Orbul vindecat, mărturisitor al dumnezeirii lui Hristos

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 06 Iunie 2021

În Duminica a 6-a după Paşti, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. Preafericirea Sa a evidenţiat că Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii, referitoare la minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, a vindecării orbului din naştere (Ioan 9, 1-38), ne arată în rezumat că orbul vindecat mărturiseşte dumnezeirea lui Hristos.

Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat faptul că nu întotdeauna suferinţa este o urmare a păcatului, ci, uneori, „boala sau suferinţa este o lucrare tainică prin care harul lui Dumnezeu lucrează în lume, în înţelesul că omul care a trecut prin suferinţă şi este vindecat în mod minunat prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu devine mai uşor un mărturisitor al iubirii lui Dumnezeu, al lucrării Lui vindecătoare şi mântuitoare în lume”.

În cuvântul său, Patriarhul României a făcut un paralelism între crearea omului din ţărână de către Dumnezeu (Facere 2, 7) şi minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos a vindecării orbului din naştere, căruia i-a creat ochi trupeşti (Ioan 9, 6). „Dumnezeu Cel care la început L-a creat pe om din ţărână, acum, cu tină unge ochii acestui orb din naştere şi îi creează ochi (...). ­Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos Îşi arată dumnezeirea Sa, ­lucrarea Lui creatoare şi, în acelaşi timp, lucrarea Lui vindecătoare”, a reliefat Părintele Patriarh ­Daniel.

În continuare, Preafericirea Sa a explicat motivele pentru care Mântuitorul a uns cu tină ochii orbului. „Hristos-Domnul alege această cale de vindecare pentru două motive: în primul rând, El a uns cu tină ochii orbului din naştere pentru a atrage atenţia asupra acestui om că este orb, căci văzându-l cu tină pe faţă oamenii îl priveau mai atent şi constatau că el este orb. În al doilea rând, Mântuitorul îl unge cu tină pe orb pentru a constata comportamentul lui. Şi vedem că acesta este încrezător şi face tot ceea ce îi spune Iisus. «Mergi de te spală la scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis)» (Ioan 9, 7). Orbul nu întreabă nimic, nu se îndoieşte, nu comentează, nu zice: de ce nu mă vindeci doar prin cuvânt şi nici nu întreabă: cum să ajung eu la scăldătoarea Siloamului dacă nu văd? În tăcere, cu multă credinţă, smerenie şi ascultare, orbul din naştere face ceea ce îi spune ­Iisus”, a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

De asemenea, Preafericirea Sa a subliniat că Mântuitorul Iisus Hristos nu i-a dăruit orbului din naştere doar vederea trupească, ci şi vederea duhovnicească. „Îi dăruieşte vederea duhovnicească prin credinţă, şi anume, îl face capabil să înţeleagă adevărul că puterea lui Iisus este putere dumnezeiască. De aceea, orbul le va spune fariseilor: «De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic» (Ioan 9, 33). Vederea duhovnicească pe care o primeşte deodată cu vederea fizică acest orb din naştere este vederea prin credinţă. Această vedere nu o aveau fariseii, pentru că erau invidioşi pe Iisus pentru că lumea Îl urma. Oamenii Îl iubeau pe ­Iisus Care săvârşea vindecări, ­fiindcă El alina suferinţa oamenilor, schimba vieţi, în sensul că le dădea speranţă şi dorinţa mântuirii”.

Întâistătătorul Bisericii noastre a reliefat apoi că Evanghelia vindecării orbului din naştere este pentru noi un îndemn să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru darul vederii trupeşti şi duhovniceşti: „Vederea este cel mai mare dar pentru viaţa omului, după cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Dintre toate organele trupului, ochiul este cel mai de preţ. El este plasat în corp ca pe un tron împărătesc. Poziţia ochilor este una de vedere nu numai a corpului, ci şi a lumii din jur. Prin ochi se vede soarele, se văd oamenii din jur şi frumuseţile creaţiei lui Dumnezeu (...). Trebuie să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru sănătatea trupului, dar mai ales pentru darul vederii. În acelaşi timp, mai importantă decât vederea trupească este vederea cu sufletul sau vederea duhovnicească. Vederea duhovnicească se numeşte credinţă, adică o cunoaştere a lui Dumnezeu din lucrările Sale. Prin credinţă simţim cum Dumnezeu lucrează în istorie şi tot prin credinţă simţim cum Dumnezeu lucrează în viaţa omului. De asemenea, Evanghelia ne îndeamnă să-i ajutăm, la fel cum a făcut Iisus, pe cei care sunt infirmi, pe cei cărora le lipseşte sănătatea”.

La final, Patriarhul României a explicat că trimiterea orbului din naştere la scăldătoarea Siloamului este o prefigurare a Tainei Sfântului Botez: „Botezul se mai numeşte şi luminare. Prin Botez nu doar ni se iartă păcatele, ci ni se dăruieşte o viaţă nouă plină de lumina harului Preasfintei Treimi. De aceea, la Botez se cântă: haină luminoasă dăruieşte mie, Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină. Botezul luminează viaţa omului, o îndreaptă spre Împărăţia cerurilor”.