Muzeu al transhumanţei în localitatea vâlceană Vaideeni

Un articol de: Oana Nistor - 24 Feb 2016

O şcoală-monument din comuna vâlceană Vaideeni va deveni Muzeul Transhumanţei, în urma unui proiect european, iar în acest loc vor fi expuse unelte specifice oieritului de-a lungul timpului, hărţi cu migraţia păstorilor ardeleni, dar şi o stână în realitate. „Ideea este mai veche, a fost discutată cu reprezentanţi ai comunităţilor de ciobani din toată Oltenia de sub munte, dar şi din Muntenia. Este foarte important de marcat, ca studiu documentar şi muzeal, istoria noastră, a ciobanilor veniţi de peste munţi şi care s-au aşezat în vechiul regat. Şcoala-monument, care a împlinit peste un secol de existenţă, se pretează la acest muzeu. Acest muzeu va strânge date şi elemente din toate localităţile de sub munte, unde s-au aşezat păstorii din Ardeal. Aşa se va afla de ce în Argeş, Dâmboviţa, Gorj sau Vâlcea există sate care se numesc Ungureni, Munteni, Sălişte etc.”, a declarat primarul din Vaideeni, Daniel Băluţă, citat de Agerpres.

Vaideeni este o localitate reprezentativă din județul Vâlcea, considerată a fi întemeiată de ciobanii ardeleni, deşi migraţia acestora este cunoscută în tot nordul judeţului - Voineasa, Mălaia, Câineni, Boişoara, Milcoiu, Băbeni.