Opera canonică şi disciplinară
În fiecare an, la data de 14 iulie, îl prăznuim pe marele părinte al Bisericii, Cuviosul Nicodim Aghioritul (1749-1809), prilej de a exprima câteva referinţe asupra operei canonice şi disciplinare a acestui spirit enciclopedic al Răsăritului.
Desigur că numele şi faima sa sunt legate de cartea intitulată "Pidalion", adică "Îndreptar", apărută la Leipzig, în anul 1800. Cartea este o colecţie de canoane care se referă la probleme disciplinare, liturgice şi pastorale din viaţa Bisericii. Unele confirmă, sancţionează sau aprobă uzuri sau rituri, care la vremea promulgării canoanelor erau în discuţie; altele, dimpotrivă, interzic practici care nu erau în conformitate cu rânduielile cunoscute din cultul bisericesc; altele reglementează unele aspecte disciplinare din viaţa credincioşilor.
Un număr mare de canoane cuprind, de asemenea, hotărâri ale Sinoadelor Ecumenice, a unor sinoade locale sau ale unora dintre marii Părinţi ai Bisericii din epoca patristică. Aşadar, Pidalionul constituie un îndreptar sau un instrument de lucru indispensabil în activitatea pastorală a preoţilor.
În acest spirit trebuie evaluat Pidalionul pe care conştiinţa Bisericii l-a primit ca pe un ajutor foarte folositor pentru exercitarea păstoririi ortodoxe.
Cei care au exercitat şi exercită lucrarea pastorală a Bisericii, şi mai cu seamă episcopii şi duhovnicii ei, au Pidalionul drept călăuză şi sfătuitor al lor pentru exercitarea păstoririi lor în acord cu spiritul teocentric al Bisericii, aşa cum îl exprimă Sfintele Canoane. Fără Sfintele Canoane şi Pidalion, care le tâlcuieşte corect, păstorirea Bisericii riscă să devină antropocentrică şi să cadă într-una din cele două extreme: fie în eticism şi juridism, fie în anomism şi respingerea moralei lui Hristos. Pidalionul îi ajută şi călăuzeşte pe păstorii Bisericii ca să-i aducă pe credincioşi la autenticul etos eclesial şi euharistic.
De mare interes ştiinţific sunt numeroasele note explicative adăugate de Sfântul Nicodim la comentariile canoanelor de interes liturgic şi pastoral care privesc diverse probleme de istoria sau interpretarea cultului bisericesc. De pildă, în nota 1 la interpretarea canonului 42 al Sinodului local din Cartagina ni se oferă îndrumări practice privind săvârşirea Liturghiei, împărtăşirea credincioşilor şi a bolnavilor. În nota 1 la interpretarea canonului 58 al Sinodului VI Ecumenic, se oferă detalii asupra împărtăşirii monahilor. Din nou, în nota 1 la interpretarea canonului 83 al Sinodului VI Ecumenic, se aduce în discuţie o problemă actuală din vremea sa, cu care el nu era de acord, şi anume, îngroparea morţilor în biserică. În comentariile canonului 7 apostolic vorbeşte despre importanţa zilei de duminică şi sărbătorirea Paştilor.
Una dintre preocupările sale principale o reprezintă problema postului. În comentariul la canonul 51 apostolic aduce în discuţie îndrumări privitoare la modalitatea postirii şi la dezlegările din timpul postului. Este important de notat că Sfântul Nicodim nu este de acord cu dezlegarea la peşte din Duminica Floriilor, pe care o socoteşte o practică mai nouă (vezi nota 1 la interpretarea canonului 69 apostolic). De asemenea, el consideră nejustificată şi practica zilelor cu harţi din cele două săptămâni de dinainte de Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti (vezi nota 2 la interpretarea canonului 69 apostolic). În aceeaşi notă aprobă postul din zilele de luni, recomandat călugărilor în tipicurile mănăstireşti, pe care îl socoteşte bun şi pentru laici. Notele 2 şi 3 la interpretarea canonului 56 al Sinodului VI Ecumenic şi nota 2 la interpretarea canonului 89 al Sinodului VI Ecumenic oferă informaţii preţioase despre cele patru posturi mari din cursul anului, precum şi despre regimul alimentar prescris de tipicurile şi tradiţia Bisericii.
Cât priveşte rezonanţa acestei opere în spaţiul românesc, amintim că opera sa a fost publicată la noi în 1842 de către însuşi mitropolitul Moldovei de atunci, Veniamin Costachi, cu care Nicodim corespondase pe la începutul secolului. Şi la noi, ca şi în alte părţi, era prima oară când se edita o astfel de colecţie completă a canoanelor, după ce mai înainte fusese revizuită de Neofit Scriban şi de Neonil, stareţul de la Neamţ.
Concluzionând, putem spune că opera cu caracter canonic şi disciplinar a Cuviosului Nicodim Aghioritul a avut o importanţă şi în acelaşi timp o rezonanţă deosebită în viaţa Bisericii din Răsărit.