„Orbul din Ierihon este dascăl al credinţei, al stăruinţei în rugăciune şi al recunoştinţei”
În Duminica a 31-a după Rusalii, a vindecării orbului din Ierihon (Luca 18, 35-43), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale. Preafericirea Sa a evidenţiat faptul că pasajul evanghelic al duminicii ne arată în esenţă că Mântuitorul Iisus Hristos dăruieşte lumină sufletului şi trupului.
Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că între învăţăturile duhovniceşti ce se desprind din textul Evangheliei Duminicii a 31-a după Rusalii, ne atrag atenţia în mod deosebit iubirea milostivă a lui Dumnezeu, credinţa puternică a orbului din Ierihon şi rugăciunea lui stăruitoare.
Patriarhul României a explicat de ce Domnul Iisus Hristos nu a mers spre omul orb, ci a poruncit ca acela să fie adus la El: „Mântuitorul Iisus Hristos a poruncit să-l aducă pe orb lângă El, în mijlocul drumului, pentru ca cei care erau în jurul Lui să audă mai bine ce anume cerea acela, să înţeleagă toţi că orbul nu cerşea de la Iisus nici bani şi nici mâncare. De aceea, Iisus îl întreabă: «Ce voieşti să-ţi fac?» (Luca 18, 40), nu «Ce vrei să-ţi dau?». Cu alte cuvinte, Mântuitorul nu dăruieşte lucruri exterioare omului, ci schimbă viaţa omului, pentru că îndată ce l-a întrebat pe orb, acela a răspuns: «Doamne, să văd!» (Luca 18, 40). Orbul cerea de la Iisus ceea ce nimeni altul nu îi putea da, şi anume vederea sau lumina ochilor. Cunoscând gândul lui, Iisus ştia că orbul îi cerea sănătate deplină pentru a vedea şi el lumina soarelui, feţele oamenilor şi drumul pe care merge”.
În continuare, Preafericirea Sa a arătat că după ce l-a vindecat de orbire fizică pe nevăzătorul din Ierihon, Iisus îl ia cu Sine. „Ne aducem aminte că după ce a vindecat un demonizat din ţinutul Gherghesenilor, acel demonizat, care fusese vindecat, a cerut să fie luat de Iisus cu El, însă Domnul i-a zis: «Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus» (Luca 8, 39). De data aceasta, vedem că Iisus permite orbului vindecat din Ierihon să-L însoţească. Aceasta se explică prin faptul că Iisus a dorit ca orbul să vadă cu propriii săi ochi drumul pe care nu-l vedea înainte, să vadă cetatea pe care n-a văzut-o înainte şi să fie prezent la întâlnirea lui Iisus cu Zaheu, mai-marele vameşilor de la Ierihon, pe care Iisus îl va vindeca, nu de orbire fizică, ci de o anumită nevedere duhovnicească, adică de patima lăcomiei de averi. Mântuitorul Iisus Hristos îl vindecă, deci, de orbire fizică pe orbul din Ierihon şi de orbire duhovnicească, de patima lăcomiei de averi pe vameşul Zaheu, intrând în casa lui şi onorându-l cu prezenţa Sa”, a spus Preafericirea Sa.
Patriarhul României a subliniat apoi că de la orbul vindecat învăţăm să avem credinţă puternică asemenea lui: „El avea credinţă puternică, de aceea Iisus nu l-a mai întrebat: «Crezi tu că te pot vindeca?», ci i-a zis: «Vezi! Credinţa ta te-a mântuit» (Luca 18, 42), recunoscând astfel că orbul avea o credinţă puternică. De la orbul vindecat mai învăţăm rugăciunea lui stăruitoare. Cu cât i se spunea mai mult să tacă, el striga şi mai tare, încât Iisus l-a auzit şi l-a chemat la El pentru a-l vindeca. Mai învăţăm de la acest orb că îndată ce a fost vindecat a arătat recunoştinţă, «slăvind pe Dumnezeu» (Luca 18, 43). Aici înţelegem că orbul vindecat este un mare dascăl al credinţei, al stăruinţei în rugăciune şi al recunoştinţei. Din cerşetor la marginea drumului, prin vindecarea oferită lui de Iisus, el devine misionar mărturisitor al iubirii milostive a lui Hristos. De aceea
Iisus l-a luat cu Sine, ca să binevestească iubirea milostivă a lui Dumnezeu arătată prin Fiul Său, Iisus Hristos, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor”.
„Vindecarea de boli şi de suferinţe este o lucrare mântuitoare”
La final, Patriarhul României a explicat că Mântuitorul Iisus Hristos nu consideră o boală cronică drept o normalitate şi nici o fatalitate. „Hristos-Domnul doreşte să schimbe viaţa oamenilor care suferă. El vindecă pe cei care suferă de multă vreme şi schimbă starea vieţii oamenilor. El nu oferă daruri exterioare, materiale, dar schimbă starea şi calea vieţii omului, adică sensul existenței omului, arătând prin aceasta că vindecarea de boli şi de suferinţe este o lucrare mântuitoare, vindecătoare şi ridicătoare. El a venit să ridice pe oameni din boală, din păcate şi din orice stare în care demnitatea umană este decăzută, degradată, marginalizată sau umilită”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.