Noile norme ale BNR reduc creditele şi le scumpesc
BCR va aplica un grad maxim de îndatorare cuprins între 55 şi 68% din venitul net. Diferenţierea se va face în funcţie de produs şi moneda de împrumut, a precizat directorul executiv al Băncii Comerciale Române, Sorin Mititelu. „Cea mai mare reducere a gradului maxim de îndatorare se va înregistra la produsele în valută şi pe termen lung“, a mai spus el.
De la publicarea noului regulament BNR, instituţiile de credit au avut la dispoziţie 45 de zile pentru a-şi modifica normele interne de creditare. Unul dintre efectele acestor norme este scumpirea creditelor. BCR are în vedere lansarea unor noi produse, care să atenueze impactul creşterii costurilor de creditare. Un astfel de produs ar putea fi, în opinia brokerilor, creditele ipotecare pe două generaţii. Ciclurile creditelor ipotecare indică o creştere semnificativă în perioada martie-august, cu o a doua creştere uşoară în noiembrie, când se realizează ultimele tranzacţii din an, spune Sorin Mititelu. El consideră că piaţa imobiliară îşi păstrează capacitatea de absorbţie în continuare. Singurele schimbări sunt la nivelul investitorilor speculativi, care şi-au redus sensibil plasamentele. Analiza specialistului BCR este împărtăşită şi de alţi experţi. „Ce s-a întâmplat şi putem observa în piaţă este faptul că zona speculativă a mai scăzut, deci investitorii speculativi care ar fi achiziţionat, să zicem, 10-15-30 de apartamente pentru o revânzare rapidă în 6-9 luni au o temperare acum pentru că riscul de a nu le vinde la un preţ mult mai mare este mai mare acum“, a explicat Alexandru Ciobanu, preşedinte-director general al Raiffeisen Banca pentru Locuinţe. Despre finanţarea firmelor, bancherii spun că are o evoluţia liniară şi constantă. Singura problemă este legată de volumul afacerilor derulat de companii. Incertitudinea generată de instabilitatea economică globală pune sub semnul întrebării cererea şi consumul, respectiv comenzile şi vânzările companiilor, a mai adăugat directorul BCR.