„Mutare la viața veșnică și proslăvire a sufletului și trupului Maicii Domnului”
La finalul Sfintei Liturghii săvârșite la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit marți, 15 august, un cuvânt de învățătură. Preafericirea Sa a evidențiat, cu acest prilej, înțelesurile duhovnicești ale celui mai mare praznic închinat Născătoarei de Dumnezeu, „Adormirea Maicii Domnului”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat mai întâi istoria praznicului Adormirii Maicii Domnului: „Această sărbătoare este pomenită pentru prima dată în anul 460, la sfințirea Bisericii «Adormirea Maicii Domnului» din Ghetsimani, de lângă Ierusalim. Această biserică a fost construită de împăratul bizantin Marcian, fiind sfințită însă la trei ani după moartea sa. Sărbătoarea aceasta s-a extins foarte mult în timpul împăratului Maurițiu, care a domnit între 582 și 602. În vremea sa, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului s-a extins în multe zone ale imperiului, devenind cel mai mare praznic dedicat Născătoarei de Dumnezeu”.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat, pe baza relatării din Sinaxar, evenimentul mutării din viața pământească a Fecioarei Maria, subliniind că ea reprezintă pentru toți creștinii un model de pregătire pentru trecerea la cele veșnice.
„Cu privire la înțelesul acestei sărbători, avem două izvoare liturgice, anume Sinaxarul sărbătorii și icoana Adormirii Maicii Domnului. Această icoană cuprinde o mulțime de sensuri duhovnicești care reflectă ceea ce ne spune Sinaxarul. Sărbătoarea se mai numește și Mutarea la cer a Maicii Domnului. Citind în Sinaxar, vedem că înainte de Adormirea Maicii Domnului cu puțin timp, Hristos Domnul l-a trimis la ea pe Arhanghelul Gavriil să îi vestească mutarea sa la viața cea nemuritoare. Cel dintâi pas pe care l-a făcut după ce a primit știrea plecării din lumea aceasta a fost rugăciunea de mulțumire pentru viața pământească și de primire a sufletului său la ceruri. Această relatare s-a făcut în Sinaxar tocmai pentru a arăta cum s-a pregătit Maica Domnului pentru clipa trecerii din această viață: mai întâi s-a rugat, apoi s-a întors la casa sa și a pregătit camera și patul pentru a trece la Domnul, chemându-le pe cele mai apropiate dintre vecine și pe câteva văduve sărace, spunându-le ceea ce i-a comunicat arhanghelul și făcând milostenie celor două văduve mai sărace, dăruindu-le hainele sale”, a spus Preafericirea Sa.
Părintele Patriarh a vorbit în continuare despre sosirea minunată a Apostolilor la înmormântarea Maicii Domnului, precum și despre constatarea mutării sale cu trupul la cer, atunci când mormântul deschis la rugămintea Apostolului Toma a fost găsit gol.
Preafericirea Sa a ilustrat, de asemenea, înțelesurile profunde ale acestui eveniment și ale trecerii Născătoarei de Dumnezeu la un alt mod de existență: „Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este numită astfel pentru că orice moarte fizică, a trupului, este numită în creștinism adormire întru Domnul. Cu alte cuvinte, Maica Domnului a trecut prin moarte ca toți oamenii, însă nu a mai așteptat învierea de obște. Hristos Domnul, Fiul ei, nu a voit să lase descompunerii trupul Maicii Sale, ci a luat-o cu Sine la ceruri. Această mutare a ei nu este o simplă deplasare spațială de la pământ la cer, ci este și o transformare spirituală și existențială: o mutare la viața veșnică, netrecătoare, și o proslăvire a sufletului și trupului Maicii Domnului. Ea este mutată în slava Împărăției cerurilor. Mai puțin s-a remarcat că această mutare întru slavă este descrisă ca stare în care ea se află, împreună cu taina Bisericii a cărei icoană vie este, în Cartea Apocalipsei, în capitolul al 12-lea. Acolo, se spune că Maica Domnului are deasupra capului soarele, care este Hristos, Soarele Dreptății, la picioare luna, reprezentând lumea schimbătoare care crește și descrește, iar în jur 12 stele, reprezentându-i pe cei 12 Apostoli, pe temelia mărturisirii cărora este zidită Biserica lui Hristos, El fiind capul Bisericii. Această icoană a Maicii Domnului în slavă este o descriere a stării în care aceasta se află în ceruri. De aceea, mutarea Maicii Domnului nu este o simplă deplasare spațială, ci este și intrarea într-un alt mod de existență, al vieții cerești, netrecătoare. Această mutare, ca cinstire de către Hristos a Maicii Domnului, a fost prezisă înaintea întrupării Lui, în Psalmul 44, versetul 11, unde psalmistul spune: «A stat împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată». Acest psalm este citat la Proscomidia ortodoxă, când se pregătesc darurile pentru Sfânta Liturghie euharistică”.
„Deși a fost mutată la cer prin iubirea și puterea Fiului său, rămâne prezentă în lume prin rugăciunile ei, prin care izbăvește din moarte sufletele celor care i se roagă, ea fiind chemată în ziua morții și în ziua judecății. Ea este mijlocitoare, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, în ziua Judecății universale, pentru cei care s-au pocăit, dar nu au mai trăit pentru a arăta faptele pocăinței. Maica Domnului nu părăsește lumea pentru că aceasta este lumea pe care Fiul său a iubit-o și pe care a mântuit-o. Pentru că Fiul dorește ca umanitatea să se mântuiască, și Maica Sa dorește ca toți oamenii să se bucure de fericirea veșnică din Împărăția Preasfintei Treimi”, a concluzionat Patriarhul României.