Mucenicul purtător de biruință, cinstit în Capitală

În Miercurea Luminată, 23 aprilie, Biserica noastră a făcut pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Sărbătoarea sa a fost marcată printr‑un program liturgic special, slujba sa fiind cântată împreună cu cea a Miercurii Luminate, după rânduiala specifică acestei săptămâni.

În mijlocul credincioșilor adunați în număr mare la Paraclisul Catedralei Naționale a poposit Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al sfântului lăcaș, înconjurat de un sobor de clerici.

După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre curajul sfântului mucenic în mărturisire, oferind detalii și despre cultul său.

„Cultul Sfântului Gheorghe s‑a răspândit foarte repede și, din secolul al 6‑lea, în Imperiul bizantin au fost construite mai multe biserici care‑i erau închinate. Ulterior, creștinii din întreaga lume au început să îl cinstească în chip deosebit pe acest mucenic al lui Hristos. La Constantinopol, biserica închinată Sfântului Gheorghe din cartierul Defteron era în mare sărbătoare de ziua de pomenire a sfântului, 23 aprilie, când se săvârșea o deosebită procesiune de la Biserica cea Mare (Sfânta Sofia) spre Forum. În veacul al 11‑lea, împăratul Ioan al II‑lea Comnenul a poruncit ca efigia Sfântului Gheorghe să apară pe monede bizantine. Acest obicei s‑a păstrat și la împărații următori, datorită cinstirii deosebite a mucenicului lui Hristos”, a spus Preasfinția Sa.

La Mănăstirea Radu Vodă, slujbele închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe au început în ajun cu săvârșirea Vecerniei, culminând în ziua sa de pomenire cu Sfânta Liturghie oficiată la Altarul de vară de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de clerici.

La momentul îndătinat, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre exemplul de mărturisire oferit de marele mucenic

„El rămâne un model de mărturisire, de adâncă iubire față de Mântuitorul Iisus Hristos, pe Care L‑a predicat nu prin cuvinte, ci prin sângele pe care l‑a lăsat. (...) Ne rușinăm în fața unui astfel de sfânt care a ajuns pe cele mai înalte trepte ale slujirii armatei imperiale, care provenea dintr‑o familie înstărită, cu cinste, cu titluri și care a avut curajul să spună în fața crudului împărat Dioclețian că este creștin. Această mărturisire i‑a adus multe munci, multe chinuri și, până la urmă, decapitarea. Pentru un ofițer care încă nu împlinise 30 de ani, această mărturisire a uimit lumea de atunci pentru că era printre cei mai apreciați soldați cu rang înalt. Unii spun că era deja general, care se afla mereu în preajma lui Dioclețian. El n‑a putut suporta atitudinea împăratului față de creștini, Dioclețian fiind unul dintre cei mai cruzi persecutori ai creștinismului dintre toți împărații care s‑au succedat de la Nero până la Constantin cel Mare, pentru o perioadă care a durat aproximativ 250 de ani. Părinții Bisericii ne spun că atunci au curs pâraie de sânge”, a spus Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.