Omul milostiv se aseamănă cu Dumnezeu

În Duminica a treia a Triodului, Biserica aminteşte de judecata înfricoşătoare şi dreaptă a Domnului Iisus Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ţinut un cuvânt de învăţătură în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa patriarhală, despre milostenie şi păcatul delăsării duhovniceşti.

Preafericirea Sa a explicat că iubirea şi generozitatea Tatălui faţă de fiul risipitor sunt un îndemn la iubire lucrătoare şi milostivă din partea oamenilor, iar Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi arată că Dumnezeu va judeca şi păcatele care vin din nepăsare şi delăsare. "În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că milostenia este poartă a intrării noastre în Împărăţia cerurilor. Iubirea milostivă a lui Dumnezeu care iartă pe cel care se pocăieşte nu trebuie considerată un motiv de delăsare duhovnicească şi nici nu trebuie considerată pocăinţa fără fapte ca fiind desăvârşită. Evanghelia aceasta este a faptelor bune izvorâte din iubire milostivă, sinceră, smerită şi curată", a arătat Patriarhul României. Evanghelia aminteşte de cei binecuvântaţi, care se aseamănă prin lumina faptelor bune cu Dumnezeu, şi de cei blestemaţi, care prin răutate şi nepăsare trăiesc iadul încă din timpul vieţii pământeşti, ca o lipsă de comuniune iubitoare cu semenii şi o înstrăinare faţă de Dumnezeu, Care se identifică cel mai adesea cu omul aflat în suferinţă. "Hristos vorbeşte de două categorii de oameni, cei binecuvântaţi şi cei blestemaţi. Cei binecuvântaţi sunt cei care au avut în timpul vieţii pământeşti iubirea milostivă din iubirea binecuvântată a lui Dumnezeu, iar cei care sunt numiţi blestemaţi sunt cei care în loc de iubire au avut răutate, au fost indiferenţi şi foarte adesea, ca şi demonii răi, chiar şi ucigători de oameni", a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Indiferenţa şi nepăsarea sunt păcate şi atitudini care schimbă fiinţa umană, o depărtează de Dumnezeu şi o înstrăinează faţă de propria natură care are sădită în ea sâmburele comuniunii şi al iubirii. Prin nepăsare omul încetează să mai fie om. "Evanghelia ne arată că Dumnezeu nu pedepseşte pe oameni numai pentru relele pe care le-au făcut în lume, căci toate păcatele nepocăite vor fi judecate, ci pedepseşte pe oameni pentru binele care ar fi putut să-l facă şi nu l-au făcut. Pentru iubirea pe care ar fi putut să o arate celor din jur şi nu au arătat-o. Pedepseşte şi delăsarea duhovnicească şi indiferenţa noastră faţă de suferinţa celor din jur. Această lipsă de iubire milostivă în suflete este numită de Sfântul Ioan Gură de Aur neomenie, şi zice că Dreptul Judecător nu te pedepseşte atât de mult pentru păcate, cât pentru neomenie. Ai avut o existenţă inumană, ai fost nepăsător faţă de oamenii din jurul tău. În această neomenie sau nesensibilitate faţă de semeni se vede decăderea cea mai mare a umanului, încât ajunge inuman", a explicat Preafericirea Sa. Refacerea drumului asemănării cu Dumnezeu înseamnă să dobândim în noi iubirea şi bunătatea ca manifestări şi lucrări constante, după chipul lui Dumnezeu care este în mod veşnic bun şi iubitor, şi pentru a face acest lucru avem nenumărate ocazii, pentru că nenumărate sunt posibilităţile de a ajuta cu fapta, cu prezenţa şi cu cuvântul pe semenii care au nevoie de noi.