O monografie despre Eparhia Dunării de Jos

Istoria vieţii religioase din România, şi a Bisericii Ortodoxe Române în particular, este una deosebită şi poate prea puţin cunoscută. Nu mai vorbim de înţelegerea acestui trecut. Facem aceste afirmaţii deoarece documentarea pe perioada contemporană şi recentă este una incompletă deocamdată, apelul la izvoare aproape lipsind. De multe ori am semnalat acest mare neajuns al istoriografiei româneşti bisericeşti recente, care poate fi eliminat numai printr-o asiduă activitate de cercetare sistematică şi tematică în arhivele confesionale şi laice şi cu metode care până de curând se utilizau. Totuşi, cu bucurie putem vorbi despre anumite lucrări de istorie bisericească, aşa cum de o perioadă de timp semnalăm la rubrica noastră „Memoria Bisericii“. Sunt clerici şi mireni ai Bisericii noastre care înţeleg că numai printr-o cercetare atentă şi bine documentată în arhive şi biblioteci ne putem afla şi înţelege trecutul. Numai aşa putem aduce în atenţie episoade memorabile din viaţa Bisericii, de care oricare altă confesiune sau factor politic nu se poate mândri. Astăzi semnalăm un volum care poate prea puţin a fost luat în seamă, dar care pentru conţinutul bazat pe o cercetare în arhive şi biblioteci, chiar după peste două decenii de la apariţie, rămâne un reper bibliografic. Este vorba de cartea părintelui Eugen Drăgoi, „Ierarhi şi preoţi de seamă la Dunărea de Jos (1864-1989)“, 352 p., tipărită la Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos în anul 1990 şi cu binecuvântarea vrednicului de pomenire arhipăstor Antim Nica. Este o carte realizată după normele Academiei Române şi publicată cu ocazia împlinirii celor 125 de ani de la înfiinţarea Eparhiei la Dunărea de Jos. Bibliografia acestei lucrări relevă o bogată şi atentă documentare în numeroase fonduri din arhivele confesionale de la Centrul eparhial şi de la cele ale statului din Galaţi. De asemenea, pentru anul 1990 considerăm că documentarea în biblioteci este extrem de consistentă, într-o perioadă în care nu existau cataloagele electronice care să fie accesate de pe internet. Pentru lucrarea sa, autorul a vizat literatura bisericească şi religioasă deopotrivă, ne referim aici la bogata publicistică a preoţilor în perioada ante şi interbelică, apoi cea laică, precum Analele şi alte publicaţii ale Academiei Române. De aici rezultă rigoarea documentară de care autorul a dat dovadă pentru o reflectare cât mai fidelă a temei abordate. Lucrarea este structurată în opt capitole mari: Episcopia Dunării de Jos - retrospectivă istorică; Ierarhii episcopiei şi colaboratorii apropiaţi; Păstori şi duhovnici vestiţi; În focul bătăliilor; În misiune în afara hotarelor ţării; Sub cupola Academiei Române; Înalte studii universitare; Semănători de lumină, respectiv: indice de nume, abrevieri şi anexă. De asemenea, în conţinutul lucrării se găsesc numeroase materiale fotografice de mare valoare istorică.

Evident că nu putem detalia asupra conţinutului cărţii, însă dorim să facem câteva remarci. Părintele Eugen Drăgoi este poate primul istoric care face o cronologie documentată despre episcopii care au păstorit la Dunărea de Jos, ajutaţi de arhimandriţii de scaun. Face o privire asupra istoricului Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi, cu directorii, profesorii, absolvenţii acestui for de învăţământ, cât şi asupra înfiinţării şi evoluţiei pe care a cunoscut-o de-a lungul istoriei. Autorul ne oferă foarte multe date biografice şi aspecte de ordin cultural, pastoral şi misionar. Totodată, alcătuieşte listele protoiereilor şi chiar a preoţilor slujitori în anul 1989, inclusiv pentru ţinutul Dobrogei, care, la vremea apariţiei cărţii, aparţinea canonic de Centrul eparhial de la Galaţi. Monahii cu aleasă prestanţă duhovnicească, slujitori deveniţi membri ai Academiei Române, soli ai Bisericii noastre peste hotare, clerici cu preocupări literare şi folcloristice sunt prezentaţi ca făcând parte din patrimoniul acestei eparhii. Nu este eludată nici contribuţia slujitorilor din această parte a României la marile războaie care au marcat istoria poporului român: Războiul de Independenţă, Războiul de Reîntregire şi al Doilea Război Mondial. Spre finalul cărţii, autorul expune pe scurt publicaţiile bisericeşti şi religioase apărute de-a lungul istoriei acestei eparhii, multe apariţii fiind ale societăţilor preoţeşti care până în 1948 au funcţionat.

În concluzie putem afirma că această lucrare, de un grad ştiinţific comparabil cu al unei teze de doctorat, nu trebuie să lipsească din bibliotecile celor care au preocupări de istorie bisericească românească. Chiar sugerăm autorului o reeditare cu adăugirile de rigoare, pentru că numai astfel ne putem cunoaşte şi înţelege trecutul religios.