Mulțimea anilor și a darurilor, binecuvântate semne de la Dumnezeu
Așezăm anii, vremurile, aniversările, împlinirile și neîmplinirile noastre la picioarele Crucii Mântuitorului. Anii noștri, mulți sau puțini, îi închinăm Domnului, cu măsurile omenești pe care le avem şi pe care le‑am dori sporite și înnoite.
În mod deosebit, însă, o aniversare, cum este și aceea a împlinirii vârstei de 80 de ani, sau altele, importante, ne așază în stare de recunoștință față de Dumnezeu, de la Care și prin Care sunt toate.
Uneori ne bucurăm de anumite realizări personale sau profesionale. Evaluăm singuri, sau ajutați de alții, dacă am reușit să împlinim ceva din cele poruncite de Evanghelie, de cuvintele Domnului, mereu actuale: „Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17, 10).
Cu această conștiință ne așezăm mereu înaintea lui Dumnezeu, mulțumindu‑I pentru cele dăruite, pentru mulțimea anilor, când este cazul, pentru realizări.
Dar, în același timp, trebuie să‑I mulțumim și pentru încercările prin care trecem, uneori chiar prin suferință, care trebuie privită ca pedagogie în drumul vieții.
O binecuvântată aniversare m‑a determinat să aștern câteva cuvinte la inima unui ierarh care împlinește la 5 ianuarie 2024 vârsta octogenară. Este un timp al împlinirilor care dintru început, trebuie să recunoaștem, reprezintă o mare binecuvântare.
Nu toți oamenii ajung să guste din bucuriile și roadele unui astfel de moment. Dacă Dumnezeu rânduiește lungimea zilelor, știe El de ce, pentru împlinirea acestora și mai ales neuitând datoria de a fi mulțumitori!
La aniversarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon al Târgoviștei doresc să subliniez câteva momente care au lăsat în inima mea amintiri frumoase purtând un veșmânt reverențios al recunoștinței.
În vremea când am început studiile universitare la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, Vlădica Nifon era Episcop‑vicar patriarhal, cu titulatura Ploieșteanul. Locuia la Mănăstirea Antim, în Reședința episcopală, alături de Vlădica Vasile Târgovișteanul, și el Episcop‑vicar patriarhal. Am slujit cu el de câteva ori. L‑am cunoscut atunci ca fiind o persoană specială, elegant, cu atitudini nobile, englezești, ușor aspru, foarte atent la felul de adresare sau comportament.
Îndeosebi l‑am remarcat ca un bun cântăreț și slujitor. Aveam să aflu că iubea muzica bisericească din vremea studiilor teologice. Era şi aceasta o mărturie a vocației timpurii pe care o moștenise din localitatea natală Crețești‑Vidra, aflată nu prea departe de cetatea Bucureștilor.
Peste ani, am ajuns în locul unde s‑a născut. Am poposit la mormântul părinților săi, Anghel și Maria Mihăiță, am cunoscut rudenii și apropiați, observând dragostea lui față de familia în sânul căreia a odrăslit. Mai mult decât atât, m‑am bucurat să poposesc în vizitele mele pastorale într‑o preafrumoasă biserică, aproape cât o catedrală, care s‑a construit în locul său de obârșie, ctitor principal fiind o rudenie a Înaltpreasfinției Sale.
Peste ani l‑am întâlnit la Târgoviște, la Mănăstirea Dealu, la București și în alte locuri, sigur, eu privindu‑l de departe și neîndrăznind să inițiez un dialog ori să mă bucur prea mult de cuvintele și binecuvântările Înaltpreasfințitului Părinte Nifon.
Dar momentul de care îmi amintesc cu bucurie multă este legat de vizita Înaltpreasfinției Sale la Ierusalim, în cadrul dialogului dintre Patriarhia Apostolică a Ierusalimului și Patriarhia Română, care a avut mai multe întâlniri în perioada anilor 2009‑2014.
La ultima dintre ele, Înaltpreasfințitul Nifon era conducătorul delegației Bisericii Ortodoxe Române.
Nu știam că voi fi inclus între membrii acestei delegații, care a fost primită de către Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III‑lea, la începutul lunii februarie, din anul 2014.
Felul în care a discutat, zâmbetul permanent, deschiderea și apoi atitudinea pe care a întreținut‑o, atât în dialogul oficial, cât și în momentele care au urmat întrevederii, m‑au încredințat, după cum știam deja, că Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon este inițiat întru ale dialogului și un diplomat inspirat.
Am rămas atunci împreună la Ierusalim mai multe zile. Am călătorit în diferite zone, unele fiind locuri de o deosebită importanță pentru istoria Țării Sfinte și a creștinismului, în special.
Peste tot, buna dispoziție care l‑a caracterizat i‑a molipsit și pe ceilalți membri ai delegației.
Nu pot trece sub tăcere faptul că, din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, m‑a instalat Superior în biserica Reprezentanței Patriarhiei Române din Ierusalim, cum ceruseră evenimentele vremii.
În timpul slujirii mele la Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon a revenit de câteva ori. O dată, în mod special, aflându‑se în Iordania, unde participase la o conferință internațională, a doua oară, la invitația Episcopiei Anglicane din Ierusalim și a treia oară, împreună cu membri ai Consiliului Mondial al Bisericilor.
În luna mai 2013, aflându‑mă la Mănăstirea Dealu, la înmormântarea cunoscutei stavrofore Eufrasia Poiană, care participase în tinerețe la numeroase întruniri internaționale, am fost invitat de către Înaltpreasfințitul Părinte Nifon la Reședința eparhială.
Mai mult decât primitor, deschis și cald, Înaltpreasfinția Sa mi‑a oferit o neuitată lecție de istorie a zonei, a eparhiei, dar și a ostenelilor sale.
Și multe altele s‑ar mai putea adăuga.
Important este ca fiecare, indiferent de slujirea pe care o are în Biserică sau în societate, să fie de folos altora, să se străduie a iniția bune practici și dialoguri, să fie binevoitor, altruist, exemplu în slujirea semenilor, în același timp, să fie om de omenie, pentru că omul este mare, în măsura în care se străduiește să împlinească cuvintele Evangheliei, fiind de folos semenilor.
În duhul aducerilor aminte și al bucuriei aniversare, în spiritul cuvintelor Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani (12, 15), suntem datori să ne bucurăm cu cei care se bucură. Îndrept gând de rugăciune către Dumnezeu şi cuvânt de felicitare Înaltpreasfințitului Părinte Nifon al Târgoviștei pentru anii care s‑au adunat și pentru cei care vor mai veni, pentru darurile lui Dumnezeu înmulțite mereu, pentru bucuriile inimii ce bate în chip minunat îndreptată către ceilalți.