Ocrotitorii Episcopiei Dacia Felix

Biserica cinsteşte astăzi pe Sfântul Montanus presbiterul şi pe soţia sa, Maxima, care au vieţuit în Singidunum (azi Belgrad - Serbia), în sec. al III-lea - al IV-lea. Aceşti sfinţi daco-romani sunt patronii spirituali, părinţii sufleteşti şi ocrotitorii duhovniceşti ai preoţilor şi credincioşilor din Episcopia Daciei Felix de la Vârşeţ.

A doua zi după Buna Vestire a anului 304, sfântul preot daco-roman Montanus şi soţia sa Maxima fuseseră judecaţi în calitate de creştini de către Probus şi condamnaţi la moarte prin înec în râul Sava, la revărsarea acestuia în Dunăre. De la D. Remesianul am aflat: "Montanus slujise ca preot ani de-a rândul pentru comunitatea creştină din cetatea daco-romană. Le citise şi le predicase Evanghelia lui Hristos, îi cercetase pe cei bolnavi, îngropase creştineşte pe cei morţi şi îi povăţuise pe toţi pe calea lui Dumnezeu. Casa lor, precum a lui Aquila şi Priscila din Corint, a lui Filimon şi a Apfiei din Colose şi al lui Nimfas din Laodiceea, era o adevărată biserică, în care Maxima slujea ca diaconiţă prin fapte bune, milostenii şi virtuţi. De aceea, atunci când au auzit proclamarea sentinţei de condamnare a lor la moarte, au rostit într-un glas: "Mulţumim Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dat răbdare şi ne-ai gătit de mărirea cea veşnică". De asemenea din Martiriul Sfântului Montanus mai aflăm că după ce ""slujitorii demonilor ajunseseră cu ei la malul râului Sava şi le legară câte o piatră de gât, Montanus , ridicându-şi mâinile către cer, se rugă, zicând: Doamne Iisuse Hristoase, Care ai pătimit pentru mântuirea lumii, primeşte sufletele robilor Tăi, Montanus şi Maxima, care pătimesc pentru numele Tău. Creşte, Doamne, şi apără turma cea credincioasă a BisericiiTale din Singidunum şi de prin toate văile Dunării. Cu ochii minţii văd, Doamne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici in lingua romana. Iar slujitorii demonilor înecară în râul Sava pe sfinţii Montanus şi Maxima . Valurile apelor traseră la maluri trupurile lor sfinţite. Întru ascuns credincioşii le ridicară şi le păstrară cu scumpătate, ca pe nişte odoare de mult preţ".