O nouă biserică pentru credincioşii din Târgu Jiu

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 25 Octombrie 2010

Biserica cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", din incinta Spitalului Municipal din Târgu Jiu, a fost sfinţită sâmbătă, 23 octombrie. Cu acest prilej, au fost aduse din Arhiepiscopia Tomisului moaştele Sfinţilor Epitect, Astion şi Pantelimon, care vor rămâne aici până săptămâna viitoare.

Sute de credincioşi gorjeni au participat la sfinţirea bisericii din curtea Spitalului Municipal din Târgu Jiu. La iniţiativa părintelui capelan Gheorghe Stoichin, au fost aduse din Arhiepiscopia Tomisului moaştele Sfinţilor Epitect şi Astion de la Halmiris şi moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, care au fost aşezate spre cinstire pe o esplanadă special amenajată în faţa bisericii. Slujba de târnosire a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, un sobor de preoţi şi diaconi "Sfinţenia este prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră" În cuvântul său de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a subliniat parcursul prefigurativ al Sfintei Biserici în iconomia mântuirii: "Atunci când Dumnezeu a voit să locuiască în mijlocul poporului ales, a poruncit lui Moise să ridice un cort al mărturiei. Acolo, toate rugăciunile evreilor erau ascultate şi primite înaintea Tatălui ceresc. Construirea acestui sfânt lăcaş a venit prin descoperire dumnezeiască. Moise a văzut altarul cel din ceruri, nefăcut de mână şi înconjurat de îngerii slavei. Dumnezeu i-a poruncit să ridice acest cort după viziunea pe care a avut-o. Acolo el a rânduit Sfânta Sfintelor, pentru ca preoţii să slujească şi să înalţe rugăciuni către Dumnezeu ziua şi noaptea. Ca răspuns la aceste rugăciuni, Dumnezeu revărsa peste popor întotdeauna mila Sa cea bogată, printr-un nor luminos, printr-o prezenţă cu totul deosebită şi aparte pe care numai El ştie să o descopere oamenilor şi acelora care-L iubesc cu adevărat. Mai târziu, templul din Ierusalim îndeplinea aceeaşi destinaţie. Atât cortul lui Moise, cât şi templul din Ierusalim nu sunt altceva decât imagini ale sfintei noastre biserici. De aceea, ori de câte ori sfinţim o biserică, ne aducem aminte de această sfinţire pe care poporul ales a văzut-o şi s-a bucurat. Aşadar, sfinţenia lui Dumnezeu, la care astăzi cu toţii aţi fost părtaşi, se datorează Sfântului Duh, "Carele pretutindenea este şi pe toate le împlineşte". Sfinţenia este în primul rând prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, aşa cum spunem la Sfânta Liturghie: "Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi te odihneşti"", a încheiat Înalt Preasfinţia Sa. În semn de recunoştinţă pentru efortul depus la ridicarea sfântului lăcaş, părintele capelan Gheorghe Stoichin a primit din partea IPS Irineu o gramată de mulţumire, iar părintele Eleodor Stoichin, slujitor la aceeaşi biserică, a fost ridicat la rangul de sachelar. La final, toţi credincioşii prezenţi au fost invitaţi la o agapă frăţească. Piatra de temelie a Bisericii cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" a fost pusă în anul 1992 de vrednicul de pomenire mitropolit al Olteniei Nestor Vornicescu.