„Ortodoxia este icoana vie a iubirii lui Dumnezeu”
În Duminica Ortodoxiei, 5 martie 2023, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală. Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele consilier eparhial Marian Rugină și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Tabor” a Catedralei Episcopale, dirijată de Elisabeta Irimiea.
La Sfânta Liturghie au fost prezenți 40 de copii din municipiul Bârlad, membri ai Clubului Copiilor „Spiru Haret“-Bârlad, însoțiți de profesoara Raluca Dănăilă, coordonatoarea proiectului „Călătorie în viața Sfinților”. De la începutul anului, copiii au pictat, pe lemn sau pe sticlă, sfântul lor ocrotitor, iar în Duminica Ortodoxiei, au purtat în mâini icoanele realizate de ei înșiși și s-au împărtășit, la momentul potrivit, cu Sfintele Taine.
Copiii au fost binecuvântați și felicitați de Părintele Episcop Ignatie pentru implicarea în acest proiect dedicat frumuseților Ortodoxiei.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a explicat fundamentul teologic al cinstirii icoanelor, precum și modul în care putem restaura chipul (icoana) lui Dumnezeu din noi: „Dacă fundamentul cinstirii icoanelor este Întruparea lui Hristos, iar icoana este una dintre trăsăturile esenţiale ale Ortodoxiei, am putea spune că Ortodoxia este icoana vie a iubirii lui Dumnezeu. În felul acesta trebuie să înţelegem dreapta credinţă: nu ca pe un set de convingeri, nici ca pe o religie sau o simplă confesiune, ci ca iubirea lui Dumnezeu întrupată pentru noi, oamenii. Iubirea lui Dumnezeu, întrupată pentru noi, oamenii, a fost posibilă pentru că El a văzut că omul, care a fost creat după chipul și asemănarea Sa (după icoana Sa), a căzut în păcat, a murdărit acest chip, l-a schimonosit și l-a desfigurat - fără să-l desfiinţeze”.
Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din Anul Domnului 2023 a fost citită de părintele consilier eparhial Marian Rugină.