„Ne aflăm într-o situaţie de urgenţă climatică şi de mediu”
Comisia Europeană a prezentat, într-o şedinţă plenară a Parlamentului European, Pactul ecologic european - o foaie de parcurs menită să schimbe economia UE, cu scopul ca Europa să devină, până în 2050, primul continent neutru din punct de vedere climatic.
Potrivit vicepreşedintelui executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, „ne aflăm într-o situaţie de urgenţă climatică şi de mediu”, iar planul verde „stabileşte ce avem de făcut pentru a reduce emisiile, a restabili sănătatea mediului, a proteja fauna şi flora sălbatică, a crea noi oportunităţi economice şi a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor”.
Ambiţia politică a Comisiei este ca Uniunea să se transforme într-o economie eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor şi competitivă, în care să nu mai existe emisii nete de gaze cu efect de seră până în 2050 şi nici un cetăţean şi nici o regiune să nu fie lăsaţi în urmă.
Vor fi necesare schimbări radicale în furnizarea energiei şi procesul de fabricaţie, dar şi în transport, încălzire sau agricultură.
„Dacă putem adopta legislaţia necesară în următorii cinci ani, atunci ne rămân 25 de ani ca generaţie pentru a o implementa”, a declarat Timmermans, care este responsabil pentru Pactul ecologic european.
Ca exemple despre ce ar trebui făcut, el a menţionat un „program masiv de împădurire”, înverzirea oraşelor şi ameliorare a calităţii aerului, subliniind că nimeni nu va rămâne în urmă.
„Mai multor oameni le lipsesc cei 15.000 până la 20.000 de euro pentru a-şi izola mai bine locuinţele. Proprietarilor ar trebui să li se dea opţiunea să restituie suma timp de mai mulţi ani”, a spus Timmermans.