„Orbitor 3“, la o nouă lectură

Despre ultimul volum din trilogia "Orbitor", criticii in corpore au spus că e cel mai puţin izbutit. I s-a reproşat autorului, lui Mircea Cărtărescu, că a amestecat registrele stilistice într-un mod cu totul şi cu totul neinspirat, că a vrut să pătrundă în romanul social el, care nu are chemare pentru aşa ceva, că se repetă îngrozitor de mult până la autopastişă. Ceea ce mi se pare însă semnificativ în tot acest lanţ de critici este faptul că nici unul dintre cei care s-au pronunţat asupra cărţii nu a luat în vedere un aspect care reprezintă de fapt miza volumului. Autorul a spus în mai multe rânduri că al treilea volum din "Orbitor" va aduce în prim plan dimensiunea profeţiei. Dacă primul mai ales este concentrat pe recuperarea trecutului, ceea ce se întâmplă şi în al doilea, dar şi cu o cantonare mai vizibilă în prezent, al treilea vrea să vadă lucrurile într-un ce va fi extrem de riscant şi desigur greu de realizat. Întrebarea pe care o pun este următoarea: are sau nu Mircea Cărtărescu resurse de-a profeţi autentic? Lumea la ora actuală este plină de profeţi mincinoşi. Revine scriitorului ca prin intuiţiile sale să sensibilizeze nişte adevăruri care altfel ar fi complet ignorate. Viziunea autorului este în acest mare roman destul de confuză în sensul că nu e verosimilă. Sau nu este amorsată suficient de bine. Să aduci carul lui Iezechiel deasupra Bucureştiului, iar de acolo să fie aruncaţi asupra cartierelor muncitoreşti din Militari până în Rahova tăciuni aprinşi ca să ardă astfel tot putregaiul unui oraş urât mi se pare destul de simplist. Nu formulez nici o critică aici de felul celor care s-au tot spus despre carte. Vreau doar să mă refer la verosimilitate. Şi în "Maestrul şi Margareta", în momentul în care Woland şi aghiotanţii lui îşi iau zborul spre alte tărâmuri, are loc ceva asemănător, dar parcă realizarea este alta, adică ne face să credem în posibila ei împlinire odată, în cine ştie ce timp. Nu acelaşi lucru e valabil la scriitorul român. Părerea mea este aceea că "Orbitor 3" nu eşuează în plan stilistic printr-un baroc împins spre rococo, ci în planul mizei sale absolute, profeţia. Iar apoi ca să foloseşti o secvenţă din Vechiul Testament ca vehicul pentru a-ţi concretiza viziunea când ai la dispoziţie toată Apocalipsa Sfântului Ioan, de unde într-un asemenea domeniu inspiraţia parcă ar fi venit altfel, este pur şi simplu nefiresc. Dar atât am avut de spus despre o carte care în continuare, în ciuda obiecţiilor, va fi comentată şi citită.