O propunere legislativă ar putea să îi scoată pe studenţi de la cursuri

Data: 30 Octombrie 2007

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) va solicita celor două comisii pentru învăţământ ale Parlamentului retragerea unei legislative pentru modificarea Legii învăţământului, semnată de 48 de parlamentari, a anunţat preşedintele ANOSR, Irina Tudor. Ea a afirmat că, în cazul în care actul normativ va trece de Parlament, organizaţia va trece la „măsuri dure, dar legale“, mergând chiar până la greve.

În opinia asociaţiei, iniţiativa a fost elaborată fără a se cere părerea tuturor actorilor implicaţi în sistemul de învăţământ. „Această iniţiativă vine în contextul alegerilor conducerii universităţilor care urmează să aibă loc. Iniţiativa nu aduce nimic nou şi retrogradează sistemul de învăţământ cu 10-15 ani“, a spus Irina Tudor. Potrivit reprezentanţilor ANOSR, este „inoportună“ înfiinţarea de structuri de învăţământ postuniversitar prin hotărâri ale senatului universitar fără a se stabili o serie de reglementări suplimentare care să împiedice apariţia unor riscuri. Acest lucru ar însemna, după cum susţine ANOSR, „formarea de institute sau alte structuri de învăţământ postuniversitar fără valoare academică reală, pe modelul fabricii de academicieni“. Reprezentanţii ANOSR consideră că modificările prevăzute în iniţiativa legislativă riscă să „osifice“ structura de personal a universităţilor, să blocheze accesul tinerilor la poziţiile de predare sau de conducere din universităţi. De asemenea, în condiţiile în care profesorii deţin majoritatea în senatul universitar, apare riscul ca politicile administrative şi de personal să nu ţină cont de condiţiile de studiu pentru studenţi, de calitatea procesului educativ şi de conectivitatea dintre numărul şi specializarea profesorilor şi necesităţile reale. „ANOSR consideră inadmisibilă introducerea mandatelor de durată nelimitată, ceea ce nu e democratic şi riscă să introducă practici pe care le-am considerat încheiate definitiv în decembrie 1989“, a susţinut Irina Tudor. O altă critică adusă iniţiativei legislative se referă la eliminarea de către iniţiatori a aprobării de către Ministerul Educaţiei a rectorilor după ce aceştia sunt aleşi de senatele universitare. ANOSR critică şi prevederea din iniţiativa legislativă ce se referă la crearea unui Consiliu Naţional al Universităţilor care să coordoneze şi să evalueze învăţământul superior. „Iniţiativa are părţi bune“ Preşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că iniţiativa legislativă nu va fi retrasă de pe ordinea de zi, întrucât nu „poate hotărî acest lucru“. Ea a precizat că membrii comisiei vor amenda articolul ce dă naştere la speculaţii potrivit cărora rectorii şi decanii facultăţilor vor putea candida nelimitat la scaunul pe care-l ocupă. „Iniţiativa are părţi bune. Sunt multe lucruri bune pentru universităţi. Iniţiativa a fost interpretată greşit de către membrii ANOSR. În iniţiativă se mai vorbeşte şi de conturile universităţilor, acestea nu vor mai fi ţinute la trezorerie, ci la bancă, pentru ca universităţile să câştige şi de pe urma dobânzii“, a spus Lia Olguţa Vasilescu. Secretarul de stat pentru învăţământ superior din cadrul MECT, Dumitru Miron, a declarat că nu este de acord cu iniţiativa întrucât acest lucru ar face ca universităţile să funcţioneze ca un circuit închis în care ele să-şi facă practic propria evaluare. Un alt lucru criticat de MECT se referă la prevederea din iniţiativă care se referă la eliminarea aprobării de către ministrul Educaţiei a unui rector după ce acesta a fost numit de senatul universitar. Iniţiativa legislativă este semnată de 48 de senatori şi deputaţi PSD, PNL, PC, PD, UDMR. (O.R.)