Omul providenţial în istoria dreptului Bisericii

Opera mitropolitului providenţial Andrei Şaguna este impresionantă şi de o importanţă capitală atât pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române, cât şi pentru istoria dreptului românesc, cu implicaţii în toate domeniile de activitate. Până astăzi, trăim în urma viziunilor, deciziilor şi schimbărilor aduse în Biserica şi societatea românească de inegalabilul mitropolit.

Una din trăsăturile dominante ale mitropolitului Andrei Şaguna a fost faptul că la baza schimbărilor şi înnoirilor în Biserica şi societatea românească din Ardeal a pus o pregătire temeinică, teologică şi social-culturală. El a ştiut să îmbine teoria cu practica. Tot ceea ce a înfăptuit practic, a avut ca fundament o pregătire şi documentare corespunzătoare, şi invers, tot ceea ce şi-a însuşit ca pregătire intelectuală de excepţie, a transpus întotdeauna în practică, în formele cele mai concrete şi necesare pentru vremea de atunci şi a timpurilor care au urmat. La fel s-a întâmplat şi în domeniul dreptului canonic. Mitropolitul Andrei Şaguna a lăsat în urma sa, pe de-o parte, o operă canonică teoretică de mare valoare, cum n-a mai făcut nici un ierarh român şi, pe de altă parte, a transpus în practică toate aceste cunoştinţe canonice acumulate de el, într-o structură canonică bisericească autentică, fundamentată pe sfintele canoane şi adaptată timpurilor contemporane. El nu a scris nimic fără temei şi fără a avea consecinţe practice imediate sau de perspectivă şi, invers, nu a luat nici o decizie practică fără a avea argumente competente în scrierile sale canonice. Dintre cărţile publicate de Şaguna, şase sunt de cuprins exclusiv canonic. Primul manual sistematic de drept canonic "Cunoştinţe folositoare despre trebile căsătoriilor", Sibiu 1854, este prima carte de drept matrimonial ortodox în limba română. Până atunci, prevederile canonice matrimoniale s-au publicat în vechile pravile, dar Şaguna le-a publicat într-o carte de sine stătătoare şi foarte folositoare "preoţimei şi scaunelor protopopeşti". "Elementele dreptului canonic al Bisericii drept-credincioase răsăritene spre întrebuinţarea Preoţimei, a clerului tânăr şi a creştinilor", Sibiu 1854, este primul manual sistematic de drept canonic din literatura teologică românească şi care a cunoscut şi a doua ediţie în 1855. Structura materialului s-a făcut prin compilarea tuturor izvoarelor pe care autorul le-a cercetat. Marele merit al manualului este apariţia lui, într-un moment în care nu existau astfel de lucrări în româneşte. La realizarea lucrării, Şaguna s-a folosit de însemnările pe care şi le-a făcut timp de 20 de ani - încă de când era profesor de teologie şi bibliotecar la Biblioteca mitropolitană din Karloviţ - din cele mai bune colecţii canonice: "Pravila mare" de la Târgovişte (1652), "Cormciaia" slavă, "Sinodiconul" lui Beveregiu, "Pidalionul" şi manuscrisul despre sinoade al arhimandritului Ioan Raici. Folosind asemenea izvoare, din care - cum spunea Şaguna - se poate desprinde icoana cea adevărată a Bisericii, el nădăjduia ca această lucrare să fie întrebuinţată "pretutindeni unde este Biserica noastră". Idealul unităţii bisericeşti a românilor "Anthorismos sau Desluşire comparativă asupra broşurii "Dorinţele drept-credinciosului cler din Bucovina"", Sibiu 1861, este o lucrare cu caracter ocazional şi polemic, dar este importantă şi prin conţinutul ei canonic. Ea este determinată de convingerea mitropolitului Şaguna că toţi românii ortodocşi din Imperiul austro-ungar trebuie să aibă o organizaţie canonică unitară, "fără de care nu este cu putinţă să ajungem la o stare adevărat fericitoare în trebile noastre bisericeşti". Această convingere era determinată de principiul teritorial al dreptului canonic ortodox, care prevede rânduiala ca organizarea administrativă a Bisericii să urmeze organizării administrative a statului. În felul acesta, ar fi fost firesc ca românii să aibă o structură bisericească unitară în imperiu, care le-ar fi dat mai multă autoritate şi credibilitate. Din păcate, această viziune canonică corectă s-a lovit de opoziţia episcopului Eugenie Hacman al Bucovinei, care urmărea să ajungă el însuşi mitropolit (ceea ce s-a şi întâmplat în 1873), deşi majoritatea clerului şi credincioşilor împărtăşeau planul lui Şaguna. Prin această lucrare, Şaguna argumenta un mare ideal, acela al unităţii bisericeşti a românilor din imperiu, dar, din nefericire, el nu s-a realizat, dar a dovedit, în timp, viziunea genială a marelui mitropolit. Opera magna: Compendiu de drept canonic "Compendiu de drept canonic al unei sântei sobornicesci şi apostolesci Biserici", Sibiu 1868, este cea mai importantă carte canonică publicată de mitropolitul Andrei Şaguna şi una dintre cele mai importante cărţi de drept bisericesc din întreaga literatură teologică. La această carte, mitropolitul Şaguna a lucrat ani de zile şi a studiat numeroase cărţi şi izvoare de specialitate, astfel încât în ea se cuprinde întreaga doctrină canonică a inegalabilului arhiereu. Tot ceea ce a publicat anterior a pregătit calea acestei "opera magna", care a încununat toate strădaniile lui canonice. Aşa se explică de ce cartea s-a bucurat de mare succes naţional şi internaţional, întrucât a fost tradusă în germană (Sibiu, 1868, traducător dr. Alois Sentz), rusă (St. Petersburg, 1872), sârbă şi greacă. După traducerea în germană, a fost prezentată o recenzie la Berlin, care afirma că această lucrare va constitui "un monument nepieritor", fapt care s-a şi întâmplat, pentru că ea este amintită, la bibliografie, în toate lucrările de drept apărute ulterior, în română sau în limbi străine. Prin opera sa canonică, mitropolitul Andrei Şaguna mai poate fi comparat doar cu episcopul Nicodim Milaş, de aceea Şaguna poate fi considerat pe drept unul dintre cei mai mari canonişti ortodocşi. Prima colecţie de canoane "Enchiridion, adecă carte manuală de canoane ale unei sântei soborniceşti şi apostolesci Biserici cu comentare", Sibiu 1871, reprezintă prima colecţie de canoane la români. Afirmaţia nu este nejustificată. Foarte mulţi consideră lucrarea o pravilă, ceea ce este greşit, pentru că termenul de "pravilă" este corespondentul slavonesc al termenului grecesc "nomocanon", ceea ce înseamnă o colecţie mixtă de canoane şi de legi de stat. Până la Şaguna s-au publicat numai pravile, adică numai colecţii mixte de canoane şi de legi de stat. Or, Şaguna publică numai canoanele, pentru că publicarea legilor statului austro-ungar era inutilă, fiindcă principiul pravilnic sau nomocanonic, după model bizantin, în Ardeal nu exista. De aceea, Şaguna este cel care face trecerea de la pravile la colecţia de canoane propriu-zisă. Plecând de la sfintele canoane, autorul caută să scoată în evidenţă trei mari principii canonice ortodoxe, în folosul Bisericii din Ardeal, şi anume: principiul sinodal, al conducerii colegiale a Bisericii de către clerici şi mireni, combătând principiul papal şi clericalist din Biserica Catolică; principiul autonomiei bisericeşti, adică al dreptului Bisericilor ortodoxe locale de a se conduce prin legi proprii, fără amestecul din afară al altor instituţii laice şi bisericeşti, mai ales al statului, urmărind clar câştigarea autonomiei Bisericii Ortodoxe din Ardeal; principiul etnic, adică al faptului că episcopul trebuie să fie de acelaşi neam cu poporul (combătea astfel ideea ca ierarhii românilor ardeleni să fie sârbi), că limba de cult trebuie să fie româna (combătea ideea "limbilor sfinte", adică latina în Apus, sau slavona şi greaca veche în Răsărit) şi că Sf. Scriptură trebuie cunoscută de popor, deci trebuie tradusă şi în româneşte (ceea ce va face prin tipărirea unei Biblii în româneşte, cu ilustraţii, între 1856-1858). Călăuză pastorală "Manual de studiu pastoral compusu şi edatu de Andrei Baron de Şaguna", Sibiu 1872, este un îndreptar practic, o călăuză pastorală pentru clerul ortodox, în problemele curente ale vieţii parohiale, alcătuit pe baza "învăţăturilor genuine" din Sf. Scriptură, din canoane şi din operele Sf. Părinţi. Manualul pastoral l-a alcătuit, probabil, din considerentul că marele "Compendiu" ar fi fost o lucrare prea teoretică şi prea grea pentru preoţii simpli, de aceea spiritul său practic l-a îndemnat să alcătuiască o lucrare canonico-pastorală mai accesibilă şi cu aplicare directă. Cărţile amintite aici alcătuiesc opera canonică expresă a lui Şaguna, dar şi celelalte cărţi publicate de el s-au fundamentat pe sfintele canoane şi pe doctrina canonică a Bisericii Ortodoxe, indiferent dacă referinţa la canoane este directă sau nu. Scopul lor a fost unul clar: luminarea clerului şi a poporului, odată cu fundamentarea canonică a noii structuri bisericeşti pe care o va da Mitropoliei Ardealului.