Noi tehnologii în investigarea bunurilor de patrimoniu bisericesc

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 12 Martie 2013

Centrul de pregătire pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ al Patriarhiei Române găzduieşte astăzi, 13 martie, un seminar demonstrativ cu tema „Utilizarea spectrometrelor pe bază de radiaţii Terahertz în investigarea bunurilor de patrimoniu cultural“. Spectrometrul va fi prezentat de către specialişti de la compania „Russi Scientific Instruments“ din România şi de către partenerii acestora de la companiile „Bruker Optics“ Germania şi „Tera View Cambridge“ UK. La seminar participă invitaţi de la muzeele, bibliotecile şi facultăţile din Bucureşti. „Spectrometrul pe bază de radiaţii Terahertz este un aparat care efectuează investigaţii fizico-chimice, cu diferite întrebuinţări. El este folosit şi în aeroporturi; se poate vedea, de exemplu, prin analiza pe care o face, dacă într-un plic este antrax sau făină sau poate să vadă, făcând imagini şi spectre la nivele de ordinul micronilor, ce conţine o scrisoare care este împăturită, fără a o deschide. Acest aparat ar putea fi foarte folositor şi în cazul bunurilor de patrimoniu. El poate citi, de exemplu, o carte ale cărei file sunt lipite, făcând analiza atât a foii de hârtie şi a cernelii, cât şi a textului care se poate recupera în mod integral în format digital. Dacă s-ar încerca dezlipirea filelor printr-o forţare mecanică, scrisul s-ar putea pierde. Cu acest aparat se fac straturi succesive 3D, se citeşte nivel cu nivel, după care se reface în mod electronic textul respectiv. Un astfel de instrument ar fi foarte util pentru muzeele unităţilor bisericeşti“, ne-a declarat Mihai Pletea, inspector eparhial şi restaurator de carte veche şi rară în cadrul Centrului de pregătire pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu“.