OMS la Consiliul Europei: „Pandemia A(H1N1) nu a fost influenţată de industria farmaceutică“

Data: 28 Ianuarie 2010

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a apărat marţi, la Consiliul Europei (CoE),în faţa acuzaţiilor că a fost influenţată de companiile producătoare de vaccinuri pentru a declara pandemia de gripă A(H1N1), relatează AFP . Consilierul special al OMS pentru pandemiile de gripă, Keiji Fukuda, a precizat că agenţia din subordinea ONU „nu a fost influenţată nejustificat de laboratoare“ şi a amintit că experţii consultaţi „sunt obligaţi să semneze o declaraţie cu privire la interesele private“ .

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a respins marţi, la Consiliul Europei, acuzaţiilor potrivit cărora a fost influenţată de producătorii de vaccinuri în decizia sa de a decreta stare de pandemie de gripă cu virus A(H1N1). În timpul unei audieri la Consiliul Europei, cu ocazia sesiunii plenare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), consilierul special al OMS asupra pandemiilor de gripă, Keiji Fukuda, a declarat că agenţia ONU „nu a fost influenţată în mod neîntemeiat de laboratoare“ şi a amintit că experţii consultaţi „trebuie să semneze o declaraţie privind interesele private“. Este vorba despre o pandemie care este „stabilită formal, care nu s-a încheiat“, în contextul în care virusul „este prezent în întreaga lume“, a declarat el, în faţa Comisiei de sănătate a Adunării Consiliului Europei. „Un comitet de experţi din cele opt ţări cele mai expuse, selecţionaţi pentru competenţele lor individuale, a apreciat în unanimitate că toate criteriile erau întrunite pentru a declara pandemie în luna iunie“, a adăugat el. Anterior, epidemiologul german Wolfgang Wodarg a acuzat OMS ca a exagerat ameninţarea gripei, calificând-o „pandemie“ sub presiunea laboratoarelor farmaceutice. „Laboratoarele nu aşteptau decât acest lucru, deşi boala era relativ puţin severă“, a afirmat epidemiologul german, apreciind că producătorii de vaccinuri aveau în vedere obţinerea de venituri substanţiale. El i-a acuzat că au „utilizat substanţe cu efecte puţin cunoscute“, supunând persoanele vaccinate la eventuale riscuri de sănătate. Intervenind pentru grupul de fabricanţi europeni de vaccinuri, doctorul Luc Hessel a respins aceste acuzaţii. „Am efectuat teste într-un mod riguros, rapid, dar fără grabă (excesivă), folosindu-ne de ultimele progrese tehnologice“, a afirmat el. „Din cele 38 de milioane de persoane vaccinate în Europa, problemele constatate sunt clasificate «de la slabe la moderate»“, a continuat el. Comisia pentru Sănătate l-a mandatat pe laburistul britanic Paul Flynn să întocmească un raport pentru Adunarea parlamentară a Consiliului Europei (APCE), care se va sesiza ulterior şi va adopta o recomandare. Gripa cu virus A(H1N1) a provocat moartea a cel puţin 14.142 de persoane în întreaga lume, de la apariţia sa în martie-aprilie pe continentul american, potrivit ultimului bilanţ publicat de OMS.