O nouă lucrare scrisă de Mitropolitul Irineu

Anul 2014 a completat lista apariţiilor editoriale la Editura „Mitropolia Olteniei“ cu încă o lucrare de înaltă ţinută academică, aşezată sub semnătura Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Lucrarea cu titlul „Ca toate să fie iarăşi reunite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ“ (1191 p.) reprezintă o veritabilă analiză dogmatică asupra hristologiei ortodoxe, completând cu succes apariţii anterioare pe aceeaşi temă, „Iisus Hristos este Acelaşi ieri şi azi, şi în veac“ şi „Iconomia plinirii vremilor în Hristos“.

Preocupările cărturăreşti ale IPS Părinte Irineu au fost încununate anul trecut cu încă o lucrare de referinţă în domeniul teologiei dogmatice. Tratatul de hristologie „Ca toate să fie iarăşi reunite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ“, publicat la Editura „Mitropolia Olteniei“, se recomandă în primul rând printr-o deosebită prestanţă academică, analizând sistematic dimensiunea eshatologică a hristologiei ortodoxe. Pe de altă parte, veşmântul grafic, impresionant prin calitatea deosebită de editare şi transpunere, reconfirmă tradiţia publicaţiilor girate de Editura „Mitropolia Olteniei“.

„Suntem un hotar între spiritualitatea lui Dumnezeu şi materialitatea lumii“

Structurată în şase părţi, lucrarea IPS Părinte Mitropolit porneşte de la evaluarea dogmatică potenţialului teonomic al omului, ca entitate creată „după chipul nemuritor al lui Dumnezeu“, purtând în sine germenele veşniciei, dorinţa nestinsă de a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, spune IPS Părinte, „omul şi lucrarea lui în lume ocupă un loc important în eshatologia şi parusia ortodoxă, fără ca acestea să fie separate în vreun fel de hristologie şi soteriologie. Ca fiinţe sensibile şi inteligibile, noi aparţinem atât lumii de jos, cât şi celei de sus, pentru care Fiul lui Dumnezeu, la plinirea vremii, S-a făcut om. Pentru că aşa a vrut Dumnezeu, rolul nostru este foarte important în planul mântuirii, noi fiind un hotar între spiritualitatea lui Dumnezeu şi materialitatea lumii. Datorită acestui fapt, omul, înzestrat de Dumnezeu cu libertate, fie se îndumnezeieşte, fie se materializează. Fireşte, scopul lui Dumnezeu este acela ca noi să fim ca un hotar între cele două, cele cereşti şi cele pământeşti, şi să fim buni colaboratori ai Săi, chemaţi să ne ridicăm în comuniune veşnică cu El. Tocmai pentru aceasta Dumnezeu ne-a şi creat după chipul Său şi ne-a chemat la asemănarea cu Sine, ca să putem ajunge la unirea cu Sine, aici şi în veşnicie, cele din ceruri şi cele de pe pământ“ (pp. 17-18). În felul acesta, analizând progresiv principalele coordonate ale hristologiei ortodoxe, firul expunerii descrie „certitudinea eshatologică a împreunării cu Mântuitorul Hristos care este negreşit «Viaţa» şi «Lumina» desăvârşită şi veşnică a lumii, «Calea» prin care înaintăm şi ţinta căii, sau «odihna» veşnică şi fericită a plenitudinii, spre care sunt conduşi cei ce se alipesc de El prin credinţă şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său“ (p. 26).

Învierea şi cea de a doua venire ca speranţă şi împlinire în Hristos

Primul capitol al cărţii analizează dimensiunea ontologică a existenţei umane, afirmând dintru început că „Omul după chipul nemuritor al lui Dumnezeu este făcut de Creator în timp şi trăieşte în veşnicie“. În acest context, autorul prezintă din perspectivă veterotestamentară realitatea paradisiacă a existenţei noastre. „Vechiul Testament, vorbind despre înviere şi despre a doua venire, menţionează mai multe învieri individuale, ceea ce înseamnă că speranţa pentru învierea universală a fost pregătită cu fiecare generaţie în forma ei eshatologică. Datorită acestui fapt, începând de la imaginea învierii şi a parusiei din Isaia, şi ajungând la cea din prorocul Daniel, apoi, prezentând învierea din cartea prorocul Iezechiel ca o reîntoarcere din robia babilonică, observăm că Legământul se va reînnoi, iar păcatul şi moartea se vor şterge. Evident, toate aceste mărturii confirmă faptul că doctrina învierii ocupă un loc special în învăţătura iudeilor, unde speranţa învierii era o preocupare esenţială şi necesară pentru poporul ales. E adevărat că, în general, lucrurile au avut o evoluţie corectă şi adevărată în sensul credinţei în înviere, însă în decursul timpului, acest crez, deşi îl întâlnim frecvent la iudei, atât acelor din exil, cât şi acelor elenistici, totuşi învierea nu mai era un eveniment real, ci unul spiritual şi, prin urmare, nici viaţa veşnică nu mai prezenta o preocupare serioasă pentru iudei“ (pp. 53-54).

Teme fundamentale de hristologie şi eshatologie

În continuare, lucrarea IPS Părinte Mitropolit se completează progresiv cu trimiteri detaliate la: „transfigurarea şi îndumnezeirea naturii umane pentru viaţa veşnică“ (partea a II-a), „Împărăţia lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi dimensiunea ei hristologică şi eshatologică“ (partea a III-a), „Eshatologia Sfântului Ioan Evanghelistul despre «Darul vieţii veşnice» împărtăşit oamenilor încă din această viaţă“ (partea a IV), „Eshatologia Duhului Sfânt ca lucrare iconomică a Tatălui prin Fiul în Duhul Sfânt“ (partea a V-a) şi implicit „Dimensiunea eshatologică a noii Împărăţii de la Înălţare şi până la Parusia Domnului“ (partea a VI-a).

Ca atare, prin cele peste 1.190 de pagini de analiză teologică, Părintele Mitropolit conferă un plus de calitate teologiei româneşti, contribuind substanţial la îmbogăţirea patrimoniului de însemnări dogmatice al Bisericii noastre Ortodoxe. Tema abordată poartă o deosebită încărcătură duhovnicească, întrucât „Împărăţia cerurilor e deschiderea vieţii îngustate de izolare, viaţă care a fost creată pentru infinitatea şi pentru bucuria comuniunii cu Hristos-Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Altfel, credinţa de pe pământ, ca o arvună a Duhului lui Hristos, dă odihnă celor ce o au. În ea, omul trăieşte anticipat unirea cu absolutul, cu desăvârşirea, spre care aspiră, tocmai de aceea se doreşte celor decedaţi «veşnică odihn㻓 (p. 1.152).