Nea Grigore, singurul cojocar din Valea Mureşului

Apariţia hainelor moderne și încălzirea globală care a făcut iernile mai blânde sunt două dintre cauzele care au dus la dispariţia meşteşugului cojocăritului, intens practicat din vechime în special în zona de munte a judeţului Mureş. Singurul cojocar din această zonă este Grigore Covrig, din satul Idicel Pădure. „Ca să vă formaţi o idee, la nivel de comună am fost în jur de 70 de meşteri de toate felurile, iar acum sunt singurul meşter cu autorizaţie“, zice cojocarul.

Grigore Covrig sau nea Grigore, așa cum este cunoscut, a mers să înveţe meserie în anul 1971, urmând trei ani de ucenicie la Ruşii Munţi, timp în care a făcut tot felul de cojoace şi de pieptare. De atunci și până pe la începutul anilor 2000, a continuat să practice această meserie.
„Iernile nu mai sunt atât de aspre, iar în magazine au apărut hainele moderne, drept urmare oamenii au renunţat la cojocul clasic. (…) Noroc că au început să apară tot mai multe festivaluri şi manifestări populare în ultima vreme, altfel închideam şi eu. Ca să nu renunţ, odată cu abandonarea cojoacelor de către ­populaţie, am decis să mă reorientez spre pieptare, atât către cele de lucru, cât şi către cele populare, cu şire, specifice Văii Mureşului Superior. Ca să vă formaţi o idee, la nivel de comună am fost în jur de 70 de meşteri de toate felurile, iar acum sunt singurul meşter cu autorizaţie. Pe Valea Mureşului sunt singurul cojocar. E mare păcat, pentru că pieile sunt duse la gunoi, lâna o ardem, că nu o vrea nimeni şi se pierd lucruri care ar putea să demonstreze cine suntem şi de unde venim“, a declarat nea Grigore.

Ultimul cojocar de pe Valea Mureşului Superior, Grigore Covrig, împlineşte 64 de ani, dintre care peste 50 de ani a practicat acest meşteşug, iar acum este îngrijorat că meseria se va pierde din lipsă de ucenici, care nu mai sunt interesaţi să înveţe meşteşugul, chiar dacă cererea de pieptare creşte prin revitalizarea manifestărilor folclorice.

„De vreo 12-14 ani m-am reprofilat, adică obiceiul acesta de a face pieptare cu şire mi-a venit din pasiune, fiindcă am fost de copil în ansamblul folcloric al Idicelului Pădure. (...) Lucrez mai mult pe comandă, pentru că durează mult să confecţionezi un pieptar autentic. Chiar dacă pare simplu, e mult de lucru la un pieptar“, a spus cojocarul.

Meşterul poate să facă opt pieptare tradiţionale pe an, fiindcă modelele mai complicate necesită multă migală, având cusătura executată manual, iar din cele simple, mai moderne, poate face peste 20 într-un an.

Mândria singurului cojocar care mai există pe Valea Mureşului Superior este pieptarul său din tinereţe, cu motive florale cusute acum circa 70 de ani. Este pieptarul pe care l-a purtat în 1974, când a fost cu ansamblul folcloric în Franţa şi în Italia și pe care acum l-a restaurat.

(Cristina Zamfirescu)