„Nici nu-mi pot imagina să lipsesc de la un hram la Sâmbăta de Sus“
Curtea Mănăstirii "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus a devenit neîncăpătoare ieri, la sărbătoarea celui de-al doilea hram al aşezământului monahal. Pelerinii veniţi de prin împrejurimi ori din alte colţuri ale ţării s-au închinat în istorica biserică din incinta mănăstirii, au luat apă sfinţită din fântâna cu apă vindecătoare şi au participat la slujbele oficiate la Altarul din pădurea din apropierea mănăstirii. Momentele de rugăciune şi de bucurie duhovnicească au fost încununate de agapa frăţească, toate aducând acea atmosferă întâlnită la mănăstiri cu prilejul marilor sărbători.
Hramul Mănăstirii "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus a adunat ieri, de Izvorul Tămăduirii, mii de pelerini din întreaga ţară. În fiecare an, aşezământul monahal de la poalele munţilor Făgăraş devine centru spiritual pentru credincioşii din Ardeal. Programul liturgic a început de joi seara cu slujba Vecerniei, oficiată după rânduiala din Săptămâna Luminată. Ieri dimineaţă, de la ora 8:00, s-a oficiat Slujba Utreniei la Altarul din pădure, iar sfinţirea apei din fântâna mănăstirii şi Sfânta Liturghie la Altarul din pădure au fost oficiate de IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi PS Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjuraţi de slujitorii mănăstirii şi de preoţi de la parohiile din împrejurimi. Au urmat apoi slujba Sfântului Maslu şi agapa frăţească. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit preot un ierodiacon din obştea mănăstirii, părintele Calinic Morar, iar ierodiaconul Iustinian Mobanu a fost ridicat la rangul de arhidiacon. Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de părintele Ioan Ică Jr., profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu. "Vom avea în acest ziar ştiri din părţile noastre" Părintele profesor a subliniat importanţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos pentru viaţa fiecărui creştin şi darurile pe care le primim din această minune. "Noi, creştinii, suntem fiii şi fiicele Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Credinţa noastră stă pe puterea şi pe taina înfricoşătoare a Învierii Domnului", a spus părintele Ioan Ică Jr. A urmat cuvântul Înalt Preasfinţitului Părinte Laurenţiu, prin care a evidenţiat legătura dintre darurile Învierii pentru omenire şi Maica Domnului, ca Izvor al Tămăduirii pentru toţi oamenii. "În Săptămâna Luminată se continuă acţiunea de a lumina minţile şi inimile noastre. Se continuă apoi, în fiecare duminică, zile care sunt de fapt ale Învierii. Binecuvântarea lui Dumnezeu se pogoară prin Maica Preacurata. Există acest Izvor al Tămăduirii, datorită căruia s-a instituit această sărbătoare de astăzi", a subliniat Părintele Mitropolit. La finalul cuvântului, IPS Părinte Laurenţiu a anunţat apariţia primului număr al Ediţiei de Transilvania a Ziarului Lumina. Au fost oferite în dar credincioşilor care au participat la Sfânta Liturghie 1500 de exemplare din ediţia regională a cotidianului Patriarhiei Române. "Vom avea în acest ziar ştiri din părţile noastre, din Ardeal. Veţi găsi aici pagini precum explicarea Evangheliei sau informaţii despre viaţa Bisericii din care facem parte. Aş dori să vă pun la suflet dorinţa noastră de a vă abona la acest cotidian pentru a sprijini tipărirea acestui ziar misionar", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Stareţul mănăstirii, arhimandritul Ilarion Urs, a mulţumit ierarhilor şi preoţilor pentru participarea la slujbele de la hramul mănăstirii iar credincioşilor pentru dragostea arătată faţă de aşezământ. La sfârşit, o parte din pelerini au participat şi la agapa frăţească oferită de mănăstire. ▲ "Nicăieri nu mă simt ca aici" Pelerini din întreaga ţară vin de Izvorul Tămăduirii la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus pentru a lua apă sfinţită din fântâna cu apă tămăduitoare de aici. Aceştia vin aici şi pentru a se ruga alături de ierarhii şi preoţii care oficiază slujbele din ziua hramului. Iată ce ne-au mărturisit câţiva credincioşi veniţi ieri la mănăstirea de la poalele munţilor Făgăraş: Marin Cobzaru, 72 ani, pensionar: "Credinţa pe care o purtăm în suflet ne determină să plecăm de acasă. Nu putem să nu venim aici, la mănăstirea aceasta foarte frumoasă de la poalele munţilor. De zece ani vin mereu şi de fiecare dată mă simt minunat. Nici nu-mi pot imagina să lipsesc de la un hram la Sâmbăta de Sus. Nicăieri nu mă simt ca aici. Aceste sărbători sunt pentru noi, cei care venim aici, momente unice de trăire spirituală". Florin Necuţă, 12 ani, elev: "Am venit aici cu părinţii, pentru a lua apă sfinţită de la fântâna de la mănăstire. Gustăm din ea şi stropim şi casa. Atmosfera este foarte frumoasă. Vin foarte mulţi oameni şi mă întâlnesc aici cu alţi copii." Anişoara Cuciureanu, 38 ani, muncitoare: "Vin prima oară aici, la mănăstire şi sunt impresionată. Slujbele sunt foarte frumoase, mai ales acum, după Paşti. Nu vin dintr-o localitate foarte îndepărtată, dar am simţit că de la poarta mănăstirii până la altar au trecut ani de zile. Parcă timpul stă în loc. Altarul din pădure este foarte frumos şi ne face să ne simţim mai aproape de preoţi, să ne simţim mai implicaţi duhovniceşte".