Ne-au înfrumuseţat slujbele

Un articol de: Ioan Bușagă - 28 Octombrie 2012

În timpul celor şapte zile ale evenimentelor religioase închinate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, membrii a trei formaţii corale şi a patru grupuri psaltice ne-au înfrumuseţat slujbele, dând răspunsurile la strană.

În prima zi a evenimentelor, pe 24 octombrie, când s-a săvârşit Privegherea în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, iar apoi la Sfânta Liturghie din 25 octombrie, răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic "Potirul" al Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti. "La început am fost doar câţiva psalţi permanenţi ai Mănăstirii Radu Vodă. Cu vremea, au venit şi alţi tineri, încât, între anii 2004-2007, s-a format un grup coral. Desfiinţându-se acest cor, ne-am reorganizat în grupul psaltic de azi. Suntem aproximativ 20 de membri, mare parte absolvenţi sau studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, elevi seminarişti, dar şi de la Conserva-tor", a precizat Nicuşor Laurenţiu Constantin, dirijorul "Poti-rului", care este şi profesor de muzică la Seminarul Teologic "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti. Psalţii Grupului "Potirul" au imprimat mai multe CD-uri, între care "Mărturisiţi-vă Domnului", cântări din Psalmii lui David, Paraclisul Sfântului Ie-rarh Nectarie. În curând, vor im-prima un CD cu colinde. La slujba Privegherii în cinstea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de joi, 25 octombrie, răspunsurile liturgice au fost date de Corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, dirijat de pr. lector dr. Zaharia Matei. Acest cor mai este pregătit şi dirijat şi de alţi trei profesori de muzică bisericească din cadrul facultăţii: pr. lect. dr. Stelian Ionaşcu, pr. asist. dr. Nicolae Giolu şi pr. asist. dr. Alexandru Marius Dumitrescu, pentru evenimente religioase şi culturale de peste an. Până în 1990, corul a fost bărbătesc, dar introducându-se noi specializări a fost constituit şi un cor mixt, la iniţiativa pr. prof. univ. dr. Nicu Moldoveanu, coordonatorul Catedrei de muzică bisericească până în anul 2009. În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la Sfânta Liturghie şi la Privegherea în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Cantate Domino" al Seminarului Teologic din Bucureşti, dirijat de arhid. Răzvan Constantin Ştefan, profesor la instituţia amintită. Înfiinţat în 1990, până în 2009 corul a avut denumirea "Ison". Actuala denumire a fost dăruită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul lansării primului CD, "Antologie corală I". "Ne dorim îmbogăţirea activităţii misionare a Seminarului Teologic, dezvoltând valenţa muzicală a acestei misiuni prin participarea la diferite evenimente religioase şi culturale, concerte şi turnee din ţară şi diasporă. În acest an am câştigat două medalii de argint la Olimpiada Corală Mondială din Cincinnati, SUA. La invitaţia Corului de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu, vom susţine un concert de colinde în studioul de concerte "Mihail Jora", în 8 decembrie. Intenţionăm să participăm la Olimpiada europeană de muzică corală de la Graz, Austria, din 2013", a precizat arhid. Răzvan Constantin Ştefan. La pupitrul coralei mai sunt alături pr. prof. Marian Colţan şi prof. Nicuşor Laurenţiu Constantin. La Sfânta Liturghie săvârşită în ziua prăznuirii ocrotitorului Bucureştilor, răspunsurile au fost date de Corala "Nicolae Lungu" a Catedralei patriarhale, dirijată de pr. lect. dr. Stelian Ionaşcu. Are o tradiţie de aproape două veacuri, de-a lungul timpului având mari dirijori care şi-au pus amprenta asupra evoluţiei atât a formaţiei, cât şi a evoluţiei muzicale polifonice la noi. O nouă epocă artistică în viaţa coralei a început odată cu profesorul Nicolae Lungu. După trecerea sa la Domnul în anul 1985, la pupitrul acesteia s-a aflat pr. Constantin Drăguşin, care, urmând tradiţiei, şi-a apropiat mai mulţi ucenici, între care pr. lect. dr. Stelian Ionaşcu, dirijor secund din 1993 şi actualul dirijor al coralei din 2008, arhid. Constantin Ştefan Răzvan, diac. Eloi Siluan şi Luminiţa Guţanu. "Formaţia numără aproximativ 40 de membri, persoane care activează în coruri profesioniste, recunoscute în ţară şi străinătate şi care vin din diferite sfere de activitate: profesori, intelectuali, studenţi teologi sau absolvenţi de Conservator", a explicat dirijorul Coralei Catedralei patriarhale, pr. Stelian Ionaşcu. Corala are imprimate mai multe CD-uri. Grupul psaltic "Tronos" al Catedralei patriarhale a cântat la Priveghere, iar la Sfânta Liturghie, grupului i s-a alăturat un alt grup psaltic din Nicosia, Cipru. Psalţii catedralei s-au format începând cu anul 1997 sub coordonarea lui Mihail Bucă. În 2007, la iniţiativa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, grupul a primit numele "Tronos", fiind format de aproximativ 50 de membri, "mare parte din tineri sunt teologi, seminarişti, absolvenţi de Conservator, dar şi din alte domenii, precum cel tehnic sau medical". Grupul "Tronos" îşi adaugă constant membri noi, dintre care unii sunt chemaţi la hirotonia întru diacon sau preot", a precizat dirijorul Corului "Tronos", diac. Mihail Bucă. Răspunsurile de aseară, la slujba Privegherii, dar şi la Sfânta Liturghie de astăzi, aparţin Grupului psaltic "Evloghia" al Catedralei patriarhale. "Iniţial a existat un grup restrâns, cu numele "Sfântul Ioan Rusul", care a activat în 2010 şi 2011. În martie 2011 am primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel noul nume "Ev-loghia", chiar în ziua de naştere a fondatorului şi dirijorului său, arhid. Marius Stelian Militaru", a spus Petrică Ginerică, secretarul Grupului "Evloghia".