O altfel de pedagogie muzicală
Fiecare oră este un act artistic, un adevărat spectacol în care sunt implicaţi toţi elevii, chiar şi cei cărora li se pun etichetele de „fără voce” sau „fără ureche”. Un astfel de profesor, care predă nu doar teorie prin joc, ci îi smulge pe elevi din starea de plictis ce îi cuprinde deseori, este Ana Maria Rusu. Cunoscută deopotrivă de elevi şi cadrele didactice pentru modul diferit de a preda educaţia muzicală, premiată anul trecut cu titlul „MERITO”, formator în programul „Cantus Mundi“, Ana Maria Rusu crede că schimbarea în educaţie trebuie să înceapă de la formarea profesorilor, care, atunci când intră la oră, să se dedice total elevilor, pentru că „noi suntem profesori datorită lor”.
De patru ani a înţeles că joaca în care se prinde împreună cu elevii la orele de educaţie muzicală poate fi o sursă de inspiraţie pentru alţi colegi ai ei care doresc să îmbunătăţească actul educaţional. Ana Maria Rusu a început să filmeze lecţiile şi să le posteze pe canalul de Youtube şi pe o pagină de Facebook. Impactul a fost uriaş, videoclipurile au ajuns să aibă mii de vizualizări, iar acum este urmărită, deopotrivă, de către elevi, profesori şi părinţi. „O colegă avea o inspecţie şi m-a rugat să-i dau o idee, i-am explicat ce şi cum, însă cel mai sugestiv ar fi fost să-i arăt cum fac eu la clasă pentru ca ea să se inspire. Zis şi făcut, am filmat, am postat pe pagina de Facebook, iar a doua zi, când am intrat ca să şterg postarea, m-am speriat; aveam peste 8 mii de vizualizări, foarte multe aprecieri, şi atunci am înţeles că e ceva. Aşa a început de fapt totul. Până atunci nu-mi imaginam că fac ceva deosebit, eu tot timpul am predat aşa din nevoia de a-l face pe copil să înţeleagă”, începe Ana Maria Rusu firul poveştii „Mai multă educaţie muzicală în şcoli”.
Cum îşi apropie doamna profesoară elevii? Cum sfârşesc elevii prin a se îndrăgosti de muzică? Prin joc. Se joacă cu ei. La fiecare oră pune în scenă adevărate spectacole în care îi implică pe toţi, chiar şi pe cei care poate nu au ureche muzicală, nu au voce. „Toţi copiii au simţ ritmic. Bine, unul poate nu e grozav la voce, unul poate nu are o ureche atât de fină, însă toţi au simţ ritmic şi pentru fiecare în parte se poate găsi un rol, includem în repertoriu cântece cu strigături, toţi pot chiui, pot striga; la anumite piese ne folosim de diverse instrumente neconvenţionale, dar care scot sunete grozave, cum ar fi lingurile sau beţele….”, explică profesoara de muzică. Încrederea pe care le-o transferă ca urmare a implicării lor la ore sau la cor (la şcolile la care predă în Focşani - Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny” și Colegiul Național „Unirea”, Focşani, Ana Maria Rusu coordonează două coruri la care elevii vin cu drag) are un rol extraordinar în formarea copilului/ adolescentului. Peste ani, acesta îi va fi recunoscător „profei de muzică” pentru că nu i-a tăiat aripile, pentru că a crezut în el şi i-a cultivat sentimentul că, dacă vrea, poate face orice; chiar şi muzică. Pentru că muzica nu înseamnă doar voce şi ureche. Înseamnă şi simţire, şi încântare, şi ritm.
„Manualul e doar un suport”
„Pe lângă cunoştinţele temeinice, teoretice, este nevoie de mai mult. Este nevoie de dăruire, este vital să-ţi placă copiii şi să vrei să-i duci până într-un punct. Există o diferenţă uriaşă între un profesor şi un pedagog. Profesorul, care poate fi unul excepţional, chiar dacă are cunoştinţe extraordinar de vaste, să fi terminat facultatea cu media 10 pe linie, poate veni degeaba în faţa elevilor atâta timp cât nu are nici abilităţile necesare de a le transmite noţiunile şi nici dăruirea şi implicarea atât de necesare. Poate că nici departamentele de formare a cadrelor didactice nu au viziune, însă, totuşi, a fi un profesor bun, apreciat şi iubit de elevi, stă exclusiv în puterea ta”, ne asigură Ana Maria Rusu, care afirmă, despre sine, că este creativă, iar acest lucru o ajută enorm în organizarea lecţiilor. Iar când imaginaţia şi creativitatea intră în pauză, se pune pe căutat. Şi caută mijloace şi metode, caută pe internet jocuri, caută aplicaţii, ascultă sute de piese care să se potrivească cerinţelor lecţiei. Şi nu ascultă doar „muzică de mort”, cum numesc adolescenţii muzica clasică, ci se pune la curent cu tot ce înseamnă muzică astăzi pentru elevii ei. Cu atâta efervescenţă vorbeşte despre aceste căutări, despre cum încearcă înainte de toate să-şi impresioneze elevii, încât nu poţi să nu te gândeşti ce frumoasă ar fi şcoala în ansamblul ei dacă toţi profesorii ar fi atât de volubili, atât de dedicaţi, dacă toţi profesorii i-ar încuraja pe elevi şi chiar le-ar lipi aripi acolo unde ele nu există.
„Spre deosebire de alte materii, la muzică chiar ai ce face. Poţi pune în scenă câte un spectacol în fiecare oră, o poveste pe muzică. Măcar o dată la două ore poţi să mergi în faţa elevilor să le arăţi ceva. Asta este problema din punctul meu de vedere: unii nu vor să treacă de litera manualului, să se ducă mai departe de atât. Unii nu înţeleg că manualul este doar un suport de care te ajuţi, nu este nici biblia, nici litera legii. Dacă nu găseşti în manual ce-ţi trebuie, mergi la internet că, slavă Domnului, avem internet şi găsim acolo tot ce vrem şi tot ce nu vrem”, spune profesoara de muzică.
Din păcate există destui profesori care nu-şi doresc mai mult, care sunt blazaţi, cărora nu li se potriveşte această meserie, iar elevii simt aceste lucruri; de aceea reclamă că „s-au săturat de profesori fără chef”, de profesori care vin în faţa lor şi le dau să copieze din manuale sau scriu câte două table de demonstraţii, fac stânga-mprejur şi pleacă. „E necesar să ne dăm seama că acel copil este, nu că trebuie să fie. Este şi atât. Copiii, din păcate, nu mai ştiu ce sunt pentru că ei trebuie să fie ceva: să fie medici, să fie stomatologi, să fie nu ştiu ce. Şi au nevoie de ajutor, au nevoie să-i înţelegem, nu să le impunem. De aceea, când mergem în faţa lor trebuie să-i privim, înainte de toate, cu respect, să-i privim ca pe nişte oameni care au diverse nevoi, diferite incertitudini etc. Dincolo de aceasta, ca profesor, intru la clasă să-mi fac treaba temeinic, în sensul că trebuie să-l implic la lecţie şi pe cel din ultima bancă, şi pe cel cu nota 3, şi pe cel mai agitat, şi pe cel mai timid”, sintetizează Ana Maria Rusu portretul unui profesor ideal.
Ateliere de formarea cadrelor didactice
Ana Maria Rusu a primit anul trecut titlul de profesor „MERITO“, acordat de Fundația Romanian Business Leaders, o comunitate de antreprenori, manageri și profesioniști români din diverse domenii care şi-a propus să caute, să premieze şi să promoveze profesorii dedicaţi meseriei lor. De aproximativ un an şi jumătate este alături de membrii Corului „Madrigal” în proiectul „Cantus Mundiˮ, cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, unde este formator atât pentru profesori de muzică, educatori şi învăţători, cât şi pentru copii în cadrul unor ateliere de „Jocuri muzicale interactive”.
Mai nou, profesoara de muzică susţine ateliere în mai multe oraşe din ţară dedicate în special educatorilor şi învăţătorilor, însă locurile se ocupă extrem de repede pentru că interesaţi de bunele practici promovate de Ana Maria Rusu sunt şi profesori de la alte discipline care utilizează jocurile în cadrul orelor de dirigenţie.
„Mă bucură faptul că sunt un model pentru colegi, mă bucură că e bine ce fac eu şi că la cursurile susţinute de mine prin ţară participă şi cadre didactice din Basarabia, precum şi elevi de la liceele pedagogice. Lucrurile deosebite le găseşti după anumite căutări, apoi le adaptezi pentru că nu tot ce folosesc eu şi sună extraordinar cu elevii mei va suna la fel de bine peste tot. Elevii sunt diferiţi, conducătorul artistic este diferit. De aceea, la cursurile pe care le ţin în toată ţara le spun profesorilor că ceea ce ofer eu, la un moment dat, se va epuiza şi de aceea trebuie să vină şi să creeze şi ei, să adapteze. Sunt extrem de bucuroasă când primesc mesaje, clipuri video, cu ceea ce fac ei la clasă şi îmi spun că au adaptat, că au plecat de la o idee a mea şi au ajuns să creeze altceva. Este extraordinar. De fapt asta e învăţarea: la început au învăţat imitativ de la mine, însă mai încolo au început să se joace, să vină cu idei proprii.”
Pentru a valorifica la maximum potenţialul creativ şi pentru a inspira pe cât mai mulţi dascăli, pasul următor va fi crearea unui manual digital, „un suport pentru orele de muzică, 32 de săptămâni de şcoală, 32 de foldere în care ai libertatea să faci nişte lucruri deosebite pornind de la ideile mele”.