O monografie a Ortodoxiei româneşti de peste Ocean

Deşi relativ scurtă, istoria românilor din America se dovedeşte extrem şi complexă şi fascinantă deopotrivă. Poate că mulţi români s-ar gândi la unele filme româneşti produse în perioada comunistă despre emigrarea unei familii de români în Statele Unite şi a cărei aşezare s-a dovedit destul de dificilă. Dincolo de dificultatea necunoaşterii limbii, de altfel repede depăşită, regulile societăţii americane erau cu totul diferite decât cele din Europa. Am făcut această introducere, deoarece dincolo de obiectivele filmelor la care am făcut referire, putem înţelege prin ce au trecut românii emigraţi la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea în Statele Unite. Iar greutăţile de acest gen aveau să apară pentru majoritatea românilor care emigrau în Lumea nouă în căutarea unei vieţi mai bune. Aşadar, cercetarea acestei teme, mai ales cu specific religios, se anunţă un demers extrem de costisitor şi cronofag, bine documentat şi critic totodată. O astfel de sarcină şi-a asumat-o teologul Gabriel-Viorel Gârdan de la Cluj, ca o temă de doctorat. În demersul său, Gabriel Gârdan a călătorit chiar în America, pentru a se documenta la faţa locului, pentru a cunoaşte locurile şi a cerceta în arhivele care se păstrează în comunităţile româneşti ortodoxe de acolo. Pentru o documentare cuprinzătoare, Gârdan a studiat inclusiv în ţară, în biblioteci şi în arhivele bisericeşti de la Bucureşti, Sibiu, cele ale statului şi ale Ministerului Afacerilor Externe, încât bibliografia cărţii pe care a redactat-o enumeră 634 de titluri. Această uriaşă bibliografie anunţă o documentare bogată şi atentă, în dorinţa de a prezenta apariţia şi evoluţia comunităţii religioase româneşti din America în cele mai mici detalii. Lucrarea a fost publicată acum şapte ani cu titlul „Episcopia ortodoxă română din America - parte a Ortodoxiei americane“, la Editura Presa Universitară Clujeană într-un volum de 563 de pagini. Cartea se prezintă cu un bagaj uriaş de informaţii despre geneza comunităţii ortodoxe româneşti din America, cu etapele organizatorice, cu o privire inclusiv asupra cauzelor şi perioadelor emigraţiei româneşti şi până la întemeierea primelor parohii ortodoxe româneşti, apoi a protopopiatului ca entitate administrativă premergătoare Eparhiei. Gabriel Gârdan surprinde cu multă acuitate frământările din comunitatea românească din America atunci când se încerca punerea bazelor organizării eparhiale, cu neajunsurile datorate unei dezorientări canonice, dar şi a unor orgolii venite dinspre unii factori bisericeşti care pretindeau jurisdicţie asupra acestor români plecaţi peste hotare şi nu de puţine ori cu implicaţii politice profunde. Astfel de probleme au constituit o tergiversare a organizării eparhiale în tiparul canonic şi liturgic ortodox, situaţie care avea să se răsfrângă chiar şi după alegerea episcopului Policarp Moruşca al Americii. De asemenea, momentul schismei sau al ruperii comunităţii ortodoxe româneşti din America este prezentat detaliat de autor, pornind de la documentele peste ocean şi literatura provenită din mediile Episcopiei, văzută mai târziu ca „anticomunistă“ în raporturile cu cei veniţi din ţară. Poate din acest motiv, în analiza autorului identificăm opinii din aceste medii şi pe care noi le considerăm subiective până la cercetarea inclusiv a documentelor create de fostele servicii secrete implicate în problemele românilor din perioada Războiului Rece. Nu am vrea să insistăm asupra acestui tablou încă nelămurit până astăzi, deoarece dorim să punctăm faptul că Gabriel Gârdan a realizat reconstituirea temei istorice asumate în lumina documentelor la care a avut acces. În acest sens, subliniem faptul că analiza asupra acestor problematici greu de cunoscut şi înţeles ar fi mai utilă dacă am privi inclusiv în cheia geopoliticii Războiului Rece şi al ecleziologiei postbelice deloc lipsite de evenimente nefaste. Un alt element, care poate ar trebui luat în seamă, este legat de mitropolitul Visarion Puiu, atât la organizarea Episcopiei şi alegerea lui Policarp Moruşca, cât şi mai apoi, după 1945, atunci când acesta îşi propusese întemeierea unei eparhii pentru românii din străinătate. De asemenea, analizarea relaţiei lui Visarion Puiu cu Valerian Trifa, mai ales în perioada 1944-1945, ar aduce lumină în problema frământărilor din Eparhia de peste ocean de la mijlocul secolului trecut. În concluzie, cartea lui Gabriel-Viorel Gârdan este o lectură indispensabilă pentru o cunoaştere şi înţelegere a fenomenului românesc ortodox din America şi o contribuţie însemnată la Istoria bisericească românească.