Moştenire ştiinţifică imorală din perioada nazistă

Recentele cercetări pun în evidenţă o simbioză dintre regimul nazist şi cercetarea medicală de atunci. Naziştii voiau să scape de prizonierii executaţi, iar institutele de anatomie căutau cadavre pentru studiu. Revista "Science" din 16 iulie 2010 ne propune un articol capabil să stârnească noi dezbateri pe marginea acestor noi descoperiri.

"Sperăm că acest lucru va contribui la dezbaterea globală privind standardele etice pentru utilizarea cadavrelor umane în cercetare şi predare." ( Andreas Winkelmann, anatomist la Universitatea Medicală Charité din Berlin ) Încă din 1938, mulţi oameni de ştiinţă de la Universitatea din Viena au început un asemenea aranjament neobişnuit. Ei lucrau mână în mână cu oficialii nazişti locali, pentru a obţine cadavre pentru studiu şi cercetare. Primeau corpurile prizonierilor împuşcaţi de Gestapo sau ghilotinaţi în clădirea instanţei penale din Viena. Exista un tramvai numit "Transportul morţii", care circula între tribunal şi Şcoala de Medicină dimineaţa devreme şi care aducea cadavrele. Multe şcoli de medicină erau arondate anumitor închisori de la care primeau cadavre, acceptând chiar şi cadavre pentru incinerare. Dacă morga de la o şcoala de medicină era plină, oficialităţile de la tribunal amânau execuţiile. Tramvaiul special este doar un exemplu de colaborare sistematică între şcolile de medicină şi călăi, în Europa controlată de nazişti. Se cunoaşte, de asemenea, rolul psihiatrilor în selectarea bolnavilor psihici pentru eutanasie. Documentele publicate recent pun în evidenţă complicitatea extinsă a anatomiştilor la fărădelegile naziste. Noile descoperiri stârnesc dezbateri aprinse Abundenţa de noi date din timpul celui de-al Treilea Reich e pe cale să genereze o nouă dezbatere pe acest subiect. Stimulată de descoperirile recente, Societatea Germană de Anatomie va ţine primul simpozion cu tema "Anatomia în cel de-al Treilea Reich", la 29 septembrie 2010, la Universitatea din Würzburg. "Sperăm că acest lucru va contribui la dezbaterea globală privind standardele etice pentru utilizarea cadavrelor umane în cercetare şi predare", spune Andreas Winkelmann, anatomist la Universitatea Medicală Charité din Berlin. În trei studii publicate în 2009, în Clinical Anatomy, specialistul în anatomie Sabine Hildebrandt, de la Universitatea "Ann Arbor" din Michigan (SUA), descrie evoluţia practicilor anatomiştilor germani înainte şi în timpul celui de-al Treilea Reich. Şi înainte de al Treilea Reich, anatomiştii germani utilizau cadavrele nerevendicate de la spitale, unităţi de psihiatrie şi închisori. Însă închisorile constituiau o sursă neimportantă, căci mai puţin de 20 de civili pe an erau executaţi în perioada 1907-1932. După 1933, situaţia s-a schimbat radical. Hildebrandt notează că guvernul nazist emitea condamnări la moarte chiar şi pentru încălcări minore, cum ar fi răspândirea unor bancuri politice. După cum arată studiul lui Hildebrandt, anatomiştii au devenit parte integrantă a sistemului de condamnare la moarte. Fiecare institut de anatomie era arondat unei închisori, ce avea o cameră de execuţii, iar anatomiştii primeau un avertisment prealabil al execuţiilor. Institutul de Anatomie de la Berlin, de exemplu, ţinea de închisoarea Plötzensee, aflată la o distanţă de 6 kilometri. În ziua execuţiei, institutul trimitea un asistent acolo într-o furgonetă. "Acesta ajungea înainte ca execuţia să înceapă şi aştepta cadavrele", spune Winkelmann. În studiul său, Hildebrandt a stabilit că 10 institute de anatomie din Germania au primit minimum 3.228 de asemenea cadavre. Datele pentru celelalte 21 de institute nu s-au păstrat. Mulţi anatomişti considerau că nu fac nimic rău. Probele erau prelucrate în ziua execuţiei În 1999, William Siedelman, profesor emerit de medicină de familie la Universitatea din Toronto (Canada), a ridicat serioase întrebări cu privire la activităţile renumitului cercetător Hermann Stieve, directorul Institutului de Anatomie din Berlin, în perioada 1935-1952. Cercetătorii au descoperit că Stieve era interesat de efectele stresului asupra sistemului de reproducere. În anii 1920, el făcea disecţii pe puii de găină stresaţi de prezenţa unei vulpi într-o cuşcă. După venirea naziştilor la putere, Stieve a examinat efectele stresului în timpul ovulaţiei umane, colectând date de la 200 de femei prizoniere, terorizate de aflarea datei execuţiei. Îi cerea directorului închisorii să facă execuţiile dimineaţa, ca probele să fie prelucrate în ziua execuţiei. În 2003, Consiliul Medical German a recomandat universităţilor germane să îndepărteze toate colecţiile de anatomie şi toate specimenele anatomice, inclusiv slide-urile histologice şi oasele umane care proveneau de la victimele naziste. Universităţile germane au înmormântat toate rămăşiţele umane din perioada nazistă într-un loc de onoare. Însă Hildebrandt şi alţi cercetători consideră că acesta este doar un prim pas în îndreptarea unui rău istoric major. Ei ar dori ca victimele naziste, utilizate de către anatomişti, să fie identificate, astfel încât noua generaţie să le poată cinsti memoria. "Atlasul Pernkopf" şi celula "Clara" Timp de peste două decenii, începând cu 1933, anatomistul-şef de la Universitatea din Viena, Eduard Pernkopf, a lucrat la atlasul său anatomic. El a introdus imagini lucrate 18 ore pe zi la disecţia cadavrelor. A supravegheat o echipă de pictori care desenau ceea ce le arăta el în cele mai mici detalii. Rezultatul a fost cunoscutul "Atlas de anatomie Pernkopf", descris de New England Journal of Medicine, în 1990, ca fiind "un volum remarcabil de mare valoare pentru anatomişti şi chirurgi", ale cărui ilustraţii anatomice rămân de neegalat până azi. Însă Pernkopf şi unii dintre artiştii săi erau nazişti cunoscuţi, după cum se arată într-un studiu din 1988, scris de David Williams, de la Universitatea Purdue, Indiana (SUA). O investigaţie a Universităţii Vienna a stabilit, în 1998, că Departamentul de anatomie condus de Pernkopf primea, de la Gestapo şi de la judecătoria din Viena, cadavre de prizonieri executaţi. "Unele dintre aceste corpuri au fost cu siguranţă utilizate în atlasul lui Pernkopf", spune Williams. Ce ar trebui să facă anatomiştii în 2010 cu un atlas valoros din punct de vedere ştiinţific, dar, în acelaşi timp, întinat din punct de vedere moral? Punctele de vedere ale cercetătorilor diferă mult. Williams, profesor de ilustraţii medicale, consideră că nedreptăţile înscrise în ilustraţiile atlasului lui Pernkopf depăşesc de departe valoarea sa ştiinţifică. El considera odată aceste ilustraţii drept standard de excelenţă, iar acum refuză să le mai utilizeze în munca sa cu studenţii. Alţi oameni de ştiinţă cred că atlasul poate fi folosit dacă subiecţii ilustraţiilor sunt trataţi într-o manieră plină de respect. "Atâta timp cât vorbeşti despre istoria atlasului şi oamenii implicaţi aici, cred că poţi să-l foloseşti ca pe un instrument de predare în anatomie, cât şi în etica medicală", susţine anatomistul Sabine Hildebrandt. Opera pătată de sânge a lui Pernkopf nu este unica moştenire ştiinţifică cu probleme din perioada nazistă. Un alt exemplu este celula "Clara", o structură a căilor respiratorii umane, numită astfel în cinstea lui Max Clara, anatomist la Universitatea din Leipzig. Clara a descris celula în 1937, după ce a lucrat pe cadavrele prizonierilor executaţi, arată anatomistul Andreas Winkelmann, de la Universitatea Medicală Charité din Berlin, şi istoricul Thorsten Noack, de la Universitatea "Heinrich Heine" din Dusseldorf, în publicaţia "European Respiratory Journal Express" din martie 2010. "Un termen diferit ar fi preferabil", susţine Winkelmann. De cealaltă parte, profesorul Siedelman este de părere că asemenea eponime servesc drept mărturii ale perioadei când medicina a depăşit graniţa etică. "Nu cred că trebuie să revizuim istoria", susţine el.