Noi duhovnici în Arhiepiscopia Bucureştilor

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 29 Martie 2013

Nouă preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor au fost hirotesiţi întru duhovnic ieri, 29 martie, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reşedinţa patriarhală. În cuvântul de învăţătură adresat noilor duhovnici, Patriarhul României i-a îndemnat pe aceştia să fie părinţi duhovniceşti cu multă dragoste faţă de Hristos şi de Biserică şi faţă de cei încredinţaţi lor spre păstorire. De asemenea, Preafericirea Sa a explicat care este rolul părintelui în Biserică: „Această mare responsabilitate de părinte duhovnicesc este deosebit de importantă ca slujire pentru Biserică deoarece numai prin îndrumarea pe care părintele duhovnicesc o dă fiilor şi fiicelor duhovniceşti se poate vedea că Biserica sporeşte în viaţa duhovnicească. Taina Sfintei Spovedanii, ca Taină a mărturisirii păcatelor şi a primirii iertării, a împăcării omului cu Dumnezeu şi cu Biserica, este un mare dar pe care Mântuitorul Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat l-a făcut Bisericii Sale îndată după Învierea Sa din morţi, când a zis către Apostoli: «Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi!» (In. 20, 22-23). Acest mare dar al lui Dumnezeu, şi anume iertarea păcatelor, care este un atribut dumnezeiesc, o putere dumnezeiască împărtăşită de Hristos Domnul Sfinţilor Apostoli şi prin ei slujitorilor Bisericii, este o Taină a mântuirii, pentru că, potrivit Sfintei Scripturi, nimeni necurat sau păcătos nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, ci numai cei care s-au pocăit de păcatele lor şi au primit iertare.“

Întâistătătorul Bisericii noastre a mai explicat şi modul în care Taina Sfintei Spovedanii trebuie administrată credincioşilor, în funcţie de starea sufletească a fiecăruia: „Preotul duhovnic nu are o putere de care dispune în mod arbitrar. El trebuie să administreze această taină cu multă înţelepciune, evitând două extreme: o asprime exagerată şi o îngăduinţă exagerată. De aceea, Canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic spune că preotul trebuie să fie ca un medic care să cunoască şi vindecarea cu medicamente amare, dar şi cu medicamente mai dulci, şi rigurozitatea sau asprimea, dar şi îngăduinţa sau blândeţea, după cum este starea sufletului persoanei. Dacă există prea multă îngăduinţă pentru cei nărăvaşi şi delăsători, aceasta este interpretată ca o aprobarea a păcatului, iar dacă este prea multă asprime, aceasta îl duce pe om la deznădejde“.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a oferit în dar preoţilor câte un molitfelnic şi o cruce de binecuvântare.