Nerecunoştinţa, o lepră a sufletului

Un articol de: Ioan Bușagă - 20 Ianuarie 2013

În Duminica a XXIX-a după Rusalii, sărbătorită ieri, 20 ianuarie, Biserica a rânduit să se citească pericopa evanghelică în care se arată vindecarea celor zece leproşi. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a evidenţiat semnificaţiile duhovniceşti ale pericopei, la finalul Sfintei Liturghii ce s-a săvârşit în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa patriarhală.

Textul evanghelic de la Sfântul Evanghelist Luca, cap. 17, versetele 12-19, arată întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu zece leproşi care se rugau Lui pentru vindecare. Domnul Hristos nu pronunţă nici un cuvânt de vindecare şi nici nu cere ceva din partea lor, ci doar îi trimite să se arate preoţilor, în primul rând pentru că preoţii cunoşteau din cartea Leviticului, cap. 13, dacă erau într-adevăr vindecaţi şi, în al doilea rând, pentru ca să se arate smerenia Fiului lui Dumnezeu de împlinitor al Legii vechi. Dintre cei zece leproşi, doar unul, samarinean de neam, s-a întors, s-a închinat şi I-a mulţumit Domnului Iisus Hristos. Atunci Mântuitorul întreabă de ceilalţi nouă leproşi vindecaţi, nu pentru că dorea să fie lăudat, El Care pe toate le săvârşeşte din iubire milostivă şi smerită, ci pentru a arăta oamenilor că doar unul dintre cei zece s-a vindecat nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte. "Mântuitorul vrea să ne spună că recunoştinţa este starea de smerenie şi sănătate a sufletului, iar nerecunoştinţa este o lepră a sufletului, chiar dacă omul s-a vindecat de lepra trupului. Recunoştinţa este firescul demnităţii umane. Nerecunoştinţa este nefirească pentru că atunci când omul mulţumeşte lui Dumnezeu pentru binefaceri şi oamenilor prin care Dumnezeu a lucrat în viaţa lui, el este sănătos sufleteşte, este drept şi este demn. Când nu mulţumeşte, este nesănătos, nefiresc, nedrept şi nedemn. Recunoştinţa nu este cerută ca o laudă pentru Sine, ci este cerută de Hristos şi celor nouă leproşi ca o stare de sănătate spirituală", a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. De la leprosul vindecat şi recunoscător, Biserica a înţeles însemnătatea acestei întâmplări, că mulţumirea sau Euharistia, care este Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, este activitatea cea mai demnă, dreaptă şi nobilă a Bisericii. "Trăim în lumea lui Dumnezeu ca şi când Dumnezeu nu există" Din pericopa evanghelică mai înţelegem că doar unul din zece oameni este recunoscător lui Dumnezeu. În aceasta se arată că Tatăl Ceresc respectă libertatea omului de a mulţumi sau nu, deşi toate binefacerile de care se bucură omul vin din existenţa cerului şi a pământului pe care nu omul le-a făcut, ci Dumnezeu. "Această nerecunoştinţă are la bază o nesimţire spirituală a legăturii omului cu creaţia făcută de Dumnezeu. Trăim în lumea lui Dumnezeu ca şi când Dumnezeu nu există, de aceea starea de indiferenţă, de nemulţumire, de nerecunoştinţă este o stare nefirească, un comportament nedrept şi nedemn în lumea creată de Dumnezeu. Când omul mulţumeşte lui Dumnezeu are însă încă un mare avantaj, acela al creşterii duhovniceşti în comuniunea de iubire cu Dumnezeu. Cine recunoaşte iubirea altuia şi mulţumeşte pentru ea creşte în iubire. Cine mulţumeşte lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El se deschide pentru primirea de noi daruri duhovniceşti şi astfel omul creşte duhovniceşte. Iar cine nu mulţumeşte lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru toate binefacerile, mai ales pentru darul mântuirii, cade, scade şi decade duhovniceşte, diminuează şi se dezumanizează", a subliniat Întâistătătorul Bisericii noastre. La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat credincioşii să mulţumească persoanelor prin care Dumnezeu a arătat iubirea Sa faţă de noi şi mai ales Părintelui Ceresc pentru existenţa noastră, întrucât nu era obligatoriu să existe nici lumea, nici noi ca persoane.