Munca „la negru”, sancționată mai aspru
Pe lângă amenzi, inspectorii de muncă pot dispune suspendarea activităţii unei societăți dacă are angajaţi fără contract, nu a înregistrat contractul în registrul general de evidenţă a salariaţilor sau angajează în perioada în care persoana are contractul de muncă suspendat, potrivit ordonanței de urgență aprobată de Executiv și publicată în Monitorul Oficial. În acest fel s-a urmărit pedepsirea mai drastic a muncii nedeclarate.
Noile modificări aduse Codului Muncii permit inspectorilor de muncă să decidă suspendarea activității unui angajator dacă primește persoane la muncă fără încheierea unui contract individual. În plus, se alege și cu o amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată. De asemenea, autoritățile de control pot sista activitatea unei companii și în situația în care a angajat persoane și nu a transmis raportul de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Similar, angajatorul primește și o amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată. Aceleași sancțiuni se aplică și dacă societatea a permis unei persoane să muncească în perioada în care aceasta are contractul individual de muncă suspendat.
„Angajatorul poate relua activitatea numai după achitarea amenzii contravenţionale aplicate şi după ce demonstrează că a remediat deficienţele ce au condus la sistarea activităţii, prin încheierea contractului individual de muncă, transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de muncă şi constituirea şi plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucrătorului pe perioada în care a prestat activitatea nedeclarată”, se arată în ordonanța guvernamentală.
Ministerul Muncii precizează într-un comunicat că este „înăsprit regimul sancţionator al muncii nedeclarate prin eliminarea limitei de cinci persoane stabilite până în prezent, pentru încadrarea faptei ca şi contravenţie şi creşte cuantumul amenzii contravenţionale aplicate. Totodată, inspectorii de muncă vor avea competenţa de a sista activitatea locului de muncă supus controlului în cazurile în care constată cazuri de muncă nedeclarată”. Amenda poate fi achitată la jumătatea valorii acesteia în termen de cel mult 48 de ore de la data comunicării procesului-verbal de sancţionare.
O altă modificare adusă Codului Muncii stabileşte că primirea la muncă a unei persoane aflate ilegal în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane, constituie infracţiune şi se sancţionează cu înschisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă. Totodată, angajatorul are obligaţia de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă şi documentele de evidenţă a timpului de muncă prestat zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru. Această reglementare creează posibilitatea verificării în timp real a formei de angajare a persoanelor care desfăşoară activitate la locul de muncă controlat, prin confruntarea imediată a datelor existente în documente cu cele transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor, potrivit sursei citate.
Aceste modificări au fost operate în Codul Muncii cu scopul adaptării legislaţiei naţionale la noile provocări cu care se confruntă autorităţile, în special cele legate de fenomenul muncii nedeclarate, potrivit Guvernului.