O actriţă ca o metaforă
A devenit deja un obicei ca, în fiecare luni, Hotelul Ramada Majestic să primească oaspeţi de seamă. Spunem „de seamă“ gândindu-ne la Teatrul Naţional Radiofonic, care are audiţii aici săptămânal. În cadrul audiţiilor, la sfârşitul acestui martie a fost evocat spiritul marii noastre actriţe Gina Patrichi, care a plecat dintre noi în aceeaşi lună în care a venit pe lume, martie, cu exact 20 de ani în urmă.
Invitaţi la acest eveniment au fost colegul său de generaţie, regizorul Dan Puican, scriitoarea Annie Muscă, deja cunoscută pentru biografiile sale cu oamenii de cultură ai acestei ţări, care de altfel a şi avut ideea de a declara în mod oficial luna martie ca fiind „luna Gina Patrichi“ în cadrul Revistei Teatrale Radio, şi ultima pe listă, dar nu cea din urmă, fiica actriţei, Oana Anagnoste, a cărei prezenţă sensibilă a luminat sufletele celor care au ales să ia parte la această evocare. S-a vorbit despre forţa de seducţie, magnetismul, privirea de un verde pătrunzător ale actriţei. S-a audiat, într-o linişte incredibilă, spectacolul radiofonic cu piesa „Vocea umană“ de Jean Cocteau, în regia artistică a lui Titel Constantinescu, înregistrare din 1982, un text invadat de tăceri, parcă anume scris pentru vocea Ginei Patrichi, o actriţă ca o metaforă, ca un strigăt, ca o iubire, cum i se spunea de nenumărate ori.
Neştiute erau chinurile, nedreptăţile, truda, munca de ocnaş, dăruirea până la uitarea totală de sine a actorului, profesie parcă decăzută astăzi din drepturi. O profesie pe care Gina Patrichi nu numai că a slujit-o exemplar, până la ultima suflare, dar pe care a şi definit-o la ultima ei apariţie pe scenă. Fascinată de teatru din copilărie, Gina Patrichi punea în fiecare femeie pe care o întruchipa ceva din fiinţa sa. Studia îndelung personajul şi trudea singură de multe ori la costumele sale. A debutat în regia lui Liviu Ciulei în 1965, în „Pădurea spânzuraţilor“. A continuat cu „Trecătoarele iubiri“, „Nemuritorii“, „Dincolo de nisipuri“, „Probă de microfon“, „Moromeţii“. Cât despre piesele de teatru radiofonic, rolurile sunt prea multe ca să poată fi enumerate într-un spaţiu tipografic atât de restrâns. Credem că a o uita pe Gina Patrichi, a-i uita vocea timbrată, când caldă, când dură ca de oţel, când dramatică sau tristă, sau prezenţa sa artistică de excepţie este oarecum imposibil. S-a născut actriţă, un rezultat mistuitor al fiinţei sale întregi. Juca dramă şi comedie, melodramă şi farsă cu o sete nebună.
Evenimentul de la Majestic a încheiat „luna Gina Patrichi“, printre cei prezenţi numărându-se Anda Pittiş, Manuela Popescu, Elena Negreanu, Julieta Strâmbeanu, Ion Arcudeanu, Silvia Cusursuz. Amfitrion a fost, ca de fiecare dată, Costin Tuchilă. (Loreta Popa)