O poezie care ne poate face mai conștienți

Un articol de: Catia Maxim - 28 August 2024

Un prozator considera că poezia e „coroana literaturii” (W.S. Maugham), un altul: „dacă Galileo ar fi spus în versuri că pământul se învârte, poate că Inchiziția l-ar fi lăsat în pace” (T. Hardy).

De curând, am citit într-o plăcută tihnă volumul de poezie Simplu al Loretei Popa, apărut la Lumina Tipo. Cristina Milca, redactor la Muzeul Național al Literaturii Române, realizatoarea copertei, a optat pentru o suavă ramură de iederă. Un Cuvânt-înainte al profesorului de filosofie Filgencio Martinez, director editorial al revistei Ágora, fixează imaginea unei poete care ne oferă șansa de a respira Poezie. Cartea se adresează cititorului de orice vârstă, căutătorului de comori sufletești, omului dornic de o pauză în goana cotidiană, bucuros să se distanțeze de amăgiri, năluciri, orgolii, vise înşelătoare pe care le-aș numi, iertată-mi fie parafraza, străluciri morgane.

Tematica poeziilor din volumul Simplu ține de suflet, de valori perene la care să ne raportăm fără teama de a ne risipi. O poezie de dor, de iubire și suflet, de Verde (Fir de verde) și Albastru, țesută cu simboluri - de pildă, floarea de mac fragilă și puternică (Harul de a fi mac). O poezie ce n-ar fi putut fi scrisă dacă autoarea n-ar fi „învățat limba inimii”,  n-ar fi avut „iubirea în sânge”, n-ar fi auzit „Ecoul florilor de câmp”. O poezie de iubire:

„Cine îmi poate spune/ că pământul din care am fost creați amândoi/ nu respiră în aceeași clipă?“ O poezie în care iubirea face posibilă împlinirea oricărui vis, oricât de îndrăzneț: „Când pot fi văzute/ stelele/ de aproape/ dacă nu atunci când iubești”. Harul poetei conferă verdurilor sale proiecția realistă a libertății: „Atunci ești liber/ când te străduiești/ să dai înțelesuri cuvântului”. Poeta cunoaște sacralitatea tăcerii: „limba tăcerii/ e cea mai bogată iubire/ și vei vorbi și tu/ iubind“. Un accent poetic e pus pe legătura dintre om și Dumnezeu, pe care ar trebui să-L lăsăm să vorbească, să-L îmbrățișăm cu sufletul, nu să ne fie frică de El: „De ce îți este ție, om/ atât de frică de Dumnezeu/ când El îți spune în fiecare clipă/ cât de mult te iubește?“ Natural, firesc, glasul poetei se legitimează ca fiind al rațiunii, al evaluărilor și inventarierii nefăcutelor comise de om: „Nimic din ce suntem nu poate fi lăsat pe mâna/ oamenilor”. Spirit scormonitor, specific jurnalistului de cursă lungă, poeta concluzionează: „Deci ce e interzis îmi face bine“, „Mi-a ajuns osul la cuțitul sacrificiului/ și fruntea mea nu se mai vrea plecată”. Viața, trăită plenar, face posibilă Clipa ca „atunci când privești o stea/ uiți că ai cunoscut vreodată ură”. Unele poeme sunt embleme ale Renașterii: „Renasc în mine/ din mine/ pentru mine”, ale Iubirii: „Separat visul nostru e pustiu/ împreună este totul“.

Poemul „Simplu” dă titlul cărții, dezvăluind omul Loreta Popa, alchimia autoare-poezie. Onestă, directă, preocupată nu doar de propria ființă, ci și de ceilalți, cine o cunoaște pe Loreta Popa și-i citește poezia are certitudinea auten­ticității. Autoarea și poezia sunt una și aceeași. Un dialog între un Eu și un Tu, o poezie singulară, cu mesaj precis, dar și plăcut învăluitor. Simplu, o carte de identitate a omului Loreta Popa. Inedită în peisajul autohton, poezie-poveste cinematografică (Pas ­în doi), cu imagini izvorâte din ­puterea magică a cuvântului și ample tablouri în care nu ne pierdem, ci ne regăsim, înnodând firul pierdut sau smuls de furtuni. Poezie cu jocuri surprinzătoare de sonorități. De citit în vremuri tulburi cărora, într-un fel sau altul, le dăm un gir prin neimplicare, nepăsare, lehamite sau alienare. Poezia Loretei Popa poate să schimbe ceva sau măcar să ne facă mai conștienți, mai responsabili de întunericul spre care ne lăsăm duși. Cine n-ar recomanda cu bucurie  cartea Loretei Popa, Simplu, după ce o citește?

Loreta Popa este de profesie jurnalist, a lucrat ca redactor în mai multe redacții de presă centrală, în prezent fiind PR al Muzeului Național al Literaturii Române din București. A mai publicat volumele de proză și eseuri culturale: „Scrisori pentru Ema”, „Povestea Lupului Albstru”, „Scrisori de dragoste - Astăzi, Acum”, „Cântecul culorii”, „33”.