O nouă promoţie de teologi a absolvit la Timişoara şi Caransebeş
Joi, 30 mai, la Timişoara şi Caransebeş s-au desfăşurat festivităţile de absolvire a promoţiilor studenţilor teologi de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara şi de la Facultatea de Teologie din Caransebeş.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, joi, 30 mai, s-a desfăşurat festivitatea de absolvire a celei de a 16-a promoţie a studenţilor teologi de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Întâlnirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Timişoara de către Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, şi în prezenţa profesorilor şi a studenţilor teologi. După săvârşirea serviciului religios, întâlnirea a continuat în sala de festivităţi a Centrului eparhial din Timişoara, unde au fost prezenţi prof. univ. dr. Otilia Hedeşan, prorectorul Universităţii de Vest, Dana Percec, decanul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, şi pr. conf. univ. dr. Nicolae Morar, şeful Catedrei de teologie, precum şi cadre didactice din cadrul Facultăţii de Teologie. Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent pr. Zaharia Pereş, consilier cultural, care a transmis absolvenţilor binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, asigurându-i de purtarea în rugăciune şi dorindu-le totodată spor în activitatea misionară, pe care cu siguranţă o vor desfăşura de acum înainte pentru Biserica noastră. În cadrul festivităţii, pr. conf. dr. Gavril Trifa a susţinut cursul festiv intitulat „Familia creştină şi cultivarea virtuţilor“. Au urmat luări de cuvânt din partea reprezentanţilor studenţilor de la specializările Teologie pastorală şi Teologie didactică, precum şi a decanilor de an. Cursul festiv a fost încheiat de pr. Nicolae Morar, care a mulţumit atât studenţilor, cât şi profesorilor pentru competenţele ştiinţifice de care au dat dovadă pe tot parcursul anilor de studiu, având nădejdea că toate cunoştinţele acumulate vor fi dublate în viitor de evlavia propovăduirii şi desăvârşirea întru iubire.
Moment festiv pentru absolvenţii învăţământului teologic la Caransebeş
Tot joi, 30 mai, au avut loc şi la Caransebeş festivăţile de încheiere a anului universitar pentru studenţii Facultăţii de Teologie din Caransebeş, precum şi festivitatea solemnă de „predare a cheii“ la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. La orele dimineţii, a fost oficiată, în prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ din Caransebeş, de către un sobor impresionant de preoţi şi diaconi, format din profesori, masteranzi şi studenţi ai instituţiei de învăţământ teologic caransebeşean. La slujbă au participat elevii şi studenţii teologi, conducerea celor două instituţii de învăţământ teologic, alături de numeroşi credincioşi. Cursul festiv a fost susţinut de către prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, prorector la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, şi pr. lector univ. dr. Florin Dobrei în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“ a Episcopiei Caransebeşului, în prezenţa ierarhului, a conducerii Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, a cadrelor didactice, a masteranzilor şi studenţilor, care au fost însoţiţi de familiile lor. A urmat apoi festivitatea de „predare a cheii“, de asemenea, toţi studenţii au primit diplome, iar cadrele didactice flori.
Şi la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeş au avut loc manifestări închinate sfârşitului de an şcolar. Astfel, la orele prânzului, în faţa paraclisului episcopal cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Caransebeş, lăcaş bisericesc amplasat în incinta Seminarului Teologic din Caransebeş, în prezenţa cadrelor didactice şi a elevilor, a avut loc festivitatea solemnă de „predare a cheii“. Astfel, elevii clasei a XI-a au primit din partea colegilor care vor absolvi anul acesta, în mod simbolic, cheia Seminarului Teologic, urmărindu-se prin această frumoasă şi veche tradiţie „predarea ştafetei“ şi continuitatea prestigioasei instituţii de învăţământ teologic a Banatului Montan. (Diac. Marius Mircia, Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea, Valentin Birău)