O sinteză istorică despre atitudinea regimului sovietic faţă de Biserica din Basarabia ocupată

În mai multe rânduri am abordat problematica persecuţiei sovietice faţă de Biserica Ortodoxă din Basarabia. Am adus în atenţie aspecte inedite şi consideraţii menite să ne ajute să cunoaştem şi să înţelegem acest trecut tumultuos. Iată că avem bucuria de a prezenta o lucrare sinteză despre atitudinea regimului sovietic din Basarabia faţă de Biserică. Este vorba de cartea istoricului basarabean Ludmila Tihonov, cu titlul „Politica statului sovietic faţă de cultele din RSS Moldovenească (1944-1965)“, apărută la Editura Prut internaţional din Chişinău, în anul 2004. Lucrarea este structurată pe câteva capitole tematice: „Statul sovietic şi Biserica“; „Lupta regimului comunist împotriva cultelor (1944-1965)“ şi „Educaţia ateistă - parte componentă a propagandei comuniste. Rezistenţa religioasă anticomunistă“, pentru ca în final să fie anexate o serie de documente de arhivă. Autorul şi-a redactat cartea pe o cercetare minuţioasă în Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova şi în biblioteci. Dacă la prima vedere am crede că regimul sovietic depăşise faza revoluţionară, prin care Stalin în timpul „marelui război de apărare a patriei“ aprobase legalizarea Bisericii Ruse, prin cartea Ludmilei Tihonov descoperim cum Partidul bolşevic nu a renunţat la ceea ce proclamase încă de la începutul revoluţiei, anume desfiinţarea Bisericii şi curăţarea societăţii de orice amprentă de spiritualitate. În cazul Basarabiei, cât şi al celorlalte spaţii reocupate de Armata Roşie, mulţi clerici ortodocşi au cunoscut persecuţia pe motivul colaborării cu „ocupantul“ din timpul războiului. A urmat evenimentul care a bulversat întreaga Rusie sovietică şi nu numai, anume decesul lui Stalin, şi care a determinat inevitabila luptă pentru putere de la vârful Partidului bolşevic. Odată recunoscut ca lider sovietic, Hruşciov s-a confruntat cu mişcările antisovietice din lagărul socialist. Abia înăbuşite, acestea au constituit motive pentru declanşarea unei alte persecuţii, prin care Uniunea Sovietică să se cureţe definitiv de orice comportament religios. Cu ajutorul cărţii Ludmilei Tihonov putem înţelege în ce mod s-a desfăşurat persecuţia bolşevică la adresa Bisericii din Basarabia. Potrivit informaţiilor publicate de istoricul basarabean, pe scurt evenimentele s-au succedat astfel: la 17 martie 1959, împuternicitul pentru probleme ale Bisericii Ruse de pe lângă consiliul de Miniştri al Republicii Sovietice Moldoveneşti este schimbat. Totodată, două biserici din Chişinău, vechea catedrală şi „Sf. Ilie“, sunt scoase de pe lista monumentelor istorice, urmând a fi demolate în contextul sistematizării oraşului Chişinău. Revenind la noul împuternicit, A. Oleinik, într-un memoriu înaintat Consiliului de Miniştri al URSS califică activitatea predecesorului său ca nesatisfăcătoare, arătând că vina pentru lacune o poartă conducerea Republicii Moldova, prin „încălcarea flagrantă a legislaţiei sovietice faţă de culte“ care a condus „la diminuarea transpunerii în viaţă a programului Partidului Comunist faţă de religie şi Biserică“ (p. 46). În consecinţă, guvernul de la Chişinău îi acordă tot sprijinul. Oleinik se arată revoltat faţă de aplicarea cu prudenţă a planului de închidere a bisericilor: „Pentru închiderea celor 580 de biserici va fi nevoie de aproape 10 ani“. Cere ca tinerii preoţi să satisfacă serviciul militar şi mai multe biserici din Chişinău să fie închise („Adormirea Maicii Domnului“, „Sf. Gheorghe“, „Sf. Împăraţi“). Un pretext de închidere a bisericilor este invocat în vara lui 1959. Datorită recoltei bogate de cereale, Oleinik cere depozitarea acestora în biserici (p. 47). Odată folosite în acest scop, bisericile deveneau magazii şi, deci, erau închise pentru credincioşi. Dar acestea nu l-au mulţumit pe zelosul bolşevic. A dispus ca bisericile care nu mai funcţionau să fie închise, fără drept de redeschidere, iar cele închise în perioada 1940-1941 şi redeschise de „ocupantul român“ să fie închise definitiv. De suferit au avut şi clericii, care erau învinuiţi de autorităţile sovietice de „instigare împotriva regimului sovietic“, de colectarea neautorizată a mijloacelor pentru repararea bisericilor sau de prestarea serviciului divin la credincioşi în afara parohiei pentru care fuseseră recunoscuţi (p. 48). Situaţiile cele mai dificile sau consumat totuşi în cazul desfiinţării mănăstirilor, la unele înregistrându-se chiar revolte împotriva autorităţilor statului. Astfel de secvenţe tragice din istoria recentă a Bisericii sunt documentat prezentate în cartea Ludmilei Tihonov, care ne ajută să înţelegem politica statului sovietic faţă de Biserica din Basarabia ocupată. Este un îndemn la descoperirea martirajului pe care clericii şi bisericile de peste Prut l-au cunoscut sub un regim declarat împotriva lui Dumnezeu.