Numeroase guverne europene încearcă să stimuleze alimentaţia sănătoasă
Datele prezentate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că numărul persoanelor obeze s-a triplat, începând din anii ’80, în numeroase ţări europene, iar rata în rândul copiilor este în continuă creştere. Studiile mai arată că cele mai mari probleme cu obezitatea în Europa le au germanii, grecii şi britanicii
Numeroase guverne din ţările membre ale Uniunii Europene, inclusiv cel din România, încearcă să combată fenomenul obezităţii prin introducerea unor legi care să îi determine pe cetăţeni să adopte o alimentaţie mai sănătoasă, comentează cotidianul german „Der Spiegel“. Potrivit „Der Spiegel“, Guvernul spaniol vrea să impună restricţii în ceea ce priveşte grăsimile nesaturate, Danemarca va impozita în curând dulciurile, iar în România, Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă o taxă pentru mâncărurile nesănătoase, numită „taxa pe fast-food“. De asemenea, în Germania, anumiţi oficiali din Berlin vor ca Guvernul să ia măsuri împotriva obezităţii. Într-un interviu acordat, luni, publicaţiei „Rheinische Post“, preşedintele Partidului Ecologist, Renate Kuenast, a declarat că vrea să interzică publicitatea pentru dulciuri destinate copiilor. „Campaniile agresive de publicitate, ce au ca public-ţintă copiii de 12 ani şi chiar mai mici, ar trebui interzise. De asemenea, reclamele la alimente, în mare parte la dulciuri, nu ar trebui difuzate în timpul emisiunilor pentru copii“, a afirmat Kuenast. Şi autorităţile din Danemarca intenţionează să folosească politica fiscală ca o modalitate de a diminua consumul de dulciuri al populaţiei. Astfel, o nouă taxă pentru ciocolată, îngheţată şi alte dulciuri se va adăuga celei deja existente pentru sucuri carbogazoase şi va genera circa 1,5 miliarde de coroane daneze (aproximativ 200 de milioane de euro) pe an la buget, potrivit unui studiu realizat de Confederaţia daneză a industriei alimentare. La New York, primăria duce o campanie împotriva excesului de sare Municipalitatea New Yorkului a dezvăluit, luni, o iniţiativă prin care urmăreşte diminuarea consumului de sare în alimentaţie, propunând restaurantelor şi industriaşilor să reducă în mod voluntar cantităţile acestui condiment în meniuri şi în produsele alimentare, informează AFP. Astfel, primăria a propus reducerea cu 25% a cantităţii de sare folosite în prepararea meniurilor timp de cinci ani, ceea ce ar trebui să aibă ca efect o scădere cu 20% a consumului de sare şi evitarea a mii de decese premature. „Consumatorii pot întotdeauna să adauge sare în alimentele lor, dar nu pot s-o retragă“, a declarat dr. Thomas Farley, medic general al municipalităţii New Yorkului. Datele prezentate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că numărul persoanelor obeze s-a triplat, începând din anii â80, în numeroase ţări europene, iar rata în rândul copiilor este în continuă creştere. Studiile arată de mai mulţi ani că cele mai mari probleme cu obezitatea în Europa le au germanii, grecii şi britanicii.