O nouă promoţie de absolvenţi teologi
Absolvenţii cursurilor de licenţă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu au susţinut miercuri, 28 iunie, examenul de licenţă. Rezultatele au fost transmise absolvenţilor în cadrul unei ceremonii ţinute în Catedrala mitropolitană din Sibiu, iar teologii au depus jurământul de credinţă.
Examinarea celor 148 de absolvenţi ai cursurilor de licenţă de la facultatea sibiană a avut loc în perioada 27-28 iunie, iar comisiile de evaluare au fost formate din cadre didactice de la istorica instituţie de învăţământ teologic, întemeiată de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei. Absolvenţii şi-au susţinut în faţa profesorilor lucrările de licenţă şi au fost examinaţi la mai multe discipline teologice, majoritatea obţinând note bune şi foarte bune. Decanul facultăţii, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, a anunţat rezultatele obţinute la examenul de licenţă şi media generală din anii de studii şi a deschis ceremonia depunerii jurământului. În Catedrala mitropolitană au fost prezenţi Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, cadre didactice şi familiile absolvenţilor. După depunerea jurământului cu mâna pe Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, urmată de semnarea documentului ce atestă angajamentul fiecăruia de a păstra învăţătura ortodoxă şi bunul renume al facultăţii sibiene, absolvenţii au fost declaraţi licenţiaţi în teologie. "Un loc potrivit de slujire" Părintele decan Aurel Pavel i-a felicitat pe absolvenţi şi le-a mulţumit IPS Mitropolit Laurenţiu şi cadrelor didactice pentru eforturile depuse în anii de studiu. În cuvântul de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a felicitat pe tinerii teologi şi i-a rugat să conştientizeze statutul primit şi misiunea la care sunt chemaţi, de a-L sluji şi mărturisi pe Hristos în comunităţile din care vor face parte ca preoţi, profesori de religie, cântăreţi bisericeşti sau asistenţi sociali. "Vocaţia nu se confundă şi nu se reduce doar la un talent, pentru că este un dar de la Dumnezeu, o lucrare sfântă ce duce spre o lucrare de consacrare. Preoţia nu este o meserie, ci o slujire, o misiune. La această misiune vă chemăm pe toţi şi vă îndemnăm s-o doriţi şi s-o cereţi de la Dumnezeu. Să vă ajute Dumnezeu să găsiţi un loc potrivit de slujire. Dacă nu ajungeţi să slujiţi la altar, unii dintre dumneavoastră veţi sluji în şcolile publice, predând religia, iar alţii vor sluji în activitatea socială. Indiferent unde veţi sluji, să nu uitaţi că aveţi o marcă pe chipurile şi pe sufletele dumneavoastră de care nu veţi scăpa niciodată. Această marcă vă ajută să mergeţi mai departe şi vă condamnă dacă veţi încălca jurământul depus astăzi în faţa lui Hristos", a spus Părintele Mitropolit. Mai mulţi studenţi cu rezultate remarcabile au fost evidenţiaţi, iar primii trei în clasamentul rezultatelor finale au fost răsplătiţi cu Premiul "Aurel Jivi" pentru rezultate excepţionale la Istoria bisericească universală. Au primit cărţi şi diplome absolvenţii Petru Brisc, Alexandru Dulca şi Ciprian Terciu.