Omagiu Sfântului Ştefan cel Mare

Un articol de: Augustin Păunoiu - 06 Iulie 2012

Uniunea Culturală a Românilor Basarabeni a organizat în seara de joi, 5 iulie 2012, o întâlnire care a avut ca temă "Moştenirea lăsată de Ştefan cel Mare şi Sfânt - libertatea neamului românesc şi credinţa ortodoxă".

Evenimentul, dedicat împlinirii a 20 de ani de la canonizarea voievodului Ştefan cel Mare, a fost găzduit de Centrul cultural "Vatra Neamului" din localitatea Baloteşti, Ilfov. Au participat, pe lângă delegatul Patriarhiei Române, arhimandritul Veniamin Goreanu, protopopul Constantin Păun de la Protoieria Ilfov Nord, personalităţi culturale din România şi Republica Moldova, reprezentanţi ai corpului diplomatic din cele două ţări, autorităţi locale şi slujitori ai altarelor din Protopopiatul Ilfov Nord. Programul serii a fost deschis de Corul "Macarie Protopsaltul" al preoţilor Protopopiatului Ilfov Nord, condus cu măiestrie de dirijorul preot Constantin Dumitrescu, care a cântat "Tatăl nostru", urmat de "Lumină lină". După aceea au fost intonate piesele "Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare", "Miluieşte-mă, Dumnezeule", "Deschideţi mari a cerului porţi", "Rugăciune", "Acestea zice Domnul" şi alte piese muzicale bisericeşti. Soliştii corului, preoţii Orlando Marian şi Grigore Moraru, au cucerit asistenţa cu vocile lor deosebite. Concertul preoţilor din Ilfov a fost intercalat cu prelegerea susţinută de părintele Nuţă Popescu, care a vorbit despre sfinţii născuţi în decursul timpului pe pământul românesc, evocând la final personalitatea marelui domnitor moldovean. "Unul dintre eroii credinţei ortodoxe, trăitor în Moldova secolelor al XV-lea - al XVI-lea, este şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, "un atlet al creştinătăţii Europei", cum l-a declarat papa Sixt al IV-lea, de la a cărui canonizare se împlinesc 20 de ani. "Apărător al credinţei şi patriei străbune, precum şi ctitor de lăcaşuri sfinte", Sfântul Ştefan rămâne modelul de conducător, iubitor de biserică şi ţară", a spus părintele Popescu. Prezentatoarea evenimentului, Liliana Dumitrescu, a dat apoi cuvântul delegatului Patriarhului României, arhimandritul Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. "Prin venirea noastră aici cinstim pe unul dintre marii sfinţi români. Ştefan cel Mare este iubit nu numai de locuitorii Basarabiei, ci de toţi românii, cultul său fiind prezent în viaţa lor cu mult înainte de canonizarea sa acum 20 de ani. În societatea noastră atât de frământată, de dezbinată, avem nevoie de simboluri religioase, avem nevoie de sfinţi care să ne ocrotească, să fie modele pentru noi. Ştefan cel Mare este domnitorul cu un rol deosebit în istoria acestui popor. Mărturia credinţei lui în vremuri tulburi pentru ţară este un îndemn pentru toţi spre a-i urma pilda. Imaginea pe care o avem despre voievodul moldovean, cu crucea într-o mână şi cu sabia în cealaltă, dovedeşte exemplul său de apărător al credinţei creştine şi al patriei străbune. "Ctitor de lăcaşuri sfinte", aşa cum cântăm în troparul închinat lui, Ştefan-Vodă ne dă un imbold pentru a sprijini construirea Catedralei Mântuirii Neamului, lucrare care se săvârşeşte astăzi, sub ochii noştri." La finalul cuvântului său, părintele Goreanu a salutat prezenţa Excelenţei Sale Iurie Reniţa, ambasadorul Republicii Moldova în România, a personalităţilor din lumea academică moldoveană, a tuturor basarabenilor prezenţi şi i-a felicitat pe protopopul Constantin Păun şi corul Protoieriei Ilfov Nord. Au mai fost piese interpretate de tenorul Mihai Muntean, artist al poporului, laureat al Premiului de stat din Republica Moldova, naista Cornelia Tihon şi Ansamblul Lăutarii "Vatra Neamului" Chişinău, Maria Crăciun din Galaţi, Gheorghe Iovu din Timişoara şi alţi artişti de pe ambele maluri ale Prutului. Seara s-a încheiat cu o agapă oferită de Nicolae Avram, patronul Centrului "Vatra Neamului".