„O evreică L-a născut, dar L-a primit întreaga lume”

Într-una dintre colecţiile Torei, Midrash Tanhuma, Kedoshim 10, se spune: „Ţara lui Israel este centrul lumii, Ierusalimul este centrul Ţării, Sfântul Templu este centrul Ierusalimului, Sfânta Sfintelor este centrul Sfântului Templu, Chivotul Legii este centrul Sfintei Sfintelor, iar Piatra de temelie pe care a fost creată lumea este înainte de Sfântul Chivot”. Pentru purtătorii numelui lui Hristos - Piatra cea din capul unghiului (Matei 21, 42), orice biserică ortodoxă este centrul cetăţii sau al comunităţii, Sfântul Altar este centrul bisericii, Sfântul Chivot de pe Sfânta Masă este centrul Altarului Sfânt, iar Iisus Hristos din Sfânta Împărtăşanie ce se păstrează în Chivotul Sfânt este mai înainte de acesta. El este Cuvântul Tatălui Cel Unul-Născut mai înainte de veci prin Care toate s-au făcut şi Care la plinirea vremii S-a întrupat pentru mântuirea noastră.

În cântările bisericeşti, Maica Domnului este ade­seori numită „Biserică a înţelepciunii lui Dumnezeu” şi „Chivot însufleţit al sfintei slave a lui Hristos”, pentru că Hristos Domnul, aşa cum mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur, „când a găsit sfânt şi trupul şi sufletul Fecioarei, Şi-a făcut Lui templu însufleţit, plăsmuind Omul în Fecioară, în chipul în care a voit, şi, îmbrăcându-Se cu el astăzi, S-a născut fără să se ruşineze de urâţenia firii omeneşti” (Cuvântare la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, PSB 14, Bucureşti, 2015, p. 52).

Sărbătoarea Naşterii Domnului este o zi de mare bucurie pentru întreaga Biserică, dar şi pentru lumea întreagă, căci cel Bătrân de zile S-a făcut Prunc, Cel care şade pe tronul slavei a fost aşezat în iesle cu voia Sa, pentru ca să prefacă necinstea în cinste, să îmbrace în slavă pe cel neslăvit şi gârbovit de păcat. El a luat trupul nostru ca să ne ofere Duhul Său Cel de viaţă făcător şi mântuitor. Cuvintele „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu” (Isaia 7, 14) s-au împlinit, căci în peştera smerită a Betleemului S-a născut „Cel făr’ de-nceput”, Mesia Cel mult aşteptat. „Litera este a Sinagogii - spune Sfântul Ioan Gură de Aur -, dar averea a Bisericii. Sinagoga a găsit scoica, dar Biserica a descoperit mărgăritarul. Sinagoga a vopsit lâna, dar Biserica a îmbrăcat porfira. O evreică L-a născut, dar L-a primit întreaga lume. Sinagoga L-a hrănit şi L-a alăptat, dar Biserica L-a avut şi s-a bucurat de El. La aceea, mlădiţa viţei, iar la mine, strugurele adevărului. Aceea (sinagoga, n.a.) a cules strugurele, dar neamurile beau băutura cea tainică. Aceea a semănat bobul de grâu în Iudeea, dar nea­murile, cu secera credinţei, au secerat spicul. Păgânii au tăiat cu evlavie trandafirul, iar iudeilor le-a rămas spinul necredinţei (...). Iudeii tălmăcesc literele paginii, iar nea­murile culeg roada Duhului” (PSB 14, p. 53).

La Naşterea Domnului, îngerii cântau în ceruri preaslăvind pe Dumnezeu, magii de la Răsărit au venit să aducă daruri Pruncului Sfânt, iar cerul se lăuda arătând prin stea pe Stăpânul tuturor. Din cauza vicleniei lui Irod, Pruncul Sfânt este nevoit să fugă în Egipt ca într-un fel de exil, împlinindu-se prin aceasta prorocia lui Isaia: „În ziua aceea, Israel va fi al treilea în legământul cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului, binecuvântare a Domnului Savaot, Care zice: «Binecuvântat să fie poporul Meu, Egiptul şi Asiria, lucrul mâinilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea!»” (Isaia 18, 24-25). Cu alte cuvinte, Israel a ajuns al treilea, în faţa sa trecând egiptenii şi asirienii. „Da! Pe bună dreptate, asirienii vor fi mai întâi - zice Sfântul Ioan Gură de Aur - pentru că ei au fost cei dintâi care I s-au închinat Lui prin magi. Şi egiptenii după asirieni, pentru că şi ei L-au primit când a fugit de viclenia lui Irod. Iar cel din urmă este numărat Israel, pentru că L-a cunoscut prin Apostoli după botezul în Iordan” (cf. PSB 14, p. 56).

De asemenea, Profeția lui Osea „Când Israel era tânăr, Eu îl iubeam, și «din Egipt am chemat pe fiul Meu»” (Osea 11, 1) s-a împlinit odată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, care a fost nevoit să fugă imediat după naştere în afara țării Sale. Egiptul era în general o țară ostilă poporului evreu. Istoria acestei țări a faraonilor, a piramidelor și a sfincșilor, a despotismului și a sclaviei, a multitudinii zeilor „puternici” este strâns împletită cu istoria sacră a vremurilor patriarhale și este denumită în Decalog „casa robiei” (Ieșire 20, 2). A fost casa lui Iosif și a fraților săi și leagănul lui Israel. Scripturile evreiești au fost traduse în Egipt cu 200 de ani înainte de Întruparea Mântuitorului, iar versiunea greacă, utilizată chiar de El și de Sfinții Apostoli, a dus la răspândirea ideilor ebraice în întreaga lume romană și este specifică dialectului Noului Testament. Alexandria era unul din marile centre literare și comerciale ale Orientului, făcând tot­odată legătura dintre Orient și Occident. Acolo s-a dezvoltat cea mai mare și mai importantă bibliotecă, iar mintea evreiască a intrat în contact cu mintea grecilor, iar religia lui Moise cu filosofia lui Platon și Aristotel. În Alexandria, Filon evreul (n. 25 î.d.Hr.) a scris în timp ce Mântuitorul Hristos predica în Galileea și Ierusalim, acesta prin lucrările lui influențând foarte mult exegeza părinților alexandrini.

Prin prezenţa Sa în Egipt, Mântuitorul transformă Egiptul din „casă a robiei” în loc de scăpare şi de libertate. Sfântul Ioan Gură de Aur face o deosebită conexiune între motivul emigrării temporare a Pruncului Sfânt și motivul strămutării lui Iacov în Egipt (Facere 46, 2-4), în ambele cazuri acesta fiind salvarea din calea morții și a urii. O paralelă interesantă se poate face între amenințările ce veneau din partea lui Irod asupra Mântuitorului Hristos și amenințările venite din partea faraonului ce-l vizau pe Moise. La fel ca Moise, care a scăpat din mâinile faraonului, Iisus a supraviețuit tiranului Irod, care dorea să-L omoare, putând astfel să își ducă poporul la mântuire (Matei 1, 21; Fapte 7, 35). Pruncul Iisus va sta în Egipt până când Irod avea să moară; de asemenea, într-o relație tipologică perfectă, Moise va sta în pământul madian până la moartea lui Faraon.

Naşterea Domnului este pentru noi o sărbătoare a credinţei şi a bucuriei, căci El, născându-Se din Fecioara Maria, ne-a născut pe noi duhovniceşte spre moştenirea vieţii veşnice.