O nouă biserică în Cetatea Băniei

Un articol de: Andreea Mălăescu - 24 Septembrie 2011

La începutul anilor '90, credincioşii din cartierul craiovean Lăpuş aduceau slavă lui Dumnezeu într-o micuţă capelă închinată "Naşterii Domnului". În timp, aici s-a temeluit o adevărată catedrală închinată "Sfintei Înălţări la cer a Domnului" şi Eroilor neamului.

Cartierul Lăpuş este unul relativ nou format, având în vedere faptul că, în urmă cu aproximativ trei decenii, zona Bordei, cum era numită această parte a Craiovei, cuprindea doar câteva case. Schimbarea a intervenit odată cu ridicarea Uzinei "Electroputere", care a prilejuit construcţia primelor blocuri. Cum în timpul comunismului nici nu putea fi vorba despre ridicarea unei biserici, imediat după Revoluţie, la 21 august 1990, vrednicul de pomenire mitropolit al Olteniei Nestor Vornicescu a pus piatra de temelie pentru un nou lăcaş de rugăciune. Construcţia a fost finalizată în anul 1996, fiind închinată marelui praznic al "Naşterii Domnului". Cu timpul, s-a simţit nevoia ridicării unei biserici mai mari, în care să încapă toţi credincioşii care veneau aici la rugăciune. În acest sens, demersurile au început în anul 2001, lucrarea fiind închinată de data aceasta Învierii Domnului. Un proiect pentru viitoarele generaţii În prezent, la vechea capelă slujesc trei preoţi: Cristian Grecu, parohul bisericii, Sergiu Popescu şi Victor Cameniţă. Ei sunt delegaţii Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu pentru a duce mai departe lucrarea începută în urmă cu zece ani. Proiectul este unul foarte îndrăzneţ şi deloc uşor de îndeplinit. Sfântul lăcaş este proiectat pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi, turla centrală urmând să aibă o înălţime de 28 de metri. Deşi mai este mult până la finalizarea lucrărilor, părinţii au reuşit să amenajeze demisolul sfântului lăcaş, aici oficiindu-se în mare parte toate slujbele şi serviciile religioase din duminici şi de peste săptămână. "Văzând că în fiecare duminică se strâng în jur de 150 de credincioşi, am luat decizia de a muta slujba Sfintei Liturghii, Vecernia şi Sfântul Maslu în demisolul catedralei în construcţie, întrucât capela devenise neîncăpătoare", a mărturisit părintele paroh. "Adunăm bănuţ cu bănuţ. Fiecare ajutor este deosebit de important pentru finalizarea bisericii noastre. Suntem încrezători în ajutorul lui Dumnezeu şi în purtarea de grijă a Mitropolitului nostru care este alături de noi în fiecare pas pe care îl facem. Nădăjduim că într-o zi acest vis va ajunge realitate şi enoriaşii de la "Eroii neamului" se vor putea ruga în catedrala pe care o merită", a mai spus preotul paroh. Anul acesta, vechea capelă a fost restaurată şi înfrumuseţată. Astfel, în decursul a patru luni (octombrie 2010 - ianuarie 2011), pictura a fost curăţită, mobilierul, restaurat şi tâmplăria schimbată în totalitate. Aici vor fi oficiate cununiile şi botezurile enoriaşilor, precum şi slujbele de hram.