi, de la 19:00, şi miercuri, de la 13:00). Săptămâna aceasta, spectatorii pot vota pentru un momument aflat în zona de sud-est a ţării. Cetatea Enisala sau Heracleea a fost ridicată de genovezi în secolul al XIII-lea pe locul unei foste fortificaţii bizantine. A fost stăpânită de Mircea cel Batrân şi cucerită apoi de turci, după care s-a ruinat progresiv. Cetatea se află situată pe un promontoriu foarte înalt, deasupra lacurilor Babadag şi Razelm. Edificiul roman cu mozaic de la Constanţa face parte din complexul fostului port roman Tomis, respectiv clădirea emporiumului (depozite şi birouri de primire a mărfurilor). Mozaicul acestui monument este cel mai mare şi mai bine păstrat de pe teritoriul României. Ansamblul Arheologic Tropaeum Traiani din Adamclisi, judeţul Constanţa, a fost fondat de romani la începutul secolului al II-lea.